Biatlonul evadarii

Fuga de comunism. A treia din cele patru povești despre evadarea dintr-un lagăr pe care prea mulți îl regretă fără să-și mai aducă aminte cum trăiau pe atunci. Sau fără să știe cum se trăia pe atunci!

Amintirea trecerii disperate a Dunarii spre malul iugoslav i-a marcat pe multi dintre cei care nu au mai acceptat sa ramana in tara in care, asa cum spun unii, astazi, „nu a murit nimeni de foame pe vremea lui Ceausescu”. Unii au puterea sa faca haz de necazurile prin care au trecut.

––––––––––

Ovidiu Vlad juca handbal, in Divizia B, la echipa din Moldova Noua. Venise acolo cu gandul sa tatoneze o vreme terenul si, apoi, sa plece, prin Serbia, spre Statele Unite. A ales sa treaca, impreuna cu un coleg de echipa, pe la Susca, cel de-al treilea sat pe care Dunarea, odata trecuta de Bazias, il intalneste pe malul romanesc. „Am ramas de dupa-amiaza, cred ca era ora 12:00 cand ne-am ascuns, pana dupa miezul noptii, in apa, de ne luasera carceii. Nu puteam sa ne miscam, granicerii stateau in foisoare si, daca fasaia stufarisul, le-am fi atras atentia. Am stat vreo 13 ore pana am pornit inot spre malul celalalt. Aveam de traversat mai intai o balta si abia apoi intram in Dunarea propriu-zisa, care, la Susca, are in jur de 700 sau 800 de metri.”

FUGA „PESCARILOR”
Cu o zi inainte de a se avanta spre malul sarbesc, cei doi au fost „la peste”. Au ascuns, in mal, sub o piatra, in celebrele „plase de un leu”, un rand de haine. A doua zi s-au dus in slip, cu un rand de undite, fiecare, si cu un juvelnic („Nu stiu cum ii spune sacului acela de tinut pestii… ce, eu eram pescar?”, comenteaza, razand, Ovidiu). Din stuful in care se ascunsesera, Ovidiu si colegul sau vedeau doar o parte din Dunare. Au considerat insa ca e momentul propice sa porneasca la drum, mai ales ca nava de patrulare a granicerilor coborase cu vreo ora mai devreme spre Moldova Veche.
„Am vazut ca n-a mai urcat si ne-am zis sa-i dam bataie.” Nu aveau nimic la ei, cu exceptia plaselor cu haine, legate cu scotch de corp. Dar nici nu au apucat bine sa inoate ca din aval s-a vazut o lumina. „Esti dezorientat pe apa. Ne-am despartit. Din ce am inteles noi, atunci, el a venit inapoi spre Romania, eu am plecat spre sarbi. Nu m-am mai uitat dupa el, important era sa nu ajung sub elice.” Ca si cum Ovidiu ar fi regizat aceasta rememorare a aventurii exodului, din boxele terasei pe care ne-am intalnit se auzi o celebra balada a trupei Roxette, al carei refren spune, la un moment dat,
„But it’s over now” – „Totul se termina acum”. Dar fostul handbalist parea rupt de ce se intampla in prezent, transpus fiind in efortul de acum mai bine de 15 ani. „Si da-i si inoata, numai bras. Am tras vreo 20 de minute si am ajuns cu bine la sarbi. E drept ca in disperarea cu care inotam mi-am pierdut plasa cu haine… dar cui ii mai pasa?” De inotat, a inotat vreo doi kilometri in aval, pornind din dreptul satului Susca pana vizavi de Pojejena. „Pe mal era sa ma inec, fix ca tiganul. Sarbii au dig de beton. Am crezut ca pot sta in picioare, abia asteptam sa simt pamantul, sleit si speriat cum eram. Cand colo, ma duc in jos… Am luat cateva guri zdravene de apa!”

OLTEANUL SI SURDO-MUTUL
Ajuns cu bine, in cele din urma, pe uscat, a stat, si-a tras sufletul, dupa care s-a admirat: „Ce naiba aveam sa fac in slip? Am mers o vreme prin bezna pana am dat de cateva case. Am intrat si am gasit haine si niste tigari”. Abia atunci a inceput sa-si puna intrebari despre colegul sau. O fi reusit sa treaca? L-or fi prins? O fi intrat sub vasul ce se indreptase spre ei? L-o fi prins un carcel in timp ce inota?
Cu aceste intrebari a pornit spre prima localitate, cu gandul sa urce in autobuz si sa plece spre Belgrad. Nu stia o boaba de limba sarba. „El stia engleza, franceza, italiana… era destept, baiatul, oltean din Craiova. Eu… nimic! Asta e”, isi zise si intra in autogara. Unde dadu peste olteanul lui destept, surprins de imbracamintea pe care Ovidiu o purta. Ajunsese cu bine pe malul sarbesc, cu tot cu haine si cu dinarii pe care ii stransesera acasa de pe la cei care se ocupau cu micul trafic de frontiera. S-au urcat in cursa de Belgrad.
„Eu – asa gandisem de acasa – m-am dat surdo-mut. M-au compatimit, unii… am primit ba un sandvis, ba o tigara.” In Belgrad, in autogara, alt ghinion: doi militieni controland, prin sondaj, actele pasagerilor care coborau din autobuze. „Ni le-au cerut si noua. Nu stiu ce a vorbit el cu politistii, dar au venit la mine. M-am uitat la el, m-am prefacut ca mi le caut si am rupt-o la fuga. Am fugit amandoi, fiecare in alta directie. Nu stiu de el, dar eu, cred, am alergat vreo trei kilometri. Stiam, de acasa, cum se ajunge din autogara in gara, ca sunt apropiate. Dar cum am fugit, vezi tu, m-am pierdut. Ma duceam pe la chioscurile de ziare si intrebam, prin semne si sunete, unde e gara. Uuuu…

