Oravița, motivul 3: drumețiile. Ciclova.

Ei? Cum e răchia de Ciclova?

Cum? Ești de două zile la Oravița, azi e a treia, și nu știi cum e răchia de Ciclova?

Bine, n-ai să știi nici cum e berea de Ciclova. Märzen sau Bock sau Bairisches. De la 1718, coloniștii nemți, fie ei austrieci, bavarezi sau de prin Boemia, urmașii lor și, mai apoi, chiar și statul comunist au produs aici bere de diverse sortimente, respectând pe cât posibil principiile nemțești ale purității berii.

Märzen era o un sortiment de tip lager dar cu o concentrație de alcool ceva mai mare decât băutura aia de larg consum. Ideea era să nu se strice peste vară, între 24 aprilie și 28 septembrie, între Georgi (Sfântul Gheorghe) și Michaeli (Sf. Mihai pe rit catolic), perioadă în care era interzisă fabricarea berii, pentru că exista risc mare de incendii în spațiile de fermentație. Au rezistat peste două secole și Bockbier și Doppelbockbier, beri brune cu concentrație de până la 12%, fabricate după o rețetă originară din Einbeck (de unde-i vine și numele), răspândită de călugării paulani protejați de Maximilian I-ul al Bavariei pentru a stăvili expansiunea reformei lui Martin Luther. Mă rog, nu facem aici seminarii de berărit comparat, cert este că a venit 1989 și, cum-necum, de atâta democrație, fabrica de bere a dispărut. A fost închisă. Prădată. Ruinată. Tăiată și dată la topit. Praful s-a ales și pulberea.

Dar răchie tot se mai află pe la săteni. Chiar dacă vechile livezi ale Ciclovei au picat și ele în paragină, după 1989. Unii spun că, de fapt, s-au distrus după 1999, după bombardamentele americane de la Pancevo și Vârșeț. Nu există nici o dovadă științifică dar, hei, de știință avem noi nevoie ca să credem ceva, în ziua de azi?

Răchia se face, însă. Dacă a fost an rău la prună, se găsește una din alt-an. Și dacă nu și nu, măcar o țuică.

Copii fiind, treceam în fiecare zi de vară dealul din Oravița până la ștrandul din Ciclova. Din fosta mină de ceva cuprifere curgea apă caldă, care umplea cele două bazine din care mai ieșeam doar de foame și sete. Care sete se domolea în grădina de vară a vechii fabrici ciclovene.

Sursa foto: Serviciul de urbanism al Primăriei Oravița

Nu te-am ținut până aici pentru a te momi cu o imposibilă călătorie în timp. Deci, nu, e fără bere. Sau vezi la prăvălie, sigur au acolo. D-ălea, ca-n reclamele la televizor, cu cerbul care conduce, cu „ori bem bere” și ce-o mai fi.

După cum se vede în poza de mai sus, cu ruinele, nici măcar un muzeu al celei mai vechi beri de pe teritoriul actualei Românii nu mai există în spațiul vechii fabrici (Timișoreana își reclamă întâietatea dar se pare că o deține doar pentru că a cumpărat patrimoniul Knoblauch-Fischer de la Ciclova Montană).

Bun, atunci, care e toată faza cu Ciclova?

În primul rând, ai putea să o iei la pas și să caști ochii la porți și la șolocatele ce țin umbră ferestre. La cele vechi. Deși oamenii au început să înțeleagă că pot schimba vechiul cu nou primind confort și păstrând tradiția. Am pozat de câteva ori lemnăriile care, probabil, vor fi date cândva uitării.

Dar, dacă ai ajuns la Oravița, te-ai dat cu trenul și ai făcut orașul la pas, nu poți să ratezi natura. Iar Ciclova asta, cu care ți-am făcu capul calendar, este pe traseul oricăriei drumeții care pleacă din Oravița. Sunt printre cele mai faine trasee de drumeție din munții României.

