PSD, motorul mandatului KWI 2

  De fapt, eșecul PNL s-ar putea să nu-i fie chiar în dezavantaj președintelui.   Iohannis nu poate ocoli un guvern PSD. Majoritatea ostilă din Parlament poate deveni principalul agent electoral al opoziției înaintea alegerilor prezidențiale. Dar cine, din opoziție, ar putea da piept, la prezidențiale, cu PSD-ul? Dacă PNL o propune pe practicanta pedelistă a lui Stolojan interimar în urma Alinei Gorghiu înseamnă că are mici problemele de cadre. USR? Nu are un prezidențiabil. Deocamdată are PMP? Singurul om de acolo care știe ce vorbește e complet necunoscut în România. Cioloș? Dacă l-ar vrea cu adevărat, PNL l-ar instala … Continuă să citești PSD, motorul mandatului KWI 2

Fiecare cu bula lui

Poate așa e normal să fie. Poate asta e firea omului. Poate ăstea-s fundamentele speciei. Să ridicăm ziduri ca-n evul mediu și să ne urâm vecinul.Să ne temem de necunoscut în epoca universalului acces la cunoaștere.Să nu credem ce vedem ci ce ni se spune.Să ne ferim de aripi, pentru că drumul cel mai scurt e oricum cel pe care îl cunoaștem.Să ne supunem umili, pentru că nu știi ce rău mai mare poate veni.Să ne e frică de nou.Să nu ne imunizăm, că, oricum, n-a murit nimeni nici așa.Să ne bălăcim în comoditate.Să ne-nchinăm la minciună.Să detestăm evidențele.Să stăm … Continuă să citești Fiecare cu bula lui

Sentimentul cu virgulă de 1 decembrie

Am văzut două filmulețe cu telefonul de la 1 decembrie românesc în secuime. Una, plină de ură din partea unui propăvăduitor (tradițional) al dragostei. Trist personaj. Pe Dolfi H. l-ar fi încălzit la suflet (deși n-avea suflet și nici nu-l încălzea nimic). Și-apoi am mai văzut filmarea unei parade. Civilă, în port popular, cu eșarfe tricolore pe flăcăi călări, cu o Dacie Nova din care răsunau cânece de prin Țara Moților. Din păcate pentru parada aceea, în loc să îmi transmită vreo fărâmă de mândrie națională, un strop de naționalism, ceva, orice, acolo, m-a lăsat să văd imaginea nefardată a … Continuă să citești Sentimentul cu virgulă de 1 decembrie

Hallelujah

Stăteam cumva stingher, aproape răstignit, în scaunul acela de plastic, pe un rând – al treilea, cred, de la geamurile aburite – al sălii încă goale din fundul curții. Ajunsesem la capătul mai multor săptămâni de documentare. Pe la nouă fără un pic au început să apară. Câţiva domni purtau în palma căuş biblia şi păreau destul de importanţi. Unele scaouri aveasu revere lucioase, altele erau, se vede treaba, luate de la un Oxfam. Sau primite, de pomană. Dar fețele, bătute de timp sau încă tinere, erau bărbierite lună. Mă salutau oarecum surprinşi, privindu-mă lung şi neîncrezător. Doamnele, toate, venind … Continuă să citești Hallelujah

Să referendăm, dacă-i musai!

Sigur că există decizii pe care nu e bine să le lași la mâna vulgului. Sigur că d’aia există parlament, pentru ca trimișii înțelepți să decidă ce e bine și ce nu pentru popor. Sigur că mare parte din masa electorală are carențe de cultură democratică. Sigur că mare parte din masa aleșilor are carențe de discernământ democratic. Dar dacă opinia cuiva, din tabăra seculariștilor, este că putem supune consultării populare o decizie asupra căreia nu cădem de acord, mi se pare normal să nu-i sărim în cap ci să-i acceptăm opinia, să ascultăm, să-ncercăm să înțelegem de ce au … Continuă să citești Să referendăm, dacă-i musai!

Cum ne-am dus să susținem Poli la Afumați

Și cam cât de misogină poate fi poliția română Și-a fost sâmbătă. Sâmbăta aia, la care visam de patru ani. Sau cinci? De o veșnicie, zic, de când e Poli asta pe pământ.Ne-am sculat devreme (toată săptămâna am avut grijă de orătăniile unui prieten – am hrănit, de două ori pe zi, șase câini, un iepure, un papagal și niște pești pe care nu i-am văzut niciodată și cărora, totuși, le-am dat de mâncare ca și cum ar fi fost în acvariu; îl suspectez că a montat o cameră video ascunsă). Ne-a adunat de pe drum Bogdan (el e de … Continuă să citești Cum ne-am dus să susținem Poli la Afumați

Noi le-am spus, dar ei „Batman! Batman!”

