Mâinile lui Mutti

Partidul e Mutti. Mutti e Frau Der Die Das. La Berlin, creştin-democraţii promit, pe 2400 de metri pătraţi, o Germanie pe mâini bune. Mâini de care s-a făcut de atâtea ori mişto. Mai ales pe internet – acel Neuland, cum i-a spus Frau Der Die Das, acum câteva săptămâni. Bun. Deci: 2400 de metri pătraţi cu mâinile cancelarei. Asta înseamnă cam 2100 de postere lipite. Muncă migăloasă, treabă nemţească. Şi vine, acum, Neulandul ăsta de internet şi se apucă (iar) să facă mişto de mâinile lui Frau Der Die Das. După cum urmează: Continuă să citești Mâinile lui Mutti

CICO. Principiul CICO.

Am deschis azi dimineață, online, trei televiziuni de știri din România. Prima îmi vorbea despre concedierea avocaților lui Gigi Becali, pe a doua era tot Gigi Becali pomenit iar a treia avea un cadru cu un microfon de la care, aflu de pe burtieră, se va anunța cândva viitorul proprietar al CFR Marfă. N-am stat cinci minute întregi. Am închis. Dacă mai stăteam mult aflam că dacă azi e joi, analiștii televiziunii cu pricina mă vor face să înțeleg că (și de ce) mâine e vineri. Nu am am intrat pe canalele românești de știri de ceva vreme. Și bine … Continuă să citești CICO. Principiul CICO.

Îngrijitorii de bătrâni pe care nu-i cunoaște Frau Merkel

Era o vreme când de bătrânii Germaniei avea cine să se ocupe. Dar acea vreme a trecut. Costau puțin. Erau, de fapt, militari în termeni. Mai exact, tineri care serveau patria dar nu în uniformă de luptă ci în halate. Serviciul militar alternativ a permis unor organizații cum erau Arbeiter Samariter Bund sau Caritas să se îngrijească de nevoiași, în special de bătrâni. Vreme de câteva luni, tinerii germani de ambe sexe câștigau o soldă irelevantă în schimbul căreia prestau servicii de asistență socială. Au venit, însă, timpurile noi peste Germania iar armata oricum necombatantă s-a transformat într-o armată necombatantă … Continuă să citești Îngrijitorii de bătrâni pe care nu-i cunoaște Frau Merkel

Schengen. Partea întunecată a văzului nostru.

Ne-am luat-o iar peste bot de-afară şi, ca-n bancul ăla cu „mai aprinde dracului lumina, că eu tot dedesubt pic”, ne-am grăbit să ne-o firgem reciproc şi sacadat în mamele Palatelor Cotroceni, respectiv Victoria, ca şi când numai dragostea noastră ar fi pe pământ. Ei, bine, breaking news: Torquemado, pământul e rotund iar lumea se termină dincolo de Ciorogârla. Cât despre jocruile ipocriziilor, ei, bine, le joacă toate animalele politice. Chiar şi la Berlin. Dacă ministrul Friedrich a spus că Berlinul recurge la dreptul de veto înseamnă că, cel mai probabil, Berlinul chiar va recurge la dreptul de veto. Indiferent … Continuă să citești Schengen. Partea întunecată a văzului nostru.

Scrisoarea lui Moş Crăciun către echipa din Aachen

Pentru a se salva, echipa Alemannia Aachen trebuie să se prezinte la toate meciurile din acest sezon. Doar că nu prea mai are bani pentru aşa ceva. Celor ce nu se pricep la fotbal, un mic reper: Alemannia Aachen este unul din cele trei cluburi la care a jucat în Germania – şi a lăsat o impresie bună – actualul antrenor al Stelei, Laurenţiu Regekampf. Încă puţin fotbal şi’apoi trecem la chestia aia serioasă: Alemannia a cochetat câţiva ani cu fotbalul mare; a jucat sporadic în prima divizie şi a avut ani în care a ratat la mustaţă promovarea. A … Continuă să citești Scrisoarea lui Moş Crăciun către echipa din Aachen