În copilăria mea, noaptea de 30 iunie spre 1 iulie și dimineața următoare, străzile Oraviței erau pline de pocesiuni ale catolicilor croați – veneau pe picioare, 40-50 de kilometri dus și la fel întors, de la Carașova, Lupac, Clocotici sau Vodnic la capela Maria Fels din Ciclova Montană, Maria de pe Cleanț. Pelerinajul lor la sanctuarul marian, ziua de ham, de Kirchweih (Chirvait, în româna locului). Sute de oameni în bisericuță și, de jur împejur, ca pe treptele templului, bâlci, gură cască, yo-yo din tărâțe, acadele chimice, baloane de săpun, haine de sărbătoare, costume populare amestecate, etnii de-a valma.

Anul acesta n-am văzut pe nimeni trecând. Poate i-a oprit covidul, poate s-au modernizat și merg cu mașinile. Poate au plecat din țară; poate nici măcar nu mai sunt destui croați, lângă Cheile Carașului.

Un ocol până sus, pe cleanț, te răsplătește cu o priveliște minunată a celor două Ciclove, Montana și Româna.

Cel mai simplu traseu de drumeție, după ce ai făcut escala asta, la Maria Cleanț, duce la Mânăstirea Călugăra. Pe bune, dacă tot ai intrat într-o bisericuță catolică, hai și la ortodocși. Ține de spiritul locului: românii și nemții de aici s-au bucurat împreună de sărbători – fie ele religioase (paștele, crăciunul), fie păgâne (fășangul, carnavalul adus de germani din sudul Bavariei sau Austria). La Oravița, chiar și astăzi, preoții se vizitează reciproc la slujbele marilor evenimente religioase.

Acum, că ai plecat de la Maria Cleanț, drumul te duce prin Ciclova Montană, pe lângă vechiul ștrand și de-a lungul gura vechii mine, și urcă lin prin sat pe lângă pârâul ce coboară. Bun venit pe Valea Cilcovei, după ce ai lăsat în urmă și ruinele fabricii de bere, ai trecut de izvorul Olga și oe lângă poiana în care s-a aflat primul cuptor siderurgic din Banat. Pe vremuri, într-una din aceste poiene, într-o duminică de mijloc de aprilie se băgau mici, crenwurst și pepsi în cinstea liliacului înflorit. Cântau tot felul de Gillespie sau Amstrong ai folclorului bănățan, nea Gică Motoia-Craiu, Zgripțu, Bolobrete și colegii lor de la IMB, Cornel Sturza-Popovici cu mai tinerele speranțe.

Nu se mai organizează nimic, de amar de timp – dar ține minte că merită să te întorci aici în primăvară, când toate dealurile sunt alb-violet!

OK. Acum, dacă ai obosit și vrei să renunți, ai loc lângă râu să bagi în apa rece berea suedeză sau olandeză pe care ai adus-o cu tine de la discounterul german și poți face un grătar, înainte de a pleca înapoi spre Oravița. Dar, zău, ai venit până aici să faci deja cale-ntoarsă?

După prima curbă, drumul se desparte pentru prima dată și e treaba ta ce alegi. Vrei mai ușor sau mai greu? Vrei o plimbare mai lungă sau mai scurtă? Oricum, altceva nu mai apuci să faci astăzi! Cel mult să meditezi, să te întrebi dacă ești pregătit pentru atâta frumusețe.

În stânga, traseul urcă înspre Poiana Iulii și ajunge la Marila, Muntele Vrăjit al Banatului Montan.

