Gabriel Oprea, intangibilul președinte din umbră al Republicii Interimare România

Sidonia preia o poveste despre personajul Gabi Oprea, cel pe care nimeni nu are voie sau curaj sau interes să-l scrie / vorbească de rău în presa mainstream. De ce, asta?

Stăteam, acum câțiva ani buni, la o discuție de cantină cu câțiva colegi de la DW (Română) și ne întrebam ce, anume, a determinat cea mai promițătoare tânără speranță a politicii românești de la începutul mileniului să se lase racolată în partidul acela de buzunar, fără nici un fel de identitate ideologică, fără suport public, fără o perspectivă.
 

Chiar așa: ce căuta Cristian Diaconescu printre toți securiștii ăia mohorâți cu alură de borcan rutier, fizionomie de muște ceapiste și ceafă de burlan de scurgere? Ce căuta lângă Onțanu, Miki Șpagă, Nicolicea sau Tabugan-drujbă băiatul ăla finuț și deschis la minte, crescut în noua gardă de secretari de stat aduși în ministere după prima mare dispariție a dinozaurilor ceaușiști, spre finele anilor 90?
 

Cât de departe poate merge cu șantajul adunătura asta de moluște penale? În interesul cui?
 

În 2010, revista de cultură politică Cicero a cerut mai multor miniștri europeni câteva răspunsuri legate de poziția țărilor lor față de misiunea militară din Afganistan. România nu era pe listă. Era o vreme în care PSD pregătea debarcarea lui Mircea Geoană, pe atunci președinte al Senatului, iar al doilea om în stat se pregătea să devină picatul între timp în negura istoriei senator spamer Iulian Urban.

Am decis să-i cerem noi trei răspunsuri, pentru Deutsche Welle. I le-am trimis, ușor nedeontologic, în scris. În fond, nici măcar nu era un interviu. Nu-l întrebasem dacă a fost sau nu șeful mafiei personale a lui Adrian Năstase și nici cum a ajuns ministru în Guvernul celui care l-a acuzat că ar fi șeful respectivei mafii. Nu îl întrebasem nici care ar fi motivul existenței unui partid (de stepă) al interesului național. Nici despre dosarele penale ale colegilor săi de partid n-am vrut să știm.
 

I-am scris, după ce am discutat întâi telefonic cu șeful lui de cabinet, pe adresa brioului de presă al Ministerului Apărării. L-am întrebat de ce mai stau aliaţii în Afganistan, cât mai crede că trebuie menţinută ISAF și când se vor retrage militarii români. Nici măcar n-am vrut să știu dacă România va pune Statelor Unite la dispoziție militari după expirarea mandatului ONU, pentru că, deh, așa e cu interesul național.
 

Generalul de izmene, cearșafuri și comisioane n-a dat nici până astăzi vreun răspuns.
Sinistru personaj. Încuiat și sinistru. Tristă figură.
Amărâtă țară.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.