Alessio Rastani

Acest personaj a isterizat, de luni încoace, Anglia și nunumai. L-a difuzat BBC-ul, clar nu e o dumă, nu?

Bun. Alessio Rastani este omul care își trăiește – la BBC! – cele trei minute și 29 de secunde de glorie la care visează mai toate personajele de speța lui (Gawker l-a diagnosticat sociopat, Forbes psihopat). E genul de personaj care are despre sine o impresie prea bună (pe care nici un prieten nu i-o pune la îndoială pentru că, pur și simplu, nu are prieteni) și de care te lovești, din nefericire, la fiecare pas în viață: la birou, la petreceri, în www 2.0. „Expert în”, cum scrie în scurtul profil al atâtor utilizatori de Twitter.
L-am avut cu toții fiecare coleg în școală. E băiatul mamii (îl trădează inclusiv cărarea din păr; de-atâtea ori i-a îndepărtat mama bretonul – sp de vadă fruntea lată, frumoasă, a băiatului mamii, mânca-l-ar mama de intelugent…). I-a făcut capul calendar de cât e el de deștept și fără egal pe lumea asta.

Le știe pe toate, în preajma șefilor, unde își face veacul inventând scame pe umeri în vreme ce tu îți bați capul să repari ceea ce singur ai greșit muncind. Geniu autoproclamat (fără nici un pic de ironie), trăiește pentru a se insinua în centrul atenției și va găsi mereu o audiență care va rezona – pentru că nu are neapărat opinii proprii ci, mai degrabă, un pachet (restrâns) de informații cu care jonglează în funcție de circumstanțe (vorbele pe care le-a spus la BBC apar, cvasi-identic, pe blogul său, în postarea din aceeași zi în care a apărut la televizor, 26 septembrie). Își învață lecția ca pe o poezie. Dacă îl întrerupi, trebuie să o ia de la capăt. Dacă îl întrebi „Ce ai făcut?” îți răspunde cu „Ce am făcut? (pauză) Eu? (altă pauză) Păi stai să vezi!  (pauză) Eu am făcut, da! De fapt nu. Eu…”.

Cinismul tipului ne-a inflamat, de fapt, Afirmația sa că se roagă pentru recesiune – și faptul că a spus-o la BBC. Cam asta ar fi.
Cum o fi ajuns la BBC? Bună întrebare. Dar, păstrând proporțiile, avem și noi asemenea figuri triste cocoțate pe culmile unei false glorii în baza unor poziții de „influenți” câștigate prin limbaj, nu prin conținut. Prea plini de sine, rămași fără simțul ridicolului, construiți în jurul unui gol interior fără fund.
Rastani nu are alt merit în afara celui că, într-o lume de capete vorbitoare, a spus altceva. Și nici acesta nu este atât meritul lui Rastani cât al unei prese care are de kucru o săptămână când un speculant ordinar îi spune reporterului „Eu îmi văd de oportunități. Întăriți-vă statul”!. După care se întoarce la discuțiile sterile cu personaje purtate dontr-un studiou până la derutarea totală a consumatorului de media.
Ieri seară l-am auzit, la WDR2, pe fostul președinte al Palrmanetului European (1994-1996) Klaus Hänsch pronunțând sintagma de care mi se făcuse, în vremea din urmă, teamă: Republica de la Weimar. Nu ascensiunea populiștilor este cu adevărat periculoasă cât indiferența democraților. Până la urmă, și Hitler a ajuns la putere spunând lucrurilor pe nume și punând la cale o intrigă pentru a-l jertfi politic pe campionul din epocă al intrigilor

Un gând despre “Alessio Rastani

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.