Oravița. Die Heimat

Când citesc statisticile culese de Ionel Bota din arhivele vieneze despre tirolezii veniți să colonizeze Banatul Montan, în urmă cu trei sute de ani, mi-e ciudă că în tot acest timp de rigoare demografică miteleuropeană, care îți permite să parcurgi secolele îndărăt prin arbori genealogici bine păstrați în catastifele bisericești sau civile chezaro-crăiești, au fost prea puțini cei care au strâns și amintiri despre oameni și locuri. Eu însumi am ratat, deși am mai prins pe mulți dintre cei născuți în urmă cu două schimbări de secol și care, la rândul lor, aveau amintiri aproape directe de la cei dintâi veniți. Nu ne ajută prea mult că ne știm aici de ceva vreme dacă nu ne știm viețile.

Astăzi e ziua Oraviței Germane. Nu există așa ceva oficial dar astăzi este hramul bisericii romano-catolice (anul viitor se împlinesc 300 de ani de la definitivarea construcției), Kirchwieh-ul, o tradiție care vine să amintească de momentul în care s-au așezat aici, printre dealuri, primele familii pomenite de Ionel Bota ca fiind pionerii colonizării acelor locuri. Au pus o cruce și i-au zis Heimat. Nu este acel, pur și simplu, „acasă”, nu este „patria” sau „homeland”. Definește mai degrabă biografia individului, variabil odată cu identitatea, conștiința de sine, speranțele, calea și comunitatea. Nu se raportează la alte lumi, deci n-are treabă cu izolarea de străin, ci este o trăire personală despre contextul în care te simți întreg și în siguranță.

„Meine Heimat ist das Meer”, spune marinarul. Marea. Dar poate fi și albumul preferat din tinerețe, cu oamenii lângă care l-ai descoperit sau l-ai ascultat, iar și iar, până a ieșit din dimensiunea muzicală. Sau cartea aceea fermecătoare pe care a scris-o (și) despre tine Bianca-Bibi Barbu, deși nu te-a întâlnit niciodată, de-a lungul unei excursii printre memoriile bunicului ei.

Care carte începe minunat cu un citat din verișorul primar al bunicului meu: „Sunt născut în Austro-Ungaria, tatăl meu fost Klima Frantischek, ceh, mama mea a fost Gusetti Maria, italiancă, limba mea maternă este germana, sunt cetățean român și semăn a evreu. Stabiliți dumneavoastră ce etnie am”.

Vorbele doctorului Franz Klima, spuse în timpul deportării în îndepărtata Uniune Sovietică, în 1945, sunt, probabil, definiția desăvârșită a acelui bătrân burg baroc, a acelei vechi Oravițe care, astăzi, își celebrează Heimattaguul – ziua legăturii cu tine însuți, în lumea ta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.