Sinaxarul zilei: Sfântul Euro. Ban, zonă și campionat european

Când au eșuat lamentabil în sferturile mondialului de fotbal din 1998, germanii au reluat construcția echipei naționale de la cel mai jos nivel – de la reorganizarea bazei de selecție a juniorilor. În vremea aceasta, regele Juan Carlos și orașul Barcelona pompau cu nemiluita, pe sub masă, bani negri în cele două cluburi-fanion ale Spaniei – Real și Barcelona. Cam tot pe atunci, un cancelar cu bune-n cap, Gerhard Schröder, punea bazele așa-numitei Agenda 2010, obligând statul și privații să își optimizeze cheltuielile.  Au strâmbat nemții din nas (mă rog, unii mai cârcotași ar spune că lor oricum totul le … Continuă să citești Sinaxarul zilei: Sfântul Euro. Ban, zonă și campionat european

Natură moartă cu animal politic devorându-şi propria demnitate

N’am ştiut că vorbeşte preşedintele; nici dacă ştiam nu cred că îl ascultam. Citesc, însă, la Vlad Petreanu, pe Twitter, că „Base e in plin proces de mucificare a lui Ponta…”. Acum mai puţin de un an, un lider creştin-democrat german i-a spus altui lider creştin-democrat german, într-o discuţie purtată în dosul uşilor închise şi dedicată împăcării taberelor din sândul echipei conservatoare pe tema paraşutei euro, că „nu îi mai suportă mecla” şi că „nu-i mai poate asculta toate porcăriile”. O lună întreagă a fost opinia publică germană oripilată că politicieni de asemenea rang folosesc astfel de vorbe – şi ar … Continuă să citești Natură moartă cu animal politic devorându-şi propria demnitate

Clopotul lui Gauck

„E o iluzie că i-am putea aduce pe toți pe calea binelui”. A vorbit pastorul care devine, duminică, președintele Germaniei. Christian Wulff și-a ales ca temă centrală a mandatului său integrarea. E de actualitate, rămâne de actualitate și după plecarea lui Wulff. Apoi, memorabil rămâne Richard von Weizsäcker, cel care, la 8 mai 1985, vorbea despre deculpabilizarea generațiilor germane născute după cel de-al doilea război mondial – fără a permite, desigur, uitarea istoriei. Gustav Heinemann, cel de-al treilea președinte al Germaniei post-belice, a găsit momentul propice pentru a reașeza patriotismul german în alți parametri, atunci când, la începutul anilor 70, … Continuă să citești Clopotul lui Gauck

Merkel în old boys club

Hai să vorbim despre femei. Așa, ca de 8 martie. Politica germană post-belică a fost, în mare măsură, un old boys club, în care prima breșă a apărut tocmai în tabăra conservatoare, în 1999, atunci când scandalul finanțărilor pentru creștin-democrații lui Helmut Kohl a început să iasă la suprafață. Cine a artizanat breșa e greu de spus. Poate însuși Helmut Kohl a făcut-o, cu măiestria vizionarului pe care îl va păstra în amintire istoria. Sau, poate, chiar a fost o lovitură de palat orchestrată magistral – căci instrumentul care a definitivat breșa a fost chiar copilul de suflet al lui … Continuă să citești Merkel în old boys club

De ce nu ne place germana. Astăzi, sintagma „valoarea adevărului într-o democrație”

Nu am studiat dosarul Mătușa Tamara și nici dacă aș fi făcut-o nu am pregătirea necesară să mă pronunț. Instinctiv, îmi vine să dau credit justiției. Chiar dacă mintea îmi spune, în sictir, „stai jos!”. Înclin să cred că sentința e strâmbă. Năstase, cazul concret de astăzi, poartă crucea îndoielii mele asupra întregii clase politice din care face parte, nimeni alta decât cea care a fabricat legile în așa fel încât justiția să poată da sentințe strâmbe. Nu știu dacă Băsescu a făcut spume la gură când a aflat de sentința în dosarul Mătușa Tamara. Mai degrabă nu, cel mult … Continuă să citești De ce nu ne place germana. Astăzi, sintagma „valoarea adevărului într-o democrație”

Duminică prin orașul fantomă (subtitlu: bomba care nu a reușit să fie o știre pe măsură)

Am drum spre Koblenz. Vreau să ajung la Neuwied, unde se lansează a treia carte apărută anul acesta în Germania despre Carmen Sylva. M-am minunat și am cam râs când am auzit, pe la mijlocul lui noiembrie, câteva zile la rând, avertismentele transmise de autorități prin posturile locale de radio: nu a mai plouat de mult, Rinul a scăzut, nu vă avântați prea adânc pe noua faleză, în partea secată a albiei, există pericolul ca bombe rămase neexplodate din cel de-al doilea Război Mondial să iasă acum la lumina zilei. După care n-am mai râs, amintindu-mi de imaginile cu acel … Continuă să citești Duminică prin orașul fantomă (subtitlu: bomba care nu a reușit să fie o știre pe măsură)

