Doamna Gina din Palmyra

„S-a terminat”, scrie Eliza, postând linkul știrii de pe CNN.
„How is this happened?”, se întreabă moderatorul, așteptând răspunsul de la o „senior international correspondent” aflat acum la Bagdad.
Greșit. Răspunsul e altundeva. Pe dealul Capitoliului și la Casa Albă, pe malurile Potomacului. La „strategii” care n-au înțeles nimic din „dictatura” lui Bashar al-Assad și au stârnit o „primăvară siriană” fără să ia în calcul tentaculele dezastrului pe care îl provoacă.


Așa arăta Palmyra pe timp de pace. Cu oameni liniștiți și turiști din toată lumea.

Am povestit de nenumărate ori întâmplarea cu doamna Gina. O pun și aici, să știu că e pe undeva (a avut grijă Seniorul Cornel Pârvu să nu lase timpul să șteargă amintirile bălăurelilor).


Eram în internet cafe-ul din centrul Palmyrei, netul mergea nașpa, nașpa rău. Mă chinuiam de jumătate de oră să trimit patru fotografii atașate unui mail. „Sunteți în oază, ce viteză vreți?”, mi-o trântește puștiul de la internet cafe și mă întreabă de unde sunt. „A”, îmi răspunde, „chief is from Romania”. Chief era de fapt cu o doamnă orginară din satul de la marginea Bucureștilor în care locuiam atunci.

Oare ce-o face doamna Gina? Era fericită, acolo, în Palmyra, departe de penalul primar din Butimanu, cu ProTV Internațional prin satelit, cu cei doi băieți crescând într-un musulmanism secular și cu un soț, Ibrahim, antreprenor mic spre mijlociu, care, în timp ce mă poftea să respect tradițiile lumii în care mă aflu și, cu orice risc, să mă descalț înainte de a mă așeza pe covorul ce ține loc de masă de sufragerie, mi-a mărturisit că „nu vrea democrație, ci doar să trăiască bine”.

Șansa de a întâlni un consătean la 2150 (plus zig-zag-urile prin deșert rămase în urmă, vreo 3000) de kilometri de casă erau nule. Dar never say never, nu?

Cornel Pârvu:

„Johan e lipsă la apelul de dimineață. Ieri a evadat din pluton și acum se află în Palmyra, la cafele, internet și oameni. (…) În ruinele alb gălbui ale Palmyrei,  nu există umbră. Dromaderi albi, cu cergi colorate, călăriţi de beduini în căutare de turiști cu bani, se plimbă agale prin soare. Aștept împreună cu Van, duba plecată să-l recupereze pe Johan și care se întoarce destul de târziu fără el, dar cu o poveste: azi noapte, la hotelul unde a tras,  Johan vorbea singur româneşte și se juca pe internet. Cineva l-a auzit și l-a întreabat dacă e român. Așa a aflat cu uimire că soţia patronului, doamna Gina, e româncă din Butimanu, unde locuieşte Johan, lângă București. A naibii coincidenţă ! Îl găsim pe omul nostru (Johan), în elementul lui – printre oameni. Ne face cunoştinţă cu patronul Ibrahim, grizonat, suplu, cu blugi, mustaţă şi şapcă. Vorbeşte bine româneşte, ne invită să prânzim la el contra cost, însă oferindu-ne tot ce are mai bun, fără bacşiş. Cu sucuri şi cafele gratis. Localul nu e mare dar e central, are camere la etaj şi dever. Ibrahim ne sfătuiește să notăm ce dorim şi ne cumpără el, ca să nu fim păcăliţi. Dar noi nu avem răbdare, trecem la fapte și suntem ciupiți evident, cu toată tocmeala. Mai târziu, când buticarii află că suntem ”rudele” lui Ibrahim,  vin după noi şi ne aduc câte un mic bonus ca să nu se facă de râs faţă de „consătenii” soției patronului. Prânzul generos, constă din ciorbă de linte și pilaf cu carne de oaie, în  boluri mari, cu capace de tablă ghintuită și aurită. Notez rețeta pilafului deosebit de bun, numit maatluf: orez, alune prăjite, mazăre, legume fierte (cartofi, dovlecei, vinete).

Vizităm cetatea şi facem fotografii. După părerea mea, exagerat de multe. Mă refugiez să citesc un pliant despre cetate, la umbra îngustă a unui zid: Palmyra – popas de caravane pe drumul mătăsii între Damasc şi Eufrat,  centru elenistic şi roman, oraș liber pe vremea împăratului Hadrianus, nu era vămuită de Roma din taxele pe care era liberă să le perceapă. Istoria ei e dominată de regina Zenobia care dorea să-și lărgească regatul spre Egipt dar Aurelian a asediat-o, a capturat-o aici  şi a trecut-o pe sub arcul de triumf  la Roma. Pentru acest asediu, romanii şi-au evacuat legiunile din Dacia noastră – iată o legătură istorică interesantă, veche de 2000 de ani, la 2000 de km distanţă, între daci, romani şi sirieni.”

Vreau la Palmyra! Never again 😦
Dar never say never, nu?
Mulțumesc, America. Să te văd cum o scoți! Bibi Netanyahu ce-o fi făcând la ora asta? Dacă s-a speriat de dualitatea Assad-Hezbollah, stai să vezi cum e Califatul ISIS!

#savepalmyra #أنقذوا_تدم#

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.