Deutschland

Deutschland. As seen by Rammstein. „Ach was, ich liebe keine Staaten, ich liebe meine Frau; fertig!”„Ce aveți? Nu iubesc state, îmi iubesc soția. Punct!”.Sunt cuvintele unui președinte al Germaniei, Gustav Heinemann, într-un interviu pentru Der Spiegel, în 1969.50 de ani mai târziu, Rammstein vin și cântă așa: „Iubirea ta e blestem și binecuvântare. Dar iubirea mea nu pot să ți-o dau!” Mă săturasem de Rammstein. Rău de tot. Schimbam frecvența când îi difuzau la radio. Mereu aceleași câteva piese. Du hast, cel mai des. Ce au făcut de data aceasta e însă extraordinar de-öi puternic. Poate unul dintre ele mai … Continuă să citești Deutschland

Pă avarii

O țară staționată „ân față pă avari” Deschizi ușa doamnei. Din spate vine el, românul adevărat, mascul, tânăr, umblat pe la sală, gelat, de abia coborât din mașină. Vorbește la telefon și se bagă printre voi, se înfige pe ușa pe care o ții deschisă. I se cuvine. Alee printre blocuri, cu sensuri îndoielnice. Îngustă. Ca orice alee dintre blocuri înghesuite. Pe ambele trotuare sunt parcate jumătăți de mașini. Restul jumătăților ocupă mare parte din alee. Din sensul opus vin mașini – una, două, cinci. Încolonate. Cinci, patru, trei, două, una, liber, rândul tău. Intri pe alee dar, vai, de la capătul sensului opus se repede … Continuă să citești Pă avarii

Statul paralel

Statul paralel, șobolanii și potârnichile Între un stat imperfect, cu instituții de forță acuzate de abuzuri, și o rețea impenetrabilă de derbedei corupți, găinari, agramați și prostituate, n-am cum să mă pun de parte celor din urmă nici măcar dacă statul ăla stâmb se poartă nedrept cu ei. În fața legii nu au avut nici o teamă, pentru că legea au mătrășit-o după cum le-a fost pofta. Când au fost jucați cu propriile arme au ieșit ca șobolanii și s-au împrăștiat ca potârnichile. Trăiesc în fărădelege, doar fărădelegea o înțeleg. De aia le e frică: că vor pieri de sabia pe are au ridicat-o.Nu am neapărat … Continuă să citești Statul paralel

Urbi et orbi

Urbi, orbi et papalina În imensa biserică sub cerul liber care este piața Sfântului Petru de la Vatican, un preot venit din cine știe ce parohie îndepărtată cu speranța că ceva bun i se va întâmpla, unul din mulțimea de participanți la slujba din duminica Paștelui catolic, l-a așteptat pe Papă cu o cutie în mână. O șpagă la vreun sfânt, o vorbă bună de la un înger păzitor, o rugăciune tot o fi aranjat omul, că, miracolo!, drumul Patriarhului a trecut fix prin fața sa, prin dreputul mâinii întinse în care ținea o cutiuță albă desfăcută. Prins cu mângâiat frunți de copii sau atins degete … Continuă să citești Urbi et orbi

Mihail Kasianov: "Autorităţile de la Moscova nu sunt interesate de rezolvarea problemelor"

În 1999 la Istanbul, preşedintele de atunci al Rusiei, Boris Elţîn, a promis o soluţie corectă pentru problema transnistreană şi o retragere a Armatei a 14-a. Au trecut aproape 12 (+7) ani iar forţele ruseşti sunt încă acolo. L-am întrebat pe fostul premier rus Mihail Kasianov, în prezent unul dintre liderii opoziţiei de la Moscova dacă, în Rusia, există voinţă politică pentru a rezolva situaţia din Transnistria.  „Îmi place să cred că, în viitorul apropiat, această problemă, ce ţine deja de multă vreme, va dispărea. Cât timp am fost parte a guvernării am încercat, împreună cu administraţiile Moldovei şi Transnistriei, să … Continuă să citești Mihail Kasianov: "Autorităţile de la Moscova nu sunt interesate de rezolvarea problemelor"

"Dacă eşti un hoţ mic, tot hoţ eşti"

Stăteam de vorbă, acum șapte ani (4 februarie 2011), cu un europarlamentar olandez, la scurt timp după ce Olanda s-a pronunțat oficial penru neincluderea României în spaţiul Schengen – Daniel van den Stoep, membru olandez al Parlamentului European în grupul neafiliaţilor din partea Partidului pentru Libertate. Ce ştiţi, de fapt, despre România? Ştiu, întâi de toate, că n-ar fi trebuit să devină niciodată membră a Uniunii Europene. Este punctul de vedere al partidului meu şi aşa va rămâne, pentru că România – dar acelaşi lucru pot să îl spun despre Bulgaria – nu era pregătită. Şi credem că nici nu vor fi … Continuă să citești "Dacă eşti un hoţ mic, tot hoţ eşti"

Moș Neagu Djuvara. De iubit.