Păi nu suntem noi, românii, ăi mai ai naibii dă dăștepți din lumea asta mare sub soare? Și, vezi bine, le știm pe toate, de departe le știm, mai ales că am și fost acolo, la ei, am fost două zile la Paris – și la Amsterdam alte două zile, nu ne mint ei așa ușor pe noi care, să fie clar, i-am învățat, am văzut noi cum e viața aia la ei, ne-am plimbat între aeroport și hotel și ne-am dat cu vaporetto pe Canal Grande, lasă, băi, putrezilor și decadenților de occidentali, nu ne fraieriți voi! Ce, credeți … Continuă să citești Noi le-am spus, dar ei „Batman! Batman!”

Bani ficși, vă rog…

Anul trecut, pe la amiază.   – Bună ziua, am venit să… – Mergeți dumneavoastră peste drum să plătiți. – Bună ziua, am venit să plătesc… – Mergți dumneavoastră în celălalt capăt, să depuneți o cerere de plată. – Bună ziua, am venit să depun o cerere de plată. – Mergeți dumneavoastră afară să completați formularul standard. – Bună ziua, dumneavoastră aveți formularele standard? – Doi lei. – Sigur, poftiți. – Nu, nu aici, noi nu lucrăm cu bani. La caserie. În subsol. – Bună ziua, am venit să… – Bani ficși, vă rog… – N’am. – Mergeți dumneavoastră la … Continuă să citești Bani ficși, vă rog…

Patruzecișiopt de ore în România

Bat la ușa head-hunterilor și întreb de un guru din zonă. „Toxic, fost securist, manipulator”, mi se răspunde. „Partea trista este ca in piata nu prea sunt head hunteri seriosi. Dar daca spui ca astia sunt impostori, nu o sa-ti sara doar ei, ci si necuratii din corporatii; si sa te tii de pruri atunci. E un lant trofic.” „Poate parea un om in esenta bun pe care altii il considera gunoi pe nedrept, dar probabil e in esenta chiar un gunoi”, completează un al doilea răspuns portretul personajului. _ NEWS ALERT: Cătălin Cherecheș, aflat în spatele gratiilor, are pretenția … Continuă să citești Patruzecișiopt de ore în România

Orașul mașinilor

Primărița generală a Bucureștilor nu mai vrea să dea 300 de metri de asfalt pentru skateri, bicicliști și pingpongiști. Autostrada 40 din Germania este mai mult blocată. E plină de navetiști și de șantiere. De 40 de ani e așa. Într-un weekend de iulie, din 2010, autoritățile au decis să o închidă mașinilor și să dea 60 de kilometri bicicliștilor, skaterilor, dansatorilor, jucătorilor de badminton sau tenis de masă, cărucioarelor cu bere, grill-urilor de Bratwurst, oamenilor. Oamenilor, în locul mașinilor. La Köln, fiecare cartier își închide, din când în când, câte o stradă și lumea iese pe carosabil cu chitări, … Continuă să citești Orașul mașinilor

Momentul acela în care copilul își ia viața în propriile mâini

Pe dirijorul Vladimir Jurowski, cel care va conduce London Philharmonic Orchestra la Œdipe-ul în deschiderea ediției 2017 a ‪#‎FestivalEnescu‬, îl cheamă, de fapt, Vladimir Mihailovici Iurovski (Юровский, nu Журовский). Pe tatăl lui îl chema Mihail Vladimirovici Iurovski. Iar pe bunicul lui îl chema Vladimir Mihailovici Iurovski. Nu e lipsă de imaginație. Așa se poartă, la ruși: să te lauzi cu tatăl tău. Mai ales când ai și de ce să o faci. Trei generații de muzicieni geniali. Bunicul, compozitor de muzică de film, a cântat, asemeni lui George Enescu, pe front militarilor. Tatăl, dirijor, a fost prietenul cel mai bun … Continuă să citești Momentul acela în care copilul își ia viața în propriile mâini

Minunile Sfântului Fisc cel Draconic al Întregii Germanii

Germania federală este statul care, deși nu uită, îți iartă multe – dar una singură ți-o taxează de nu te vezi: încercarea de a-l fura pe el, pe stat. Și, cu toate acestea, îți oferă nenumărate instrumente și portițe pentru a nu te simți nici tu furat de stat. Am scris, vineri, asta pe Facebook: Aflai, între două acte, că săptămâna asta se votă codul fiscal. Și că sugrumă PFAurile și alte afaceri mici, multiplicâ…Posted by Cristian Iohan Ştefănescu on 4 Septembrie 2015 Am făcut câteva omisiuni. De unele mi-a atras atenția Ozi („N-ai zis ca iti oferă si consultant financiar … Continuă să citești Minunile Sfântului Fisc cel Draconic al Întregii Germanii

Ceva amplu, tovarăși!

