La cules de amintiri în Rahova

N-ai mai sunat, uite, e un an de-acum. Un an, chiar azi, și încă un pic.„Cine vrea se vorbeasche cu tine, gheseşte el o cale”, spunea domnul Willi. Înțelept, neamțul… Stau tolănit în grădină, în babilonia acelei Rahove profunde, acolo unde oamenii făceau pe vremuri țuică și magiun, stau în grădină și-ți răsfoiesc „rodiile”. Școala de pe Șoseaua Măgurele are acum gard, și trotuarul din fața ei are gard și au pus o semnalizare inteligentă la trecerea de pietoni, se aprind niște becuri de câte ori latră un câine sub stâlpul de iluminat. Singurul autobuz de atunci, 56, pe care-l … Continuă să citești La cules de amintiri în Rahova

Vânzătorul de orice

Lanterne de buzunar, lanterne de noptieră, lanterne negre și lanterne roșii, lanterne cu bec și lanterne cu led, lanterne cu briceag, lanterne de luminat timpul, lantern de păzit timpul, lanterne de oprit timpul. Timpul s-a oprit în loc cât vânzătorul de orice și-a deșertat ranița. Trenul se oprise oricum. Nici nu mai știu dacă a plecat vreodată. Timpul a stat în loc până când din geantă unisex de umăr a vânzătorului ambulant de orice s-au deșertat pe măsuța strâmtă, tot mai strâmtă, icoane, cruciulițe, portofele cu un fel de bivol argintiu săltând a pumă, etuiuri de ochelari, alte lanterne, alte … Continuă să citești Vânzătorul de orice

Guest post: Navetistul sprâncenat

Uite, d-aia ador să primesc mailuri de la Sprâncenatu’. Pentru că nu știi niciodată când se așează să scrie reporterul din el, pe care, din păcate, l-a cam lăsat la vatră (și pentru că voi nu dați doi bani pe munca reporterilor dar vă dați pe spate când primiți mocca un text bine scris). Și-mi scrie așa, Sprâncenatu’: „​Am mers azi în tren cu niște moldoveni lângă mine. ​ Un bărbat și trei femei.El, îmbrăcat în costumul cel mai bun, cu pantofii cei mai buni, ascuțiți, cu mustață mică, oacheș, proaspăt tuns. Dintre cele trei femei, una era nevastă-sa, una … Continuă să citești Guest post: Navetistul sprâncenat

Ce naiba ascultă toată lumea asta?

Dacă vreun descreierat s’ar gândi să pună de’un jaf armat în tramvaiul 66 sau în trenul regional 48 (care vine de la Wuppertal, trece prin Köln și ajunge la Bonn, oprindu-se în Mehlem), fie şi’ar trage singur un glonţ în cap, fie ar avea, în cele din urmă, o revelaţie. Cine dracu’ să’i audă ameninţările bietului tâlhar cât timp toată lumea – dar toată lumea, până şi bătrânica din spatele meu! – stă cu căştile în urechi şi ascultă câte ceva (ce naiba ascultă toată lumea asta?) în vreme ce privirile li’s pierdute în ziare, cărţi sau funduri de studente … Continuă să citești Ce naiba ascultă toată lumea asta?

Sonata luni. Luni de dimineaţă.

… şi, atunci, ne ridicăm brusc, toţi privirile, întorcându’ne care de pe unde eram duşi (din peisaj, din Kölner Stadt-Anzeiger sau Rheinische Post, de pe anunţul care spune că atenţia se răsplăteşte şi orice informaţie cu privire la persoane care deteriorează sau vandalizează vagonul se recompensează, din romanul în poloneză pe care mi’a fost impwoszcsibyl să’l deshczifrewz, din casca stângă în care behăie Allors on dance pentru că la casca dreaptă am renunţat de dragul celui de lângă, din cursurile trase la copiator, din aţipeală sau din decolteul negresei de vis-a-vis). Nu a sunat al nostru, ba, îl şi vedem … Continuă să citești Sonata luni. Luni de dimineaţă.

