Note de subsol. Auto-lectură de Facebook.

S-a-ntâmplat ceva, un mesaj ciudat, care m-a determinat să deschid vechiul cont de Facebook. Și m-am trezit copiind câteva statusuri postate cândva, demult… Unele nu au nici o noimă, extrase din context, altele nu au nici o noimă fiindcă sunt ale mele.Dar tocmai fiindcă-s ale mele, mi-am zis să le strâng. Va urma. Auzi, Dorele, sub fereastra de la birou se construieşte o alee. E nevoie de două utilaje: un mini-excavator şi un bătător dintr’ăla de pământ. Pentru o asemenea operaţiune, nemţii au dislocat un om. Un bătrân înalt dar pornit de mult spre 100 de ani. Ei, bine, neamţul … Continuă să citești Note de subsol. Auto-lectură de Facebook.

Vechiturile de sâmbăta asta: Nachtkonsum și Ócska Piatz.

Nachtkonsum. Un fel de Street Delivery indoor, cu program mai degrabă nocturn. Eram ferm convins că azi e. Se ține sâmbăta, cam o dată sau de două ori pe lună. Second hand, vechituri și hand made. Unele sunt chiar mici bijuterii. Canapele improvizate pe care poți bea ceva în timp ce răsfoiești o carte tocmai cumpărată. Dacă nu ai loc pe canapea – și n’ai – sunt destule trepte. Un happening, de fapt. Se cântă live, se pălăvrăgește, se zâmbește. Totul în halele dezafectate ale fostei gări de mărfuri (iar m’apucă disperarea gândindu’mă la biata Moara lui Asan). Are și … Continuă să citești Vechiturile de sâmbăta asta: Nachtkonsum și Ócska Piatz.

Scrisoarea Tinei către Moș Crăciun

Părinții Tinei au ascuns scrisoarea la pagina 56. Nu știu câți ani au trecut de atunci până ieri, când am nimerit la bătrânul de la care am cumpărat câteva cărți mai vechi. Probabil mulți, dat fiind că Tina îi cerea Moșului o casetă. Moș Crăciun o fi primit-o? Tina vroia așa: – aspiratorul și mașina de cafea din catalogul Ihr Platz (vezi, Moșule, e la pagina 8) – și un set de gătit, tot de acolo; – „cefa orice de la Barby sau o Barby”; – ceva pentru Duplo; – „încă ceva pentru bucătăria păpușilor”; – o casetă oarecare; – … Continuă să citești Scrisoarea Tinei către Moș Crăciun

Macca

L-am văzut, prima oară, acum doi ani. Era, parcă, puțin mai tânăr decât tura asta. Face în curând 70 de ani. I se văd pe față. Drept că nu pare să îi simtă. Paul McCartney a cântat, miercuri seară, trei ore bătute pe muchie, a schimbat instrument după instrument și gen muzical după gen muzical, a țopăit, a antrenat sala pe care a purtat-o printr-o jumătate de veac de istorie a muzicii, s-a lăsat adorat – pentru că merită! Filmulețul de mai jos este un montaj după înregistrări făcute cu telefonul mobil de unii dintre cei ce au fost, pe … Continuă să citești Macca

Panzerul și alte dureri de cap

Ochii sfredelitor de albaștri din dosul ochelarilor austeri domină o fizionomie aspră de teuton adult; privirea milităroasă din spatele cortinei rozalii a obrajilor se asortează perfect cu răspunsurile mitraliate. La un moment dat îi smulg un prim zâmbet. Răsuflu ușurat. Dar primele minute, aproape jumătate din timpul pe care mi l-a acordat, simțisem că îmi îngheață sângele în urcușul lui oricum tot mai agale spre creier. Am ieșit din biroul cazemată cu tâmplele zvâcnindu-mi. Mi se părea că, în dosul ușii pe care a închis-o în urma mea, funcționarul panzer bate pas de defilare, sfărâmând sub călcâiele grele resturile nedigerate … Continuă să citești Panzerul și alte dureri de cap

Afacerea de sâmbăta asta: Vând bucurii! Preț: bucuria ta.

Adică, așa, ca să nu avem discuții: Nu vrea nimic. Stă, pur și simplu, aici, Ia-ți unul! Ia-ți 1 cu tine. 🙂 Ești fermecător! Ești impresionant! Arăți foarte bine când zîmbești! Viața poate fi delicioasă. Și, atunci, de ce să nu le dai și altora degetele tale plin cu marmeladă, să le lingă? A propos de marmeladă: doamnelor (și, de ce nu?, domnilor), dragi mămăițe și alte bunici, luna asta, în lipsa unei Olimpiade, în monotonia primelor etape de fotbal, cu Mamaia la trecut, cu Cerbul de Aur trimis la păscut și cu Eurovisionul tare departe, s-au gândit unii să … Continuă să citești Afacerea de sâmbăta asta: Vând bucurii! Preț: bucuria ta.

