Cei mai frumoși ani sunt alb-violeți

O poveste care începe simplu, românește.
Un oraș condus de o administrație delăsătoare, neimplicată în viața burgului, neinteresată de oamenii orașului, purtându-și cu fudulie nealinierea ca singură virtute ca și când a fi altfel e suficient ca praful să nu se aștearnă și mațele să nu chiorăie.
Ca și cum simplul frecuș de câteva nume aproape sfinte te absolvă de păcate și te ferește de tentații.
Timișoara, anii ’90, anii 2000 și puțin mai încoace.




Victimă colaterală: sportul local, inclusiv fala orașului, echipa de fotbal. Pe care, rând pe rând, samsari de indulgențe penale și cumpărători de NUP-uri s-au grăbit să o arvunească pentru spălarea propriilor păcate și ca monedă de schimb pentru interesele lor meschine, de clan. Concubinajul acesta, în total dispreț față de comunitate, a consfințit niște mezalianțe sinistre, încheiate cu decesul prematur al copilului, ucis într-o răfuială între părinți.

Între timp, fostul primar Ciuhandu a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu; primul „patron” al Politehnicii, Claudio Zambon, tovarăș de afaceri cu latifundiarii de Ilfov și autor al primului faliment al echipei, a fost trimis deja în judecată pentru delapidare; ultimul patron, Marian Iancu, cioclul care a executat financiar clubul, are deja 12 ani condamnare și numrătoarea nu s-a încheiat; Ovidiu Tender, prezentat la un moment dat drept umrătorul salvator dar fugit când nu i s-a oferit la schimb un sfert din proprietățile publice ale primăriei, are și el niște metri pătrați de locuință asigurată pentru, deocamdată, 25 de ani.
Pe El Monumental, noul primar (o altă poveste ce se așteaptă scrisă) a adus o cramă pe care a vopsit-o frumos fără să convingă pe cineva că ACS Recaș ar fi Poli.
Pentru că nu a fost și nu e.
Povestea românească se termină aici.

Jigniți, răniți, mințiți, trădați, furați, băieții cu suflet alb și inimă violet din peluza sud a lui El Monumental au coborât din tribună în iarbă. S-au scotocit prin buzunare, au scos tot mărunțișul pus la păstrare pentru o bere („cine nu bea cu noi, bea împotriva noastră”), au făcut chetă și, cu pușculița în mână, au bătut la rectoratul Politehnicii. Au cerut permisiunea să preia în administrare echipa școlii, au primit-o, și-au pus ghete în picioare și au încercat altceva. Au încercat să joace ei.
Au plecat de jos. De foarte jos. Fix de acolo unde au găsit această Asociație Sportivă Universitară Politehnica Știința Timișoara. În divizia a V-a, în campionatul municipal.
Au jucat, meci de meci – ei pe teren, tot ei în tribună („și dacă tuuuuu / vei câștigaaaa / de bucurie voi sări și voi cântaaaaa”). Au fost alături „și la bine și la greu / chiar și la greu”. Frații, accdentații și iubitele și-au adus părinții. Părinții vecinii. Prietenii. S-a dus vorba prin puszta bănățeană și, încetul cu încetul, s-au înmulțit. S-au bucurat, de la meci la meci, de fiecare duminică pedalată în grupuri de câte 3-400 la Chișoda sau la Giarmata Vii sau la Șag, cântându-și „Horto Magico” în tribune improvizate pe remorci de tractoare. Și-au câștigat campionatul municipal – pentru că #obligatoriuînainte.
Au mers, apoi, încolonați, zeci de mașini, la Dudeștii Vechi sau la Jimbolia sau la Utvin, și-au minunat internetul cu incredibilă coregrafie a suporterilor unei echipe care (#aniicemaifrumoșisuntceicarevin) a câștigat și pretențios numita divizie a IV-a, campionatul județean.
Și-au dat iar de greu, #băiețiiînghete, în divizia C, cu drumuri tot mai lungi și geografii redescoperite.
Dar cum se știe de ceva vreme în Banat: „fie să renască numai cel ce har / are de-a renaște curățit prin jar” (și-așteptăm Ripensia Timișoara).
Și minunea chiar s-a întâmplat: în acest weekend, cu două meciuri rămase de disputat, ASU Politehnica Timișoara este, matematic, promovată #îndiviziab, la porțile fotbalului profesionist, unde (iar și iar și iar) greul de abia începe.
Și unde tinerii frumoși și liberi în alb-violet, cei în ghete dar mai ales cei mulți, de-acum, acționari ai propriului vis, vor avea de cumpănit bine despre cum vor să-și trăiască mai departe visul, în așa fel încât nimeni să nu-l mai fure și nimeni să nu mai joace vreodată cacialma cu sentimentele lor.
#TimișoaraOle!

Iar postarea asta e, de fapt, muuuuult dincolo de fotbal.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.