Mi s-a pus pata pe-un Barbă

Că, în România, clădiri de patrimoniu ajung pe diverse căi în proprietatea privată a unor indivizi pe care legea nu are curaj să îi deranjeze nu mai e nici un fel de taină. Și nici nu mă mai surprinde.

Acesta e formatul național, aceștia ne sunt gâinarii, ăștia ne omoară cu zile și noi suntem farierii că-i suportăm.

Frumos devine când baronii ăștia locali, stăpânii feudelor, încep să-și etaleze măreția prostiei. Cum o face un anume Barbănumaiștiucum, de pe moșia Ayattolahului Frunzăverde. Barbăăsta, cred că albă, a devenit, cumva, proprietarul unei clădiri care, înainte de 89, aparținea direcției silvice (nu știu de ce o asociez cu direcția cre se ocupa de mușamalizat defrișările). În fine. Clădirea e mai veche, din vremea imperiului, ca mai toate clădirile părții montane a orașului. De când a preluat-o Barbaăluia, cade. Face lent implozie. Pereții interiori stau să cadă, acoperișul are găuri mari și, în cădere, a tulburat și arhitectura grinzilor ce îl susțineau. Geamurile-s sparte, tencuiala mai degrabă căzută. Barba nu se sinchisește, nu știu dacă există vreo lege care să-l oblige să respecte a). patrimoniul sau b). aspectul urbanisticii.

Dar Barbapecreier obturează restul funcțiilor acestui organ. Proprietarul, nefiindu-i permisă demolarea, este interesat să lase clădirea să cadă de la sine (ceea ce ea, clădirea, de cel puțin un deceniu, de când mi-o amintesc eu abandonată, se încăpățânează să nu fie de acord să facă). Practica este de uz național, BarbădelaCaraș nefiind deținătorul brevetului într-astfel de măgărie. Dar dacă pentru ubărbile bucureștene pot găsi o explicație (mai vor oamenii să facă un bloc de birouri, o parcare cu plată sau un picior de pod suspendat), Barbăalnostru n-are de ce să aspire la așa ceva. Birouri Spații de birouri în Oravița nu se cer pe piața imobiliară – pentru că, de când cu primarii democratic aleși, economia – sub orice formă a sa –  face o mare buclă și dă ocol Oraviței. Despre parcare, Oravița este chiar ultimul loc de pe planeta asta motorizată care ar avea nevoie de o parcare. Cât despre picior de pod, cred că ar fi bun drept stâlp de eșafod. Sau măcar al infamiei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.