Cum ne-am dus să susținem Poli la Afumați

Și cam cât de misogină poate fi poliția română Și-a fost sâmbătă. Sâmbăta aia, la care visam de patru ani. Sau cinci? De o veșnicie, zic, de când e Poli asta pe pământ.Ne-am sculat devreme (toată săptămâna am avut grijă de orătăniile unui prieten – am hrănit, de două ori pe zi, șase câini, un iepure, un papagal și niște pești pe care nu i-am văzut niciodată și cărora, totuși, le-am dat de mâncare ca și cum ar fi fost în acvariu; îl suspectez că a montat o cameră video ascunsă). Ne-a adunat de pe drum Bogdan (el e de … Continuă să citești Cum ne-am dus să susținem Poli la Afumați

Cei mai frumoși ani sunt alb-violeți

O poveste care începe simplu, românește. Un oraș condus de o administrație delăsătoare, neimplicată în viața burgului, neinteresată de oamenii orașului, purtându-și cu fudulie nealinierea ca singură virtute ca și când a fi altfel e suficient ca praful să nu se aștearnă și mațele să nu chiorăie. Ca și cum simplul frecuș de câteva nume aproape sfinte te absolvă de păcate și te ferește de tentații. Timișoara, anii ’90, anii 2000 și puțin mai încoace. Victimă colaterală: sportul local, inclusiv fala orașului, echipa de fotbal. Pe care, rând pe rând, samsari de indulgențe penale și cumpărători de NUP-uri s-au grăbit … Continuă să citești Cei mai frumoși ani sunt alb-violeți

Povești nemțești. Cu campioni.

Știu că am zis că nu scriu, pe blog, decât o singură postare despre campionatul mondial ieri încheiat. Dar s-a scris mult, prost și fără substanță. Am să-mi adun aici câteva dintre observațiile aruncate pe Facebook în ultimele zile. Să nu rămână chiar simple note de subsol. Postare de Cristian Iohan Ştefănescu. Și încă una, tot cu Germania pe post de motor. Postare de Cristian Iohan Ştefănescu. Și gata. Deși se va mai vorbi mult despre acest Mondial. Continuă să citești Povești nemțești. Cu campioni.

Singura postare de la acest Mondial

Mondialul de fotbal îi dă dreptate lui Dinu Olărașu: n-ai nevoie de foarte multe să fii fericit. Pe bune. Uitați-vă la tribunele multelor meciuri anoste. Oamenii ăia au plătit ceva bani să ajungă în Brazilia, să se bucure de (clișeu) sărbătoarea sportului rege, de Brazilia, de dansatoarele ciocolatii, cu nuri onctuoși, de samba pe care le-au văzut la televizor cum își apleacă decolteele abisale peste creșteteșle chelioase ale suporterilor din rândul din față. Și ce primesc? O Spanie îmbătrânită sub povara propriului prestigiu, o Italie care, oricât s-ar strădui, nu poate ieși din logica antijocului, o Brazilie în care stelele … Continuă să citești Singura postare de la acest Mondial

Hagi care, vorba aia, vrea să facă să fie bine la care ştie el

Regele nostru Gică Întâiul Hagi vrea nu doar o statuie (poate c’o merită) ci şi o lege nouă pentru fotbal (poate că o merită); una care să reducă riscul de blocaj în sistem. În principiu, nu e rău. Poate că şi jurnaliştii ar trebui să înveţe cum începe autoreglementarea. Dar… Scria acolo aşa: „intenţionează să meargă (…) pentru a avea întîlniri cu şefii noului Guvern (…) dar şi cu reprezentanţii partidele politice din Parlament (…) Să se obţină o lege a fiscalităţii mai relaxată pentru sport, dar şi pentru a se îmbunătăţi legea sponsorizării astfel încît să fie atrase către fotbal … Continuă să citești Hagi care, vorba aia, vrea să facă să fie bine la care ştie el

