Cu transportul în comun prin istoria filmului

De felul meu nu sunt prea mare amator de filme. Principala utilizare pe care le-o găsesc este compania pe care mi-o poartă în așteptarea somnului.

Spre deosebire de cărți, care nu se mută autonom pe noptiere, televizoarele se sting singure, după o vreme. Acum, sincer să fiu, dacă ați auzit de cineva care a adormit la cinematograf, ăla sunt eu. Acum vreo zece ani și mai bine, într-un cinematograf de pe Hohenzollernring, la Köln.
Rula What Women Want, ultima reprezentație, de la 11 seara. În vreme ce mă prindeam că femeile vor cam multe, m-a copleșit atât de tare realitatea pe care o descopeream încât m-am trezit, literalmente, pe la trei noaptea, într-o sală întunecată, cu două beculețe verzi pierdute fără reper în beznă în stânga și în beznă în dreapta. Am stat în scaun să mă dumiresc unde mă lăsasem ultima oară și, după ce-am înțeles (vorba vine) ce e cu mine, m-am pornit să pipăi spătarele scaunelor rândului din față și, așa, pe bâjbâite, am nimerit sub una dintre cele două luminițe. Am dat de o draperie ce camufla un coridor de la ale cărui capete răzbătea iluminatul stradal. Ușa dinspre bulevard era încuiată. Așa că am pornit în direcția opusă și am dat de o alta. Era deschisă și dădea în scara de incendiu care cobora pe una din străzile lăturalnice, paralelă Ringului Hohenzollernilor.
Între timp, o mână de prieteni dragi încearcă periodic să mă bage în lumea filmului. Pe ușa consumatorilor, desigur. Greu. Mă mai las momit dar, ca de obicei, nu duc nici un lucru până la bun sfârșit.
Istoria mea cu filmul, parte minusculă și insignifiantă a unei istorii mai mari a filmului, care m-a și determinat să scriu postarea de azi. Este vorba despre film și data journalism: un anume domn David Honnorat, care se joacă, în mod creativ, cu cea mai recentă mod într-ale presei (încă dinainte ca aceasta să deină o modă), a desenat o hartă a transportului în comun care nu duce nicăieri dar care sistematizează principalele genuri cinematografice trecând prin stațiile cele mai relevante ale filmului. Bine, el a desenat-o în 2009, eu de abia acum am găsit-o.
Oricât de neinițiat aș fi într-ale cinematografiei, pe mare parte dintre titlurile de mai sus le-a văzut pâă și e.
PS: dacă mai contează, ușa de la bulevard a cinematografului în care am adormit acum un deceniu și ceva este de-acum definitiv închisă; ”Palatul UFA”, multiplexul cu 13 săli, funcțional vreme de aproape 80 de ani și multă vreme, după darea în folosință, în 1931, cel mai mare cinematograf din Europa, a fost desființat; de la ultima reprezentație, pe 30 martie 2010, gloria de altădată zace sub praf; chiria mare a spațiului nu a mai atras nici un fel de investiție.

Un gând despre “Cu transportul în comun prin istoria filmului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.