Hallelujah

Stăteam cumva stingher, aproape răstignit, în scaunul acela de plastic, pe un rând – al treilea, cred, de la geamurile aburite – al sălii încă goale din fundul curții. Ajunsesem la capătul mai multor săptămâni de documentare. Pe la nouă fără un pic au început să apară. Câţiva domni purtau în palma căuş biblia şi păreau destul de importanţi. Unele scaouri aveasu revere lucioase, altele erau, se vede treaba, luate de la un Oxfam. Sau primite, de pomană. Dar fețele, bătute de timp sau încă tinere, erau bărbierite lună. Mă salutau oarecum surprinşi, privindu-mă lung şi neîncrezător. Doamnele, toate, venind … Continuă să citești Hallelujah

Momentul acela în care copilul își ia viața în propriile mâini

Pe dirijorul Vladimir Jurowski, cel care va conduce London Philharmonic Orchestra la Œdipe-ul în deschiderea ediției 2017 a ‪#‎FestivalEnescu‬, îl cheamă, de fapt, Vladimir Mihailovici Iurovski (Юровский, nu Журовский). Pe tatăl lui îl chema Mihail Vladimirovici Iurovski. Iar pe bunicul lui îl chema Vladimir Mihailovici Iurovski. Nu e lipsă de imaginație. Așa se poartă, la ruși: să te lauzi cu tatăl tău. Mai ales când ai și de ce să o faci. Trei generații de muzicieni geniali. Bunicul, compozitor de muzică de film, a cântat, asemeni lui George Enescu, pe front militarilor. Tatăl, dirijor, a fost prietenul cel mai bun … Continuă să citești Momentul acela în care copilul își ia viața în propriile mâini

Cum s-o spune în refugianeză „Beograd, mon amour”?

Ministerul de Externe de la București dă asigurări că nici un român nu a fost implicat în povestea cu cei 70 de asiatici sufocați în remorca unui camion abandonat pe o autostradă din Austria. Ce ne-am liniștit. Putem dormi în pace, de-acum înainte. Ne-am făcut datoria față de criza refugiaților.: nu am făcut nici un rău. A nu face nici un rău e tot o facere de bine, nu? „‘ajde, pokreti kolu!”, îmi zice milițianul și se suie într-unul dintre taxiurile printre care am parcat ilegal, la marginea parcului din fața autogării belgrădene. Mă mai învârt puțin, prefăcându-mă că nu-mi … Continuă să citești Cum s-o spune în refugianeză „Beograd, mon amour”?

Standing ovation!

„În fiecare zi sunt pe punctul să… Sau nu. Nu în fiecare zi. Exagerez. Din când în când, da, mi se întâmplă să mă descurajez și să-mi vină să plec”. Ce-l ține în loc? „Eh! Ce să mă țină? Firea! Haha… Propria fire. Nu-mi vine să renunț la ceva pentru care am muncit atât de mult, care a avut rezultate și care, din când în când, are momente de cădere. În cele din urmă, rezultatul contează, nu? Și rezultatul, de obicei, este foarte, foarte bun. Copiii aceștia sunt apă vie și nu pot să spun decât că a fost o … Continuă să citești Standing ovation!

Andy Holzer. Tirolezul cu încredere oarbă.

Am scris această postare pe 20 decembrie 2011. Am citit, între timp, povestea aceasta, așa că am decis să-l repostez, ușor actualizat. Se pricepe să schimbe cuțitele și uleiul mașinii de tuns iarbă. Și cauciucurile și le schimbă singur. Și pe acoperiș se suie, dacă e ceva de reparat. Un bărbat la casa omului. „Vă imaginați că totul e beznă? Am învățat culorile după coduri. Culorile sunt răsfrângerile luminii pe obiecte, nimic mai mult decât niște formule fizice. Doi oameni care privesc același roșu îl vă în mod diferit. Ne imaginăm culorile. (…)Am întrebat de mic detalii despre lucruri. Am … Continuă să citești Andy Holzer. Tirolezul cu încredere oarbă.

