I followed the Moskva down to Gorky Park

A fost, 22 decembrie 2015, cea mai caldă zi de iarnă din amintirile Moscovei. Au înflorit pomii, s-au dezghețat patinoarele…

Acum 20 de ani, cam pe la ora asta, băteam Мосфи́льмовская у́лицa, vis-a-vis, peste Moscova înghețată, de Gorki Park, și dacă n-ar fi fost atât de al naibii de ger aș fi fredonat fericit Scorpions… Băteam agale Мосфи́льмовская у́лицa cu Zass, erau 30 și un pic sub zero, nici nu mai simțeai gerul decât când dădeai cu ochii de bătrânii proletari sălbatic pensionați din falimentarele uzine, sorbind stahanovist din peturile de 2,5 litri o bere ce semîăna a detergent de bucătărie. Ședeau imperturbabili în picioare, la colțurile ruginite ale chioșcurilor de tablă din dosul stațiilor de autobuz, mici bazaruri pustii sub cerul cristalin al stepei ruse în care mai devreme pensionare vindeau ciucurei croșetați, de pus la ușa dulapului, pastiluțe de cremă mentolată vietnamenză, folii de mușama cu globulețe pentru masa de Deda Maroz și pui de pisică.

Băteam iarna rusă și nu se auzeau zurgălăii săniilor lui Esenin, doar scârțâitul zăpezii sub tălpile noastre. Conveniserăm că nu le-a fost ușor să răstoarne rezultatele alegerilor parlamentare, evident câștigate de comuniștii lui Ghenadi Ziuganov dar rearanjate, pentru liniștea Kremlinului. Le luase câteva zile… Ce, credeți că-i ușor să fraudezi alegeri într-o țară mare cât Rusia?

A doua zi urma să zbor, prin Chișinău, cu ultimul avion către țară. Altfel aș fi riscat să fac Crăciunul nostru acolo și al lor aici.

În zori de zi, secretarul de presă al Ambasadei României și-a făcut un pustiu de bine și m-a țipat cu bătrâna Dacie până la Vnukovo. Portiera din dreapta nu se închidea dar, la minus 40 de grade câte erau pe la cinci fără un pic dimineața, nici nu se mai deschidea.

N-am văzut nimic tot drumul. Îl suspectez pe diplomatul care m-a condus că nici el nu a știut pe unde merge decât din amintiri. Presupun că geamurile i s-au dezghețat înainte de sfârșitul mandatului.

Era dimineața de 23, pe Vnukovo, acum 20 de ani. Stăteam cuminte să-mi trec șosetele murdare și răsuflarea ușurată prin poarta de control a aeroportului. Eram singurul cu astfel de gânduri din furnicarul acela de toate națiile. Pe lângă mine, zeci, sute de familii de tadjici, bașkiri, uzbeci, mongoloizi de tot felul, ceceni cu figuri de viitori mujahedini și soacrele lor la fel de hotărâte își pasau unii altora, peste aparatul cu raze x și pe lângă filtrul detector de metale, papornițele de rafie îndesate cu te miri ce putuseră cumpăra în cel mai scump oraș al fostului imperiu roșu.

Era o vreme când încă mai existau avioane în care se fuma, acum 20 de ani.

Și erau minus zeci de grade într-o Moscovă în care, pe 22 decembrie 2015, au înflorit copacii la 16 grade.

PS:

(scrisă acolo, la Moscova, în acea iarnă; cumva „prima”)

am sa-mi vand sufletul crasmelor insalubre
in care ospatarite
cu sanii imbuibati de aroma berilor proletare
se apleaca peste umerii mei
stregand mesele
cu maneca unei camasi descheiate pana la buric…
am sa ma-mbat
pana n-am sa-ti mai vad ochii,
si-am sa plec pe trei carari
spre birturile
in care moartea-mi va saruta
diminetile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.