Scrisoarea lui Moş Crăciun către echipa din Aachen

Pentru a se salva, echipa Alemannia Aachen trebuie să se prezinte la toate meciurile din acest sezon. Doar că nu prea mai are bani pentru aşa ceva. Celor ce nu se pricep la fotbal, un mic reper: Alemannia Aachen este unul din cele trei cluburi la care a jucat în Germania – şi a lăsat o impresie bună – actualul antrenor al Stelei, Laurenţiu Regekampf. Încă puţin fotbal şi’apoi trecem la chestia aia serioasă: Alemannia a cochetat câţiva ani cu fotbalul mare; a jucat sporadic în prima divizie şi a avut ani în care a ratat la mustaţă promovarea. A … Continuă să citești Scrisoarea lui Moş Crăciun către echipa din Aachen

Sinaxarul zilei: Sfântul Euro. Ban, zonă și campionat european

Când au eșuat lamentabil în sferturile mondialului de fotbal din 1998, germanii au reluat construcția echipei naționale de la cel mai jos nivel – de la reorganizarea bazei de selecție a juniorilor. În vremea aceasta, regele Juan Carlos și orașul Barcelona pompau cu nemiluita, pe sub masă, bani negri în cele două cluburi-fanion ale Spaniei – Real și Barcelona. Cam tot pe atunci, un cancelar cu bune-n cap, Gerhard Schröder, punea bazele așa-numitei Agenda 2010, obligând statul și privații să își optimizeze cheltuielile.  Au strâmbat nemții din nas (mă rog, unii mai cârcotași ar spune că lor oricum totul le … Continuă să citești Sinaxarul zilei: Sfântul Euro. Ban, zonă și campionat european

Tecău, vulturii, delfinii și regele

Se ia o țară, se încinge bine la foc mic, până crapă, se trece la foc automat și se tranșează mărunt. Mai apoi, într-o zi de primăvară târzie, în capitala a ceea ce a mai rămas din țara respectivă, un vizitator american (aici aș putea să scriu „ignorant ca orice american” dar ăsta ar cam fi un clișeu) îi spune unui vizitator grec revoltat, ca orice grec (alt clișeu?) să uite două milenii de istorie și să se întoarcă la ultimele știri. Mi-am amintit de cei doi vineri, când două echipe de găligani, pe care marii consumatori de clișee i-ar … Continuă să citești Tecău, vulturii, delfinii și regele

… și nici iubirea de moșie nu-i vreun zid. Dar…

Îmi place Bănel Nicoliță. Nu pentru că sunt, prin constituție și nu prin reguli impuse, „corect din punct de vedere politic”. Nu pentru că e muncitor și vrea să își depășească – observați cum evit cacofonia? – condiția. După meciul cu Franța, Bănel Nicoliță a venit la microfon zâmbind, cu siguranță mândru că i s-a cerut să fie o voce (fie ea și de avarie) a acestei generații (nu tocmai reușite) a fotbalului românesc. I s-a formulat o întrebare care nu se cuvenea a fi tratată cu zâmbet și a devenit, brusc, ceva mai sobru. Iar, la un moment dat, … Continuă să citești … și nici iubirea de moșie nu-i vreun zid. Dar…

Drazen și Vlade

Peste 11 zile se împlinesc 20 de ani de când, la 25 iunie 1991, Zagrebul a decretat „dizolvarea asocierii cu Iugoslavia”, ca urmare a unui referendum organizat mai devreme, pe 19 mai. Au urmat trei luni de moratoriu solicitat de Comisia Europeană, în speranța că independența Croației va fi acceptată la Belgrad; între timp, în iunie și iulie, armata iugoslavă și dezertorii ei sloveni au mimat un scurt război încheiat cu despreinderea micii republici aproape land austro-german. În iulie, ostilitățile s-au mutat, însă, în Croația. Ce-a urmat… Există un documentar în șase episoade realizat de canalul american de sport ESPN … Continuă să citești Drazen și Vlade

Ilustrată dintr-o vreme în care se mai trimiteau cărți poștale scrise de mână

Gata pauza! S-a terminat! Capu’ la fund! * Dacă-mi aduc bine aminte, arătarea ce se ivi de după colț, înaintând în contre-jour prin lumina începutului serii de vară, ne-a cam tăiat respirația. Pe acolo nu mai trecuse vreodată așa ceva, nici unul dintre noi nu mai văzuse deși cu toții auziserăm c-ar exista. Se prelingea pe stradă, apropiindu-se. Ajuns în dreptul nostru, s-a oprit. Respira greu. Oricât de dezghețați la minte am fi fost, priveam nedumeriți, neîncrezători, surprinși, umiți. Acel animal, desigur, nu exista!   Pe Terry Jones l-am cunoscut într-o vacanță. Vara lui 91 sau 92, cred. Nu, nu … Continuă să citești Ilustrată dintr-o vreme în care se mai trimiteau cărți poștale scrise de mână

Despre pasiune, despre dialog și despre Poli. Ceva mai lung, da.