Panzerul și alte dureri de cap

Ochii sfredelitor de albaștri din dosul ochelarilor austeri domină o fizionomie aspră de teuton adult; privirea milităroasă din spatele cortinei rozalii a obrajilor se asortează perfect cu răspunsurile mitraliate. La un moment dat îi smulg un prim zâmbet. Răsuflu ușurat. Dar primele minute, aproape jumătate din timpul pe care mi l-a acordat, simțisem că îmi îngheață sângele în urcușul lui oricum tot mai agale spre creier. Am ieșit din biroul cazemată cu tâmplele zvâcnindu-mi. Mi se părea că, în dosul ușii pe care a închis-o în urma mea, funcționarul panzer bate pas de defilare, sfărâmând sub călcâiele grele resturile nedigerate … Continuă să citești Panzerul și alte dureri de cap

Criza euro. Übersetzung.

Lasă, dom’le, că și aici există corupție. Și la alte proporții. Numai că… Păi da, acuma, ce să zic? O fi așa. Dar ce să cred? Că ce mi-e neamțul, ce mi-e românul? Păi, ce, neamțul îl are pe Bulă, care să-l treacă peste greutăți? neamțul știe să râdă? Neamțul? Ăla milităros, care ascultă marșuri și polka? Și care… Păi știe. Cică vine grecul să caute de lucru în Germania. Și găsește. Loc de muncă legal, cu asigurare medicală, cu impozite… Cu impozite? Adică, hm… Cum vine asta, cu impozite? De aia a venit în Germania? Să muncească el iar … Continuă să citești Criza euro. Übersetzung.

Afacerea de sâmbăta asta: Vând bucurii! Preț: bucuria ta.

Adică, așa, ca să nu avem discuții: Nu vrea nimic. Stă, pur și simplu, aici, Ia-ți unul! Ia-ți 1 cu tine. 🙂 Ești fermecător! Ești impresionant! Arăți foarte bine când zîmbești! Viața poate fi delicioasă. Și, atunci, de ce să nu le dai și altora degetele tale plin cu marmeladă, să le lingă? A propos de marmeladă: doamnelor (și, de ce nu?, domnilor), dragi mămăițe și alte bunici, luna asta, în lipsa unei Olimpiade, în monotonia primelor etape de fotbal, cu Mamaia la trecut, cu Cerbul de Aur trimis la păscut și cu Eurovisionul tare departe, s-au gândit unii să … Continuă să citești Afacerea de sâmbăta asta: Vând bucurii! Preț: bucuria ta.

Cele 98 de zile de libertate ale Yvonnei

După vreo patru postări începute şi nefinalizate pe parcursul săptămânii care tocmai se încheie, iaca, a venit vremea să ducem una la bun sfâşit. Una cu happy-end. Dimineaţă de septembrie la poalele Alpilor. Cine se vede furişându-se din ceaţă? Nu, nu era o bandă de spărgători români de bancomate. Nu, nu era nici măgarul satului Eigelsberg (pe hartă lângă Ampfing, la vreo 60 de kilometri de mult mai celebru orăşel austriac Fucking). Era vaca Yvonne. Care vacă nu avea ce să caute acolo ci la vreo 10 kilometri depărtare, într-o fermă din care a fugit (de acasă) în urmă cu … Continuă să citești Cele 98 de zile de libertate ale Yvonnei

Ce naiba ascultă toată lumea asta?

Dacă vreun descreierat s’ar gândi să pună de’un jaf armat în tramvaiul 66 sau în trenul regional 48 (care vine de la Wuppertal, trece prin Köln și ajunge la Bonn, oprindu-se în Mehlem), fie şi’ar trage singur un glonţ în cap, fie ar avea, în cele din urmă, o revelaţie. Cine dracu’ să’i audă ameninţările bietului tâlhar cât timp toată lumea – dar toată lumea, până şi bătrânica din spatele meu! – stă cu căştile în urechi şi ascultă câte ceva (ce naiba ascultă toată lumea asta?) în vreme ce privirile li’s pierdute în ziare, cărţi sau funduri de studente … Continuă să citești Ce naiba ascultă toată lumea asta?