Note de pandemie

 

 

17.03.2020

Ministrul german al Sănătății, Jens Spahn, în vreme de criză și vești proaste, cu un mesaj uman:
„Vreau să vă rog ceva pentru aceste vremuri: dăruiți-le vânzătorului și vânzătoarei din supermarket sau din magazinul de articole de igienă un zâmbet simplu. Șoferului de camion, celui care transportă marfa și celui care îl ajută, astfel că noi, cu toții, să fim bine aprovizionați, faceți-le prietenos cu ochiul. Dăruiți-le celor care muncesc în stres răbdarea dumneavoastră și o mână de ajutor!”

 

***

 

Jurnal de carantină națională, undeva prin martie, circa 2020, ziua a doua sau a treia, nu le-am numărat, vreo 15 grade Celsius afară, a treia planetă de la soare, telemuncă.

Dragă jurnalule,

tehnologia schimbă paradigma, se duce dracului mitul conform căruia cine nu e prezent nu există, se duce naibii cultura prezenței instituționale, la cheremul șefilor, dacă nu s-ar fi dat de câteva ori deja aș fi scris că e sfârșitul lumii așa cum o știm. Sunterm mai prietenoși cu mediul, câștigăm minute sau chiar ore din viață, nu mai spun că exisă riscul ca, la un moment dat, firmele care închiriau spații de birouri să își dea seama că nu mai trebuie să dea bani cu multe zerouri în coadă pentru etaje întregi în cartierele dedicate. Ah, știu câțiva dezvoltatori pentru care nu mi-ar părea rău, dar, mno, despre asta altădată.
Lucrăm superprofi de acasă, facem megaștiri prin remote, aflăm ponturi, ne împărtășim frânturi de informații cu concurența cât să nu picăm în păcatul unei știri false, facem ne coordonăm prin teleconferințe, colegii de tură aflați fiecare în alt colț al orașului sau chiar în afara lui, înregistrăm, edităm și montăm sincroane de la distanță, ne împărțim sarcinile, ne iese totul șnur, ne ies cele mai bune știri ale momentului.
Și, la un moment dat, se blochează toată șandramaua și nu mai poți face nimic până nu se duce un om care să scoată și să bage cu mâna o mufă în PC-ul din redacție
Vorba lui Cambesteanu: râde istoria de noi, senor!

Niciodată n-am făcut atât de puțin de la birou până acasă de când trăiesc în orașul ăsta. E clar că… Oh, stai!

 

***

 

16.03.2020

Suntem puțini în redacție.
În stânga mea lipsește Georgiana. Calculatorul ei se mișcă de capul lui. Trage sincroane, selectează bucăți de text, copiază, lipește, caută pe Google.
În fața mea, pe ecranul altui calculator, sinusoidele din spectrul vocii colegei Miha Gioga se lățesc, se scurtează, merg înainte, se taie, dispar, apar din nou. Ca un medic care își face singur operație pe creier.
Din interfonul de pe birou, ca tunetul unui zeu de departe, vocea Luizei Tămaş îmi cere benzile.
Mă simt ca într-un horror SF, ultimul umanoid rămas într-o lume toxică și fără suflet, stăpânită de mașinării.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.