Bula nu atât de rarelor pământuri rare

Cam câtă politică s-a infiltrat în zona obscură a tabelului lui Mendeleev? Indispensabilele lantanide deveniseră instrument de psihoză publică și de șantaje geostrategice. Cineva, însă, a speculat o piață naivă și a dat câteva tunuri cu multe zerouri.

Între 2008 și 2011, piața de scandiu, ytriu, lantan, ceriu, neodim, praseodim, disprosiu și alte pământuri rare a crescut de la un volum de 2,4 miliarde de euro la 27 de miliarde. Guvernul Chinei, care controla, acasă, în Mongolia interioară, dar și în Africa, vreo 97% din producție, a avut monedă de schimb pentru toate prostiile pe care și-a propus să le facă. Și își propusese destul de multe.

Sursa                                             

Explozia prețurilor din 2011 fusese și rezultatul limitării exporturilor de către Beijing, invocate fiind motive ecologice. Dincolo de etalările musculare geo-politice, liderii Chinei comuniste s-au prins repede că ar putea să vândă mult mai scump componente gata prelucrate decât materia primă.

Americanii, japonezii, coreeni și, în general, toate națiunile tehnologizate depindeau de chinezi. Fără pământurile rare nu funcționează laserele, electromagneții, telefoanele mobile, nici captatoarele de energie eoliană și nici mașinile, mai ales cele electrice.

Și industria militară are nevoie de pământurile acestea rare.

A propos, TFBSO spune ceva? O căutare pe Google în combinație cu alte trei cuvinte cheie („pământuri rare” și Afghanistan) ar putea da un răspuns.

După câțiva ani, în care niște domni au făcut un picuț de avere, boomul din 2011 se dovedește a fi o altă bulă, comparabilă cu crahul imobiliar din primul deceniu al mileniului.

Pământurile rare nici măcar nu sunt, de fapt, atât de rare pe cât se spunea. Groenlanda a descoperit deja un zăcământ care poate acoperi, singur, până la 30% din necesarul global. Unii producători de baterii au inventat tehnologia recondiționării pământurilor rare din acumulatorii uzați. Iar Toyota a reușit să fabrice motoare electrice fără pământuri rare. În fine, înlocuirea treptată a becurilor clasice cu iluminatul pe bază de leduri va duce și ea la scăderea necesarului de energie electrică, deci va fi nevoie de mai puține turbine eoliene.

Mulți dintre cei care s-au îmbogățit în 2011 au vândut în același an. În febra momentului au intrat în horă destui exaltați care au cam pierdut, între timp, banii investiți. Și nici nu mai pot spera să-i recupereze: până în 2030, extracția de pământuri rare va scădea cu 65%.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.