Redemption Song

Nu îmi amintesc să fi văzut vreodată o altă astfel de adunare de oameni simpatici și prietenoși ca în weekendul petrecut la festivalul de reggae din Köln. Oameni de toate rasele și vârstele, oameni cu defecțiuni la panoul de control, fiecare cu propriul său filament ars, oameni frumoși, oameni liberi. Națiunea lui Bob Marley. N-am să înțeleg niciodată dacă a fost muzica sau iarba de vină. Și n-am să îmi pot explica nici toleranța maximă a poliției germane. Mirosea de îți pica nasul a iarbă (da, bine, mirosea, din a doua seară, și a ciorapi); mai mult, chiar; se fuma … Continuă să citești Redemption Song

Mici și saxofoane în Klein Istanbul

Au încercat, în buricul târgului, în chiar orașul vechi, și Iulian, și Marian. Foarte bine poziționați. Dar nu le-a mers. Unul a schimbat repede și i-a zis Toro Negro, altul a băgat-o pe bucătărie italiană. Fie numai nouă ne place, fie… Nu știu, nu am studiat problema, nu m-am prins de ce bucătăria noastră, aia de care suntem tare mândri, nu prinde afară. La Paris, sub Turnul Eiffel, la colț de stradă, este un restaurant românesc, dar, probabil, supraviețuiește în special de pe urma vecinătății cu ambasada. În Germania – la Köln, cel puțin – nu e vad. Drept e … Continuă să citești Mici și saxofoane în Klein Istanbul

Postarea de sâmbăta asta: minunile sfântului de la colțul străzii

Cândva, demult, într-undeva căruia nici ieri nu-i mai pot spune, căci e cam alatăieri, turcul de la colț, pe Aachenerstraße, avea o dugheană (nu neapărat la colțul străzii) înghesuită, cu multe lăzi suprapuse, rânduite să-ți facă loc de un culoar până la tejghea, mirosind aproape a aprozar, cu o masă întinsă pe jumătate de trotuar din care-ți făceau cu ochiul mere și cireșe și vinete și andive și curmale uscate (les fruits secs, cum le spun tunisienii) și alte drăcovenii pe care le găseai, drept e, și la Lidl sau Aldi sau Plus sau la celelalte hale de-mpins cărucioare din … Continuă să citești Postarea de sâmbăta asta: minunile sfântului de la colțul străzii

Cum fu cu pernele la World Pillow Fight Day

The Urban Playground Movement este o tentativă de a transforma spațiul public într-un living urban, pentru a combate pasivitatea și absența spiritului civic într-o epocă din ce în ce mai puternic marcată de contactele virtuale și un cotidian stăpânit de rutină. Bătaia cu perne, cu baloane de săpun sau cu bezele, goana după un steag, labirintul din cearșafuri sau fotografierea fotografului care fotografiazp fotograful care… sunt câteva dintre jocurile inventate la Toronto de Lori Kufner și Kevin Bracken. Pe 2 aprilie a fost Ziua Mondială a Bătăilor cu Perne. Care nouă, la Köln, cam așa ne-a fost: Mulțumim (adică Laurențiu … Continuă să citești Cum fu cu pernele la World Pillow Fight Day

Un fel de cronică dixie cu clarinetul lui Woody Allen

Ah, cu bătrânul! Păi cam atâta mi-a ieșit: – și-atât, că s-a repezit la mine plasatoarea blondă cu ochelari și călcând pe vârfuri să nu tropăie (de ce o fi venit la muncă în pantofi cu tocuri dacă știe că nu e bine?) în podeaua de pal laminat a galeriei Filarmonicii din Köln, unde, din picioare, ca studenții anilor 60, m-am bucurat de reprezentația din adâncurile sălii. Păi, i-am zis duduii, la mine veniți când sala strălucește la fiecare zece secunde? Das würde ich Diskriminirung nennen! Nu, ea nu i-ar spune discriminare ci pur și simplu ghinionul meu de a … Continuă să citești Un fel de cronică dixie cu clarinetul lui Woody Allen

Jocurile muzicale de iarnă

Pe artera comercială din Köln, lipiţi de vitrinele unor branduri standard pe toate arterele comerciale de la Marea Nordului până hăt colo, aproape de Marea Neagră, la concurenţă cu un flaşnetar pe la 35 de ani, îmbătrânit înainte de vreme, cu o mână paralizată, frac, joben şi o şandrama pe roţi care dă rateuri preţ de’un bemol – două, acolo, uneori, cinci ţigani/rromi din România au renunţat să mai cânte „balkan beat” sub formă de muzică ţigănească (sau tre’să scriu „tradiţională rroma?). Dată fiind proporţia consistentă de turci din oraş, au trecut pe cântări din Istanbul. Nivelul de trai le’a … Continuă să citești Jocurile muzicale de iarnă