Secretarul de partid veni, într-o după amiază cald-prăfuită de septembrie, să le vorbească dascălilor despre importanța întâmpinării elogioase a celui de-al XIV-lea Congres al Partidului. Săracul tovărășel, bietul om, nu cred că era prea dus la biserică, altfel nu-l răstigneau pe altarul educației politice în îndepărtata Vale a Carașului ci îi dădeau o funcție pe lângă un furnizor de ceva, orice, acolo. Dar n-a fost să fie. A venit să le ceară profesorilor să organizeze o punere-n scenă artistică pentru o ediție specială a Cântării României, dedicată apropiatei realegeri a Tovarășului. – Știți, i s-a spus, noi am pregătit deja … Continuă să citești Ceva amplu, tovarăși!

Standing ovation!

„În fiecare zi sunt pe punctul să… Sau nu. Nu în fiecare zi. Exagerez. Din când în când, da, mi se întâmplă să mă descurajez și să-mi vină să plec”. Ce-l ține în loc? „Eh! Ce să mă țină? Firea! Haha… Propria fire. Nu-mi vine să renunț la ceva pentru care am muncit atât de mult, care a avut rezultate și care, din când în când, are momente de cădere. În cele din urmă, rezultatul contează, nu? Și rezultatul, de obicei, este foarte, foarte bun. Copiii aceștia sunt apă vie și nu pot să spun decât că a fost o … Continuă să citești Standing ovation!

Gabriel Oprea, intangibilul președinte din umbră al Republicii Interimare România

Sidonia preia o poveste despre personajul Gabi Oprea, cel pe care nimeni nu are voie sau curaj sau interes să-l scrie / vorbească de rău în presa mainstream. De ce, asta?Stăteam, acum câțiva ani buni, la o discuție de cantină cu câțiva colegi de la DW (Română) și ne întrebam ce, anume, a determinat cea mai promițătoare tânără speranță a politicii românești de la începutul mileniului să se lase racolată în partidul acela de buzunar, fără nici un fel de identitate ideologică, fără suport public, fără o perspectivă. Chiar așa: ce căuta Cristian Diaconescu printre toți securiștii ăia mohorâți cu alură … Continuă să citești Gabriel Oprea, intangibilul președinte din umbră al Republicii Interimare România

Vechiul târg balcanic vs bătrânul burg baroc

Veliko Trnovo. O ieșire scurtă, de-o zi. Orășel așezat, întins pe niște culmi de deal, cu un cartier vechi fain, cu străzi înguste, uneori chiar înghesuite, cu altele în pantă sau chiar în scări. Cu balcoane metalice de genul celui de la casa doamnei Jivcovici, profesoara de pian din copilăria mea orăvițeană. Cu mici cârciumioare și plăcintării.Cu ateliere de artă, artizanat și antichități.Cu moteluri și cu pensiuni. Cu smochini în curțile oamenilor și flori la geamuri. Cu covoare sau dune bătrânești puse la uscat în geam sau sub bolți de vie. Cu copii jucându-se la umbra unor copaci bătrâni.Cu cerșetori. … Continuă să citești Vechiul târg balcanic vs bătrânul burg baroc

BV-21-RGV, 5193-CMC și Mimo teroristu’

Mimo Popescu aș putea fi eu. Sau noi. Deci așa arată un cod roșu de terorism în România. Cu o mașină de teren a Poliției de Frontieră trecând cu girofarul pornit Podul Prieteniei când apucă să se strecoare prin blocaj? Păi, frate, râd și moluștele din Dunăre de alerta noastră anti-teroristă… Între timp, însă, în România reală, există tot timpul ăla unul care care să se bage repede în față și să arunce totul în aer. „Am crezut că sunt două coloane și m-am băgat pe a doua”, zise tânărul cu număr de Brașov. Păi, da, cam vreo 500 de … Continuă să citești BV-21-RGV, 5193-CMC și Mimo teroristu’

Vodafone, cimitir al nervilor

Call me troller, hater or whatever, dar ditamai firma (Vodafone Romania) se manifestă mai nașpa decât brutăria din colț de la Teiuș colț cu Rahovei (dacă îi dau femeii banul pe covrig, mă întreabă dacă îl vreau mai sărat, mai prăjit, mai cald…). Ăstora cu telefonia lor mobilă, care au suprataxat clientul câteva luni, până când clientul s-a sesizat că ceva nu e tocmai ca-n viață, le trebuie o săptămână să camufleze un furt și un fals în acte (am zis, inițial, că e doar prostia consilierului, dar la cum operează e clar o chestie mai puțin kosherla mijloc). Pentru … Continuă să citești Vodafone, cimitir al nervilor