Sursa foto: Serviciul de Urbanism al Primăriei Oravița

Acolo, spun clevetitorii ultimului imperiu central-european, împărăteasa Sissi s-ar fi ascuns pentru a-și trata TBC-ul, departe de ochii nobilimii și a presei bârfitoare de la Viena, care o căutau în Corfu sau Madeira. Legenda a procurat Oraviței și o statuie în piatră reprezentând plămânul împărătesei, amplasată în fața domului catolic din piața care, ironic, nu?, poartă denumirea de Piața Unirii și deschide strada 1 Decembrie 1918. Marila a fost ani de zile sanatoriu de recuperare pentru bolnavi psihici sau cronici. Da, acum ar fi loc de o iscuție despre cum s-a ocupat medicina din România de oamenii cu probleme psihice, așa e, dar o lăsăm pentru alt context. Cert este că, deși stă să se prăbușească, ansamblul păstrează ceva din amintirea vitașității centrului de recuperare spre finalul monarhiei române pentru a completa modern vechea stațiune balneară a medicului Moritz Hoffenreich. Se amestecaseră acolo, după 1878, ortacii din minele de cărbune, cupru sau aur ale locurilor, tăietorii de lemne dar, spun cataloagele epocii, și nobili austrieci, ungari sau ruși. Au mai rămas urmele vechilor saloane și alei. E sport național, așa-i.

Ai uitat de Ciclova? Ne întoarcem imediat.

Prietenul, istoricul și poetul Ionel Bota a descoperit registrul care atestă că Thomas Mann ar fi trecut pe aici. Locul l-ar fi inspirat pentru atmosfera din „Muntele vrăjit”.

Și îți mai recomand „Pădurea norvegiană”: felul în care Murakami descrie sanatoriul Ami, unde se petrece o parte din povestea de dragoste dintre Toru și Naoko, te transpune în mise-en-place-ul complexului din piemontul bănățean., așa cum ți l-ai ăputea imagina că a fost acum un veac și aproape jumătate.

Ziua a cam trecut, așa că tot ce mai ai de făcut e să cobori spre Oravița. De preferat, prin vale, nu pe șosea. Pentru că drumul prin pădure și printre pietrele calcaroase pe care și l-a croit pârâul Oravița până la barajul de la Lacul Mare este un ultim balon de aer sălbatic înainte de întoarcerea în, mă rog, civilizație. La bere. Sau, dacă ai negociat la plecare cu cine trebuie, la acea răchie de Ciclova. Dacă n-a fost să fie de Ciclova, o fi, poate, de Jitin.

***

Dacă la intersecția de la Ciclova ai ales să urci la dreapta, ajungi la Mânăstirea Călugăra, flancată la răsărit de abruptul Rolului, cu creasta lui pleșuvă, simbol al întregii zone, spre care urcă alte trasee de drumeție și dinspre care coboară câteva izvoare reci.

Călugăra e aici de peste 150 de ani, ascunsă în munți, dar actuala așezare monahală ortodoxă nu mai are nimic din ansamblul inițial. A mai ars, a mai alunceat muntele, au mai trecut viiturile. A fost nevoie de reconstrucție. Pe vremea regimului comunist, oamenii veneau în ziua de paște din satele și orașele din jur iar drumul, care urcă șerpuind prin pădure, de-a lungul unui pârâu energic, atunci când plouă, ca orice apă în calcar, drumul, zic, se colora în roșu pe măsură ce te apropiai de mânăstrie – cojile de ouă sparte de enoriași în pădure, unde nu îi ascultau urechile partidului când se salutau cu subversivul „Cristos a înviat”. Bine, nu aveai de unde să știi dacă cel cu care te conversezi este sau nu ciripitor la „ochiul și timpanul”; dar, până la urmă, cât de neom să fie și ce rău să-ți facă?

De la Călugăra, traseele urcă, pe lângă un cimitir al călugărilor, spre cleanțurile Rolului, locuite, atenție!, de vipere, prin peștera Sfânta Elena, unde nu puțini ne-am pierdut nopțile de vară sau inocențele. E un traseu pentru cei care nu se tem de munte. Nu e periculos. Dar e de preferat să fie parcurs însoțit de oameni care-l cunosc. Și, da, merită orice efort, pentru că de sus, din buza peșterii și mai ales de pe cleanț, se văd, spectaculos și nepoluat industrial, Ciclova și Oravița, șerpuind prin văi. În zilele bune se reflectă, undeva în zare, oglinda Dunării. Și se aud strugurii cum se coc, dincolo de graniță, pe dealurile Vârșețului.

E, și-acu’, hai, sănătace, c-un ștamplu ge răchie dă Șiclova!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.