Dragă Majestate,

nu aveți de unde să știți dar eu nu am fost niciodată cine știe ce mare fan al Monarhiei.


M-ați impresionat ca personaj sinonim cu o interesantă și chiar importantă parte din istoria secolului în care s-au născut bunicii mei, părinții mei, eu și chiar și fiul meu. Nu am, însă, nici acum convingerea că Monarhia ar fi o alternativă eficientă actualului sistem politic românesc. Nu de alta dar toate sistemele politice bune, utopice, rele, sunt niște biete forme ale căror fonduri sunt, de fapt, oamenii. Cu tot respectul pe care, probabil, îl meritați, nu mă poate nimic convinge că mai există un individ capabil să se plaseze deasupra întregii ferme cu îngălat-cuvântătoare și nevertebrate cocoțate pe coteț. Nici măcar Majestatea dumneavoastră nu ați reuși, chiar dacă v-ar ține spatele J. Edgar Hoover și nu Ursu de la Antena 3.

Nu e vorba despre dumneavoastră, Majestate. Nici principele Nicolae nu ar putea mai multe. Și nici măcar prințul de Wales, Charles devenit, desigur, Carol al III-lea.

În fine, așa merg lucrurile. De vină, Majestate, suntem, în bună măsură noi, ăștia, mulți și proști, indolenți, delăsători, neimplicați și, deci, incapabili să scoatem țara din mâinile mașinăriei mafiote care o stăpânește de atâta amar de vreme. Din restul rămas al măsurii pomenite în fraza anterioară, Majestate, o părticică de vină vă aparține. Pentru că v-ați lăsat terfelită memoria. Pentru că ați lăsat toate progeniturile actualului sistem politic să vă folosească numele și imaginea, fără să le cereți imperios să păstreze distanță față de instituția monarhiei, față de interfața acesteia pe care au batjocorit-o în fel și chip, de-a lungul istoriei recente, față de imensa popularitate pe care persoana dumneavoastră a acumulat-o, deopotrivă prin gesturile pe care le-ați făcut în timp dar și prin legenda pe care ați ținut-o vie decenii la rând.

Majestate, dați-le ce merită și va avea de câștigat toată lumea. Dumneavoastră vă veți lepăda de toți trepădușii care v-au făcut cum i-a trecut prin scăfârlie lui Vadim Tudor n anii 90 și de publicul captiv al acestora, care oricum nu șie de ce se bucură acum că vă vede. Țara va avea o voce pe care s-o asculte, un om pe care să-l perceapă drept arbitru al eleganței, un cavaler care să ridice o sabie pe care mâna sleită a poporului nu o mai poate ține deasupra capetelor celor ce merită să tacă veci, nu să dea lecții arogante de bună guvernanță la porțile pușcăriilor (honi soit cel ce pomenește despre temniță asociat actualilor și următorilor condamnați).

Dar n-o s-o faceți. Păcat. Rămân să roiască în jurul dumneavoastră toate aceste specii de tranziție, căpușându-vă acel capital de popularitate despre care ceva îmi spune că nici măcar dumneavoastră nu mai știți cum să-l înțelegeți. Rămân lichelele să profite de orice poate să le garanteze că nu se vor mai dezlipi de scaunele puterii.

De fapt, Majestate, nu știu cum de am ajuns să vă scriu dumneavoastră când, de fapt, pe mine mă revoltase spațiul de manevră într-ale tembelismului de care se bucură, dimpreună cu toți colegii ei de ocupație, o doamnă (vai nouă!) senator al țării pe care, la un moment dat, ați dat impresia că v-ați descurca magistral sau, cel puțin, elegant să o conduceți. Iar doamna aceasta face campanie electorală pe spatele dumneavoastră. Și o face atât de tâmpit încât nimeni dintre cei care obișnuiesc să o asculte nu mai pleacă urechea să audă ce are de spus ci dau din cap aprobator, luând totul, nerumegat, de bune.

Gabriela Firea: Atitudinea lui Klaus Iohannis fata de Regele Mihai, duplicitara si electorala

Intr-o incercare hazardata de a-si pastra aproape si electoratul monarhist si pe cel al lui Traian Basescu, Klaus Iohannis face declaratii duplicitare in legatura cu Regele Mihai.

In perspectiva aniversarii a 70 ani de la momentul 23 august 1944, presedintele PNL a transmis un comunicat de presa in care transmite omagiile sale si ale colegilor de partid Majestatii Sale Regele Mihai, numindu-l pe acesta erou al neamului.

Cu totul alta a fost insa atitudinea sa fata de acest subiect atunci cand, cu cateva saptamani in urma, intrebat fiind la o emisiune TV cum apreciaza faptul ca presedintele Traian Basescu a afirmat ca Regele Mihai si-a tradat tara la 23 august 1944, Klaus Iohannis s-a multumit sa afirme ca Traian Basescu a facut respectiva afirmatie in context electoral, fara a combate cu niciun fel de argumente ideea respectiva.

Tragem concluzia ca abordarea candidatului liberal la presedintie in legatura cu subiecte extrem de importante, asa cum sunt monarhia, Regele Mihai si episodul 23 august 1944, este dictata strict de interesele sale electorale si nu de principiile care ar trebui sa calauzeasca un partid, mai ales unul istoric.

Majestate,
chiar nu v-ați săturat de ei? De toate inepțiile pe care le ridică la rang de adevăr apostolic? De cât pot minți? De cât de sfidător tratează tot ce nu provine din haita lor transpartinică de răpitori și dăunători?

Dacă nu vă e prea mult cât și-au bătut ăștia joc de națiunea al cărui ultim (sau cel mai recent) monarh rămâneți, măcar fie-vă milă de propria dumneavoastră amintire, Majestate!

Un gând despre “Dragă Majestate,

  1. L-am citit. Nu e de un LIKE. Dar imi plac doua lucruri: atitudinea iconoclasta, pentru ca urasc adulatiile mostenite si neinterogate, si critica adusa urechistilor profitori de exact aceste adulatii mostenite si neinterogate. Si da, cred si eu ca fiecare om, cu bunele lui fapte si ganduri, conteaza intr-o comunitate si face o comunitate, nu neaparat forma aia mare de organizare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.