L-am întâlnit o singură dată. Mi-a dat cam o oră și a avut răbdare să-i pun întrebările mele stupide, pe malurile Rinului, pe o canapea din holul Consulatului de la Bonn, nu departe de sediul Deutsche Welle și de casa lui Beethoven, într-o de neuitat primăvară a lui 2010.Era pe deplin conştient de farmecul oratoriei sale. Şi îi făcea o plăcere enormă să povestească. A făcut-o atât de bine încât de multe ori nici n-a mai contat dacă mici inadvertențe au făcut adevărul să pară mai frumos sau mai urât. Cel mai important lucru care ne rămâne de la moș … Continuă să citești Moș Neagu Djuvara. De iubit.

Arătătorul de la Ankara

Pe trăgaciul acelui pistol din Ankara am apăsat toți. Fiecare dintre noi. Cu indiferența noastră. Cu impresia că lucrurile se petrec altundeva, că nu e treaba noastră și că nu avem ce face. Am desconsiderat democrația. Am primit-o, am făcut-o să ne semene, am croit-o după chipul nevoilor noastre și, când a fost gata, am abandonat-o.Am primit cu brațele încrucișate răul banalizat în cotidianul nostru, răul de la un click distanță, răul din telecomandă, răul cu care ne împăcăm, lângă care dăm din umăr, în fața căruia scuipăm în sân. Ne-am concentrat atenția asupra tuturor minciunilor care ne-au umplut zilele … Continuă să citești Arătătorul de la Ankara

PSD, motorul mandatului KWI 2

  De fapt, eșecul PNL s-ar putea să nu-i fie chiar în dezavantaj președintelui.   Iohannis nu poate ocoli un guvern PSD. Majoritatea ostilă din Parlament poate deveni principalul agent electoral al opoziției înaintea alegerilor prezidențiale. Dar cine, din opoziție, ar putea da piept, la prezidențiale, cu PSD-ul? Dacă PNL o propune pe practicanta pedelistă a lui Stolojan interimar în urma Alinei Gorghiu înseamnă că are mici problemele de cadre. USR? Nu are un prezidențiabil. Deocamdată are PMP? Singurul om de acolo care știe ce vorbește e complet necunoscut în România. Cioloș? Dacă l-ar vrea cu adevărat, PNL l-ar instala … Continuă să citești PSD, motorul mandatului KWI 2

Fiecare cu bula lui

Poate așa e normal să fie. Poate asta e firea omului. Poate ăstea-s fundamentele speciei. Să ridicăm ziduri ca-n evul mediu și să ne urâm vecinul.Să ne temem de necunoscut în epoca universalului acces la cunoaștere.Să nu credem ce vedem ci ce ni se spune.Să ne ferim de aripi, pentru că drumul cel mai scurt e oricum cel pe care îl cunoaștem.Să ne supunem umili, pentru că nu știi ce rău mai mare poate veni.Să ne e frică de nou.Să nu ne imunizăm, că, oricum, n-a murit nimeni nici așa.Să ne bălăcim în comoditate.Să ne-nchinăm la minciună.Să detestăm evidențele.Să stăm … Continuă să citești Fiecare cu bula lui

Viena de lângă noi

După un an lung de campanie electorală și aproape patru tururi de prezidențiale, Austria se poate întoarce la Mozartkugel, Sachertorte, Wiener Melange și Glühwein. Gott sei Dank! Acuma…Marile bănci din ultimul sfert de veac românesc au venit, cu rele dar și cu bune, din Austria. De petrolul nostru se ocupă firma de stat a Austriei. Firmele de consultanță, analiză de piață și corespondenți de presă care acoperă România își au biroul regional la Viena. Și marile fonduri de investiții imobiliare își au la Viena evaluatorii pentru Europa sub-balcanică. Strabag-ul face autostrăzi, acolo unde statul român a depășit faza birocrației. Multinaționalele … Continuă să citești Viena de lângă noi

Sentimentul cu virgulă de 1 decembrie

Am văzut două filmulețe cu telefonul de la 1 decembrie românesc în secuime. Una, plină de ură din partea unui propăvăduitor (tradițional) al dragostei. Trist personaj. Pe Dolfi H. l-ar fi încălzit la suflet (deși n-avea suflet și nici nu-l încălzea nimic). Și-apoi am mai văzut filmarea unei parade. Civilă, în port popular, cu eșarfe tricolore pe flăcăi călări, cu o Dacie Nova din care răsunau cânece de prin Țara Moților. Din păcate pentru parada aceea, în loc să îmi transmită vreo fărâmă de mândrie națională, un strop de naționalism, ceva, orice, acolo, m-a lăsat să văd imaginea nefardată a … Continuă să citești Sentimentul cu virgulă de 1 decembrie