Bani ficși, vă rog…

Anul trecut, pe la amiază.

 

– Bună ziua, am venit să…
– Mergeți dumneavoastră peste drum să plătiți.
– Bună ziua, am venit să plătesc…
– Mergți dumneavoastră în celălalt capăt, să depuneți o cerere de plată.
– Bună ziua, am venit să depun o cerere de plată.
– Mergeți dumneavoastră afară să completați formularul standard.
– Bună ziua, dumneavoastră aveți formularele standard?
– Doi lei.
– Sigur, poftiți.
– Nu, nu aici, noi nu lucrăm cu bani. La caserie. În subsol.
– Bună ziua, am venit să…
– Bani ficși, vă rog…
– N’am.
– Mergeți dumneavoastră la buticul de vis-a-vis, au acolo să vă schimbe.
– Bună ziua, vă rog să’mi schimbați zece lei.
– Nu se poate!
– Haideți, doamnă, vă rog…
– Nț!
– Bine. Dați’mi, vă rog, o cutie de chibrite.
– De zece bani sau de 25?
– De zece.
– Mai mărunt nu aveți?
– Nu am!
– M’am întors, doamnă, am bani ficși.
– Vedeți că se poate?
– Bună ziua, am revenit, am achitat formularul standard.
– Semnați aici.
– Bună ziua, am…
– Ați completat?
– Evident.
– Taxa de zece lei costă cinci lei. Următorul!
– Bună ziua, am revenit să…
– Îmi pare rău dar nu vă pot fi de folos, a fost o pană de curent și a căzut sistemul centralizat. Nu merge în toată țara. Reveniți mâine.

Recapitulăm.

Alergasem de la vechiul sediu al poștei (desființat fără anunț prealabil, cu un afiș pus în dosul unui geam prăfuit și crăpat, semn că au mai aflat și alții de mutare după ce au ajuns la poșta veche) la cel nou (aflat la o adresă pe care numai veteranii cartierului o știau); de acolo la CEC; de la CEC la poliție.
Poliția română mă ținea în stradă, anul trecut, pe la ora asta, în soare, era cam la fel de cald (dacă nu și mai și), priveam tânjind la ușa de metal și sticlă a unei gherete ruginite în care, încins și transpirat, un agent se chinuia cu softul vechiului PC care, periodic, dădea rateuri.
Coada dădea ca la câine, se mișca dintr-o parte într-alta, în ritm cu du-te-vino-ul mașinilor poliției care duceau și aduceau în curtea secției contabile și experți criminaliști, șefi cu sau fără burtă, șmecheri cu epoleți.
„Ürmetoru’!”
Lumea din coadă era nervoasă, toți se grăbeau, aveau ceva mai bun de făcut oriunde în altă parte, destui încercau să se bage în față, ascultam povești de viață care nu m-ar fi interesat neam, dar trebuia să ne suportăm, pentru că 25 de ani de guverne s-au simțit macho bătându-și joc de viața contribuabililor…

Atâta de s-ar schimba și tot ar merita Dacian Cioloş un mulțam din partea mea. Poate și a ta.

A propos, Anca Dragu a anunțat chiar azi că taxele și impozitele pot fi plătite cu cardul la sediile ANAF sau online.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.