Vechiul târg balcanic vs bătrânul burg baroc

Veliko Trnovo. O ieșire scurtă, de-o zi.

Orășel așezat, întins pe niște culmi de deal, cu un cartier vechi fain, cu străzi înguste, uneori chiar înghesuite, cu altele în pantă sau chiar în scări.

Cu balcoane metalice de genul celui de la casa doamnei Jivcovici, profesoara de pian din copilăria mea orăvițeană.
Cu mici cârciumioare și plăcintării.
Cu ateliere de artă, artizanat și antichități.
Cu moteluri și cu pensiuni.

Cu smochini în curțile oamenilor și flori la geamuri. Cu covoare sau dune bătrânești puse la uscat în geam sau sub bolți de vie.
Cu copii jucându-se la umbra unor copaci bătrâni.
Cu cerșetori.

Cu picturi murale sau cu graffiti care să camufleze locuri urâte sau anoste, gen cititoare de gaze, transformatoare electrice, ziduri lungi și igrasiate de gară…

Și cu turiști. Plin de turiști.

 
Drept e că orașul a fost, vreo 200 de ani și ceva, capitala Bulgariei primitive, reședință a țarilor și patriarhilor de-abia coborâți de pe șeile cailor, crăcănați încă de-atâta drum tocmai de prin Mongolia. Dar, în afara ruinelor cetății și al câtorva biserici, restul e multă legendă și, în orice caz, foarte bun pretext.

Cumva arată ca și cum, acolo, pe cele câtva străduțe din orașul vechi, istoria s-a oprit în loc. Timpul a trecut, desigur, e secolul 21, plin de mașini parcate anapoda (dar, iaca, nu le poți interzice oamenilor care acolo locuiesc dreptul la confort), sunt fire de curent, telefon sau internet, oamenii nu mai poartă șalvari sau turban ci blugi rupți în genunchi și fac poze după poze, uneori preferând să vadă în ecranul aparatului minunăția aflată chiar în dreptul ochilor lor.

Și, cu toate acestea, în aer plutește ceva etern și neschimbat, o liniște primordială pe care nici măcar tabletele făcând check-in-uri nu o poate perturba. Veliko Târnovo este, în câteva străzi, lumea Balcanilor, așa cum a fost ea odată.

La fel cum Oravița ar putea fi lumea Mitteleuropa, așa cum a fost ea odată. Istorie vie. Sigur, arhitectura e ușor diferită.  De la turci (și de la grecii care au făcut multe afaceri, pe aici peste secole) au luat multe, nu, ca orăvițenii, din barocul vienez. Dar, ca și la Oravița, fiecare a construit (după un model patentat la  Istanbul) unde a vrut și cum l-a tăiat capul.

Nu au Cheile Nerei lângă, nici Semmeringul Bănățean, nici Clisura nu le e la o aruncătură de băț de undiță, nici langoși nu știu să facă așa buni cum se fac în fața gării, nu au o grămadă de lucruri pe care noi le-am primit ca să le ținem numai ca să nu le ia alții. Dar au avut, duminică seara, o demonstrație de drifting. Scor 1-1, nu-i așa?
Ce mi-au spus prietenii cu care am fost? Că seamănă mult cu Oravița, unde e la fel de frumos și ar fi loc de la fel de mult turism.

V-am spus decât ca să știți cum gândesc alții despre noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.