Sub Peron SRL

E o experienţă, să stai o jumătate de ceas în spatele gării mari, într’o sâmbătă la amiază.Polonezi aşteaptând autobuzele.Iubite ăşteptându’şi iubiţi.Câini cât toate zilele răcorindu’se pe geamul din spate al maşinilor iubiţilor aşteptându-şi iubitele. Câini bucurându’se mai-mai să răstoarne maşina la vederea iubitei iubitului.Patru negrese şi un ţânc înghesuind bagaje într’un Yaris.O pereche de punk-işti din secta Sex Pistols nereformată. El cu pantaloni din materialul din care se face kilt-ul, ea cu iegări cu modelul steagului britanic sub fusta mini neagră. El ras pe margini şi cu coamă, ea roşie în păr.Plase de rafie. Sacoşe de rafie. Moşi albanezi cu … Continuă să citești Sub Peron SRL

Gara. Gările.

Toate gările seamănă între ele.Aceleaşi peroane de nefumători.Aceleaşi automate de emis bilete.Aceleaşi plăcuţe purtând pe ele aceleaşi 28 de litere combinate într’un fel sau altul.Aceleaşi toalete cu fise.Aceleaşi coşuri industriale la orizont, confundându’se, uneori, cu ceaţa.Aceleaşi perechi de picioare grăbite spre mereu acelaşi alt peron.Aceleaşi desene pe stâlpii de susţinere a pasarelelor.Aceleaşi reclame.Aceleaşi branduri pe pungile de plastic sau hârtie.Aceleaşi costume negre, sub pardesiuri crem, înfăşurate la gât cu un fular de lână sută la sută pură virgină.Aceleaşi capete înfăşurate în baticuri şi păşind smerit, un metru – doi, în spatele bărbatului sau în urma propriei demnităţi insuficient explorate.Aceleaşi ştiri … Continuă să citești Gara. Gările.

Dimineaţa văzută de la burduf

Parafrazând o vecină din Oraviţa, trebuie să fiu de două ori mai cuminte decât germanii, pentru că sunt român. Ceea ce îmi dau silinţa să execut. Cineva, însă, a băgat un chiştoc de ţigare în fanta prin care automatul de bilete de pe peronul gării Köln West încasează bancnote. Nu înţeleg de ce. Bancomatul nu fumează. Şi chiar dacă ar fuma, fumatul este interzis în toate gările din Germania. Aşa că, fără voia mea, n’am putut, azi dimineaţă, să mă ţin de promisiunea pe care mi’am făcut’o. N’am fost singur, însă. Neputinţa mi’a împărtăşit’o şi un domn german care, asemeni … Continuă să citești Dimineaţa văzută de la burduf

Dincolo de coperţile cărţii care face acum naveta

De fapt, ar fi preferat să’şi rezeme piciorul stâng de tocul uşii. Doar că nu e toc, pentru că uşa trenului nu are toc. Sigur, ăsta n’ar fi un impediment. Înghesuiala e. Aşa că stă, înfundată, în acel colţ, căştile’n urechi şi mestecă gumă.Din când în când pare a mişca buzele. Cântă, în gând. Şi mestecă gumă.E tunsă scurt, o frizură căutat băieţoasă. Îmi aminteşte de una dintre tehnicienele de sunet din redacţie. Aceeaşi freză, aceeaşi privire care, de fapt, încearcă să construiască o fizionomie băieţoasă. O trădează modul în care mestecă guma. A studiat atent, probabil l’a a dat … Continuă să citești Dincolo de coperţile cărţii care face acum naveta

Cartea care face naveta

Dacă nu mai e maşina, e trenul. Şi chiar bicicleta. Nu e cine ştie ce. Un second (sau chiar third) hand. Vânzătorul o expusese cu eticheta „pentru dezmembrare”. Nu, nu are probleme, îmi explică, lanţul e puţin mai larguţ „dar puteţi circula cu ea încă 1000 de kilometri, poate doi, poate cinci…”OK, şi, atunci, de ce se vinde preferabil pentru dezmembrare? Pentru că dacă ar schimba ei lanţul, cu piesa şi manopera, preţul ar sări de 100 de euro – şi cine ar da 100 de euro?Bine, bicicleta pleacă, deci, cu mine.A, da. E alb-violet. Desigur! Azi dimineaţă am folosit’o … Continuă să citești Cartea care face naveta