Războaie pe care le pierdem prin neprezentare

De data asta nu au furat nişte români cablurile sau şinele. De data asta chiar tehnica a fost de vină. Două computere – sau un computer mare cât vreo două camere, nu mi’e foarte clar – care întreţin reţeele de semnalizare din zona Aachen au căzut, blogând Thalys-ul, ICE-urile, trenurile regionale (cursele de navetişti, pe care se folosesc garniturile identice Săgeţii Albastre, „campionul” CFR) – mă rog, tot ce mişcă ferat în vestul Germaniei, pe la graniţa cu Belgia şi Olanda.

„O oră, maxim două”. Deutsche Bahn a răspuns prompt la întrebarea „cât durează deranjamentul”. Nu ştiu dacă a durat douăp ore dar după vreo trei ore, când am verificat pe site, trenurile mergeau normal – şi punctual (ceea ce nu se mai prea întâmplă, în Germania, ţara în care îţi reglai ceasul după şuieratul trenului, de unde şi vorba lui Topârceanu: „dă’i, neamţule, drumul, că’mi vine să plâng”).
Nu, lucrurile nu’s perfecte. Anul trecut s’au blocat, de câteva ori, nişte trenuri de mare viteză în plin câmp & în plină vară, din cauza unor defecţiuni la alimentare sau la computere – cert este că nici uşile n’au mai putut fi deschise. Cum geamurile sunt fixe iar aerul condiţionat, în lipsă de curent, nu mergea, prea bine nu le’a fost nefericiţilor.
Sigur că se întâmplă şi la case mai mari: Deutsche Bahn dă vina pe Bombardier şi invers. Dar drăcovenia păţită e un accident într’o ţară în care dacă ţi se spune că durează două ore, poţi să te aştepţi să dureze două ore.
În ţara de unde vin poţi să te rogi de mii de ori pentru dreptul tău. Poţi să disperi, să te resemnezi, să înjuri, să ţi se facă silă, să ridici tonul, să ameninţi cu rezilierea contractului, cu protecţia consumatorului, cu mama