9/11 & co

Dacă ții cu tot dinadinsul, poți să îi spui și sectă. Mie așa mi-a fost prezentată. Socotind după fanatismul cu care își fac treaba, după rigurozitatea aproape religioasă cu care ajung primii la locul unui atentat și pleacă ultimii, poți să vorbești despre cei 1500 de voluntari ZAKA și folosind termenul de sectă. De fapt, oamenii aceștia vin și răscolesc prin moloz după resturile împrăștiate ale victimelor atacurilor teroriste. Le adună, le studiază ADN-ul, le identifică și le predau familiilor pentru a le înmormânta conform tradiției iudaice. Pentru că, trebuie spus, ZAKA este o organizație israeliană, unde și operează, de altfel.
Circulă un banc legat de un astfel de voluntar ZAKA. Ajuns la locul unui atentat, voluntarul aude, undeva deasupra capului, agitație. Ridică privirea și îl vede pe palestinianul sinucigaș care s-a aruncat în aer cu autobuz cu tot, alergând disperat spre porțile raiului. ”Fecioarele! Fecoarele! Deschideți! Lăsați-mă să intru la fecioare!”. Voluntarul nostru se ridică și, cu mâna întinsă, îi strigă palestinianului: ”Yassir! Oprește-te! Yassir! Unde fugi? C****le tale sunt la mine!”.
Mi-am adus aminte de ZAKA și de bancul auzit de la un amic (desigur) evreu când am citit dosarul din New York Times dedicat deceniului trecut de la 11 septembrie 2001.  Un moment care i-a costat pe atentatori undeva în jurul a 500.000 de dolari și după care, vreme de zece ani, America a (recunoscut că a) cheltuit 3.300 de miliarde. Doar America. Prețul atâtor șanse ratate.
În dosarul acela din New York Times apare un articol despre sintagmele intrate în vocabularul americanilor, după 9/11. Una ar fi tocmai acest 9/11. Patru silabe: nain-i-le-văn. Printre ele, cele 72 de fecioare cu ochi negri pe care orice musulman mort pentru cauza jihadului le-ar avea promise pe lumea cealaltă. Poate că nu au ochi negri, dar sună bine.
New York Times a omis acea obsesiv repetată ”lumea nu va mai fi ceea ce a fost”. Oricât ne zgârie deja pe urechi această mostră de limbă de lemn marca Bush&Co, lumea nu mai e ceea ce a fost. În fond, Osama bin Laden și haita lui de șacali pierduți printre dune și hamade au fost puțin poeți, ca și cum ar fi încercat să arunce o petardă de fum înainte de a da, pe ascuns, marea lovitură. Au lovit „simbolurile” măreției americane: puterea financiară, inima celui mai cosmopolit oraș, creierul complexului militar și, cât pe ce, și epicentrul politicii sale. Au ucis 3000 de oameni, ceea ce (știu că sună cinic, nu vreau să sune așa) e puțin pe lângă Dresda sau Hiroșima, ca să mă refer la alte catastrofe punctuale, pentru a nu mai vorbi despre Hitler, Stalin, Pol Pot…
Dar au făcut acea crimă dând și amploare emoțiilor.
Teroarea exista, scopul teroriștilor părea atins. Războiul, însă, nu era câștigat. Războiul a fost, de fapt, un fel de cancer care, de zece ani, roade într-una Statele Unite, distruge întreaga civilizație occidentală. Osama bin Laden a fost ucis. Geronimo! Dar, de dincolo de moarte, Osama bin Laden este marele învingător. E suficient să privim la cele 3.300 de miliarde de dolari duși în susținerea, pe mai multe teatre simultane de operațiune, a mașinăriei de război. Dar și la codurile civile și penale; la teama permanentă a multora, la isteriile serviciilor secrete, la modul nostru de viață complet perturbat de un deceniu încoace.
Poate că nu toți resimțim direct schimbarea însă mulți și-ar putea imagine cum ar fi putut curge lumea dacă 9/11 nu ar fi existat.
Osama bin Laden a câștigat războiul. Și-a dorit o Americă falimentară. Statul american, cu plafonul îndatoririi publice împins iar și iar, este în faliment. Și trist nu este doar că filosofia asta economică stă în genunchi. Tristețea este cu atât mai mare cu cât nu prea se vede nimeni capabil să accepte și să pornească o schimbare. Nimeni capabil să oprească dominoul, să rupă hamurile nebuniei și să repună lucrurile în mișcare.
Vestul a pierdut. Mai mult decât un război. În care, de fapt, nici nu prea există învingători. S-a pierdut pe sine.
Nu e nici primul nici ultimul război declarat câștigat pe care, de fapt, Vestul l-a pierdut. Ronald Reagan și America anilor 80 au îngenunchiat Uniunea Sovietică. În realitate, după Ronald Reagan, rușii au făcut exact ceea ce un gardian sovietic îi spunea unui medic german în lagărul de la Vorkuta: „vă vom ocupa fără să vă dați seama”. Cum? Gazprom. OMV. North Stream. Chelsea. Iaca!
Și, dacă e să ne uităm și mai aproape: ginerii lui Dincă-Te-Leagă; ginerele lui Angelo Miculescu; protejații lui Mihai Caraman; nepoâi și nepoate de ilegaliști, crescuți în Primăverii și reconvertiți în stâlpi ai societății, uneori chiar civile; absolvenți de Ștefan Gheorghiu idem; și câți alți ofițeri și turnători și torționari recalificați în oameni de afaceri sau garanți ai suveranității și statului de drept fac regulile unui joc pe care, într-o după amiază neobișnuit de caldă de decembrie l-am botezat la repezeală, pentru că trebuia să poarte un nume, „democrație”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.