Nu mă pricep la fotbal. Am prieteni care se pricep și, ghinonul lor!, li se pare că și eu. Și pierdem vremea în discuții interminabile. Căci, deh!, nepriceperea îmi dă tot dreptul să mă bag în seamă, să comentez, să-mi dau părerea. Nu mă pricep la fotbal dar îmi place. Când e fain și când joacă echipele de care mă leagă ceva. Și când joacă Poli Timișoara. Mă uit, uneori apuc să merg și în tribune și chiar apuc să răgușesc. Nu foarte des; am senzația că las în urmă ghinion. Dar iar mă-ntind cu vorba… Ieri seară am fost … Continuă să citești Despre pasiune, despre dialog și despre Poli. Ceva mai lung, da.

Imbecilii de la ProSport

Citesc titlul (cu gândul la antecedentele care m-au și determinat să pierd una dintre puținele știri importante ale anului): Dau click, totuși, să văd ce s-a mai întâmplat (cu Jabba Iancu, ce-i drept, orice e posibil!). Și ce văd? Mă, Sârbule (Adrian Sârbu, I mean), n-am înțeles niciodată ce te-a făcut să-l ții decenii la rând în puf pe retardatul ăla de Busu – dar, na, știu cî prietenia voastră e mai veche decât lumea și pe undeva există scuze. Dar cum, Doamne iartă-mă, nu te doare sufletul să îți arunci banii pe gunoaiele astea pe care îi plătești să … Continuă să citești Imbecilii de la ProSport

Munca la nemţi. Cu balonu’

Olaf Thon. Un fotbalist, cândva, acum vreo 20 şi ceva de ani.Schalke – Bayern în Cupa Germaniei. Scor 6-6. Meci de legendă.La finalul meciului, unul dintre cei doi comentatori îl ia în cabina de transmisie – dar vreo 15.000 de fani dau să strivească şandramaua. Cu chiu cu vai lucrurile se liniştesc, cât să se audă în microfon întrebările şi răspunsurile. Reporter: E adevărat că eşti fan Bayern München şi ai lenjerie de pat în culorile şi cu sigla lor?Olaf Thon: Da. Ceea ce nu l’a împiedicat pe puştiul care, a doua zi după, împlinea 18 ani să marcheze trei … Continuă să citești Munca la nemţi. Cu balonu’

Live

În stânga mea un domn la fel de singur, morocănos şi îngheţat ca şi mine. În dreapta, o duducă, venită în ultimul moment, cu prietenul ei, un negru slab şi de două ori mai înalt decât ea. În spate, o familie – doamna şi domnul, doi copii între ei. La dreapta negrului, un alt negru tinerel cu un domn între două vârste. În dreapta lor, o doamnă cu patru fetiţe de până prin 12 ani.Intră echipele încep imnurile. Colţul Azerbaidjanului îşi cântă imnul. Restul stadionului, vreo 43.000 de spectatori, aplaudă. Umrează imnul Germaniei, cu textul afişat pe cele două ecrane … Continuă să citești Live

Regele şi Kaiserul

Sigur, sunt subiectiv. Pentru că e vorba de Germania, pentru că e vorba despre Traian Ungureanu. Cred că i’ar trebui lentile noi. Vede, dar nu vede tot. Şi, oricum, TRU nu e Franz Beckenbauer. Care Franz Beckenbauer, un tip elegant şi blând cu adversarii dar critic şi direct faţă de tot ce ţine de propria’i bucătărie, a spus, despre selecţionata lui Jogi Löw, că este „nec plus ultra”. Acuma: toată introducerea asta am făcut’o doar pentru a mai puncta un argument în seria „de ce România nu e Germania”. Sunt mai degrabă convins că Gheorghe Hagi n’a băgat vreodată de … Continuă să citești Regele şi Kaiserul