„DA, DA, IUGOSLAVIA!”
In cele din urma a ajuns. A gasit un ziar sarbesc, a studiat mersul trenurilor, desi nu ii era foarte limpede care-s plecarile, care sosirile. Nelamurit, a plecat la plimbare prin oras, cu ziarul sarbesc la subsiori. Si-a luat cateva puncte de reper, cat sa nu piarda drumul inapoi catre gara. Dar intocmai ca si redegistilor sositi in RFG imediat dupa deschiderea granitelor, i-au picat ochii pe afisele ispititoare ale unui cinematograf porno! „Gata, mi-am zis. Mi-am luat bilet si mi-am zis ca daca m-or prinde si da inapoi in Romania, macar atat sa apuc sa vad!” Se termina filmul, iar la iesire peste cine da?
„Liviu al meu tot la porno se oprise! A doua oara ne pierduseram, a doua oara ne-am gasit.”
S-au dus iar in gara si si-au luat bilete. Dar nu unul langa celalalt – „in cazul in care ne prinde, sa nu ne aresteze pe amandoi”. Au mers cu trenul pana la Sezana, in Slovenia, la granita cu Italia, nu departe de Trieste. A stat in compartiment cu doua femei mai in varsta, cu care a comunicat prin semne – doar era surdo-mut. I-au dat sa manance „pleskavica”, hamburgerul sarbesc, i-au dat Cola la cutie („Nu bausem niciodata la cutie”). In gara din Sezana au cumparat cate un buchet de flori, au luat un taxi pe care l-au tocmit sa-i duca vreo 500 de metri, cat sa scape de vigilenta militiei, de unde au pornit pe picioare spre vama. „Ne-am bagat intr-o padure, unde insa ne-am ratacit. Nu mai stiam unde si cum ajungem. Ne-am invartit cateva ore – nu am dat de nici un gard, am zis ca ne invartim in cerc si nu ajungem niciunde. Intr-un tarziu am dat de un gard pe care l-am sarit.
Cand colo, camping. Sarim inapoi, alt gard. Il sarim si pe asta – tot camping. Intrebam daca am ajuns in Italia, ni se spune ca da. Ma pupa Liviu fericit. Ii cer sa mai intrebe pe altcineva daca e Iugoslavia. Si ni se spune „Da, da, Iugoslavia!”. Aoleu, Liviule, zic, nu stim unde suntem.” In cele din urma s-au lamurit: erau in Italia, la sapte-opt kilometri de Trieste. Au coborat pe niste ogasuri pana la o sosea, unde au dat peste carabinieri. „Ne-au intrebat de acte, se uitau cu suspiciune la noi, mai ales la mine, ca imi pierdusem o espadrila. Le-am spus ca nu le avem, ne-au dus la chestura, unde ne-au tinut cateva ore sa dam declaratii. Pana la urma s-au lamurit ca vrem azil politic, ni l-au dat si ne-au cazat intr-o pensiune.”

Ovidiu a hoinarit prin mai multe tari europene, desi initial intentionase sa plece in Statele Unite. In 1997, a revenit in tara. Are, la Moldova Veche, pe malul Dunarii, o mica afacere, un bar in stil texan. De pe terasa, privind in amonte, se vede locul de unde, intr-o zi de iunie a anului 1987, a pornit spre Occident.

ASCUNZIS
„Am ramas in apa de dupa-amiaza pana dupa miezul noptii. Ne luasera carceii. Granicerii stateau in foisoare si, daca fasaia stufarisul, le-am fi atras atentia. Am stat vreo 13 ore pana am pornit inot, in jur de 700 sau 800 de metri, spre malul celalalt”
Ovidiu Vlad
despre pregatirea evadarii 
DISPERARE
„Pe mal era sa ma inec, fix ca tiganul. Sarbii au dig de beton. Am crezut ca pot sta in picioare, abia asteptam sa simt pamantul, sleit si speriat cum eram. Cand colo, ma duc in jos… Am luat cateva guri zdravene de apa!”  
Ovidiu Vlad
despre efortul traversarii Dunarii 
Publicată inițial în 
Jurnalul Național din 8 iunie 2005

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.