Germanul cel rău

„Germanii să facă experimentele acelea economice la ei acasă, pe banii și răbdarea lor”. Ați văzut, stimate domn, german ieșind în stradă supărat pe taxele și impozitele federale, de land, locale, de radio, bisericești șamd? Nu prea; mă rog, în cazul celor din urmă, este între mnu și mda, deși nu iese în stradă iar cui nu-i convine se retrage din biserică (și tot i se asigură un „tatăl nostru” la înmormântare). Nu iese pentru că de banii ăia care îi sunt reținuți primește ceva la schimb. Securitate socială, servicii publice, asistență sanitară, autostrăzi, trenuri rapide, poliție în slujba contribuabilului. … Continuă să citești Germanul cel rău

La cules de amintiri în Rahova

N-ai mai sunat, uite, e un an de-acum. Un an, chiar azi, și încă un pic.„Cine vrea se vorbeasche cu tine, gheseşte el o cale”, spunea domnul Willi. Înțelept, neamțul… Stau tolănit în grădină, în babilonia acelei Rahove profunde, acolo unde oamenii făceau pe vremuri țuică și magiun, stau în grădină și-ți răsfoiesc „rodiile”. Școala de pe Șoseaua Măgurele are acum gard, și trotuarul din fața ei are gard și au pus o semnalizare inteligentă la trecerea de pietoni, se aprind niște becuri de câte ori latră un câine sub stâlpul de iluminat. Singurul autobuz de atunci, 56, pe care-l … Continuă să citești La cules de amintiri în Rahova

Agentul 00ANAF

Vă jur: are față și atitudine de mafiot școlit la fără frecvență. La învățământ de la distanță. Trecut clasa cu cinciul ăla, cât de mic, tot mai bun decât nimic. Și bască are. Nu se știe – în iunie poate bate soarele prea tare, poate plouă. E bine să fie o bască de stofă, acolo. Stă pe cap, nu doare. Cămașa căcănie a uniformei de ANAF stă să pleznească. A mâncat bine, la prânz. De fapt, a mâncat mult, că au prânzit la soacră și asta e cu postul… Dar, hm, chiar nu se aștepta să’l trimită pe teren. Cine … Continuă să citești Agentul 00ANAF

Știrea de dumninica asta.

La masa de lângă, un fost jucător anonim de fotbal (a prins câteva meciuri la Dinamo) rupe subit ritmul, întrerupând schimbul de pase verbale cu colegul parior, gușat, rotofei, crispat, purtând bermude maro asortate cu pantofi sport negri și șosete albe flaușate.Se ridică să mângâie un pui adormit de mâță.Deranjată, mini-felina tresare și îi arde o gheruță peste mână.De remarcat faptul că fostul jucător de fotbal NU s-a tăvălit până la sosirea brancardei și nici nu a solicitat eliminarea adversarului. În tot acest timp, colegul parior confirma justețea acțiunii de contraatac printr-un gângurit admirativ dublat de un dat din cap … Continuă să citești Știrea de dumninica asta.

Karpe Diem!

Numele lui Guido Karp nu spune multe în afara lumii publicului consumator de fotografie. Cu toate acestea, zeci bune de milioane de oameni au în casă imagini semnate de fotograful german Guido Karp. De exemplu, coperta albumului Black Ice al ACDC.De peste două decenii, Karp este cel mai important fotograf european de vedete. Fotograf, nu paparazzi. Cum s-a schimbat arta fotografică, prin explozia tehnologiei?Fotografia a cam ajuns o tehnică de lepădat, de când s-a încetăţenit fotografiatul rapid şi brutal. Lumea se simte acoperită: ceea ce s-a ratat se poate şterge. Pe vremuri, filmul era scump şi, ca atare, fotografiam mult … Continuă să citești Karpe Diem!

"Preferam sa fim impuscati"

Au fost cu miile. Pe unii i-a înghiţit Dunărea, pe alţii i-au împuşcat grănicerii. Din ambele părţi au tras în ei. De bine ce era în România nostalgicilor după Ceauşescu şi-au riscat viaţa. Sau au plătit cu viaţa.Un ultim episod din serialul publicat cu fix zece ani în urmă în Jurnalul Naţional. La Varciorova, in amonte de hidrocentrala de la Portile de Fier, la marginea vechiului cimitir al satului exista ascunse printre buruieni urmele unor morminte sapate in graba. Nu exista nici o cruce. Localnicii isi amintesc insa ca acolo, au fost ingropati cei impuscati pe malul romanesc al Dunarii, … Continuă să citești "Preferam sa fim impuscati"

Biatlonul evadarii

Fuga de comunism. A treia din cele patru povești despre evadarea dintr-un lagăr pe care prea mulți îl regretă fără să-și mai aducă aminte cum trăiau pe atunci. Sau fără să știe cum se trăia pe atunci! Amintirea trecerii disperate a Dunarii spre malul iugoslav i-a marcat pe multi dintre cei care nu au mai acceptat sa ramana in tara in care, asa cum spun unii, astazi, „nu a murit nimeni de foame pe vremea lui Ceausescu”. Unii au puterea sa faca haz de necazurile prin care au trecut. –––––––––– Ovidiu Vlad juca handbal, in Divizia B, la echipa din … Continuă să citești Biatlonul evadarii

Mica Romanie din inchisoarea Maribor

Fuga de comunism. Un serial publicat acum fix zece ani în Jurnalul Național, din inițiativa Marinei Constantinoiu. Patru povești despre evadare dintr-un lagăr pe care prea mulți îl regretă fără să-și mai aducă aminte cum trăiau pe atunci. Sau fără să știe cum se trăia pe atunci!Azi, episodul 2. Gogu, ești pe fază? „Despre miile care s-au intors cu coada intre picioare nu scrieti.” Sunt cuvintele unei cititoare a editiei online a Jurnalului National, care s-a recomandat fosta angajata a Serviciului Pasapoarte. Fosta si, in mentalitate, ramasa „tovarasa” a scris acel comentariu in chiar ziua de dinaintea publicarii unei povesti … Continuă să citești Mica Romanie din inchisoarea Maribor

"În cap să le trageți, că-s trădători de țară!"

Facem așa: luăm cele patru povești scrise acum fix zece ani și le repunem în circulație. Pentru că, pe vremea aceea, like și share nu aveau dimenisunea de astăzi și pentru că e bine ca unii să știe ce au ratat când nu au deschis ochii așa cum trebuie și-au ajuns azi să-l regrete pe Ceaușescu. Pe malul romanesc al Dunarii si la nord de Bazias, pe frontiera verde, se plimbau uniformele verzi. Calvarul incepea, de fapt, de cum te apropiai de granita. La 15-20 de kilometri nu calca picior de strain. Te luau la puricat, baietii. De ce ai … Continuă să citești "În cap să le trageți, că-s trădători de țară!"

Ziua aia în care altcineva i-a săpat groparului groapa

Ziua aia în care Maica a făcut un ultim efort și ne-a adunat la un ultim chef, după vreo treizeci deceneii de la ultimul revelion de zece zile și zece nopți petrecut împreună furișându-ne dintr-o cameră în alta a micuței și înghesuitei case cu plafoane joase, pereți niciodată pe de-a-ntregul uscați și podele veșnic alunecoase. Știa tot, Maica. Bine, că de cum apuca Maica să știe ceva știa tot orașul. Mno, așa-i omul!Cunoștea toate hiturile disco ale mijlocului anilor 80, dacă ai fi insistat ai fu putut lejer dansa cu ea fox pe Stasera la luna ci portera fortuna, la … Continuă să citești Ziua aia în care altcineva i-a săpat groparului groapa

Vânzătorul de orice

Lanterne de buzunar, lanterne de noptieră, lanterne negre și lanterne roșii, lanterne cu bec și lanterne cu led, lanterne cu briceag, lanterne de luminat timpul, lantern de păzit timpul, lanterne de oprit timpul. Timpul s-a oprit în loc cât vânzătorul de orice și-a deșertat ranița. Trenul se oprise oricum. Nici nu mai știu dacă a plecat vreodată. Timpul a stat în loc până când din geantă unisex de umăr a vânzătorului ambulant de orice s-au deșertat pe măsuța strâmtă, tot mai strâmtă, icoane, cruciulițe, portofele cu un fel de bivol argintiu săltând a pumă, etuiuri de ochelari, alte lanterne, alte … Continuă să citești Vânzătorul de orice

Guest post: Navetistul sprâncenat

Uite, d-aia ador să primesc mailuri de la Sprâncenatu’. Pentru că nu știi niciodată când se așează să scrie reporterul din el, pe care, din păcate, l-a cam lăsat la vatră (și pentru că voi nu dați doi bani pe munca reporterilor dar vă dați pe spate când primiți mocca un text bine scris). Și-mi scrie așa, Sprâncenatu’: „​Am mers azi în tren cu niște moldoveni lângă mine. ​ Un bărbat și trei femei.El, îmbrăcat în costumul cel mai bun, cu pantofii cei mai buni, ascuțiți, cu mustață mică, oacheș, proaspăt tuns. Dintre cele trei femei, una era nevastă-sa, una … Continuă să citești Guest post: Navetistul sprâncenat

Andy Holzer. Tirolezul cu încredere oarbă.

Se pricepe să schimbe cuțitele și uleiul mașinii de tuns iarbă. Și cauciucurile și le schimbă singur. Și pe acoperiș se suie, dacă e ceva de reparat. Un bărbat la casa omului. „Vă imaginați că totul e beznă? Am învățat culorile după coduri. Culorile sunt răsfrângerile luminii pe obiecte, nimic mai mult decât niște formule fizice. Doi oameni care privesc același roșu îl vă în mod diferit. Ne imaginăm culorile. (…)Am întrebat de mic detalii despre lucruri. Am vrut să știu cât de înalt e copacul și cum cade umbra. Și mi s-a răspuns. Nu m-au tratat ca pe unul … Continuă să citești Andy Holzer. Tirolezul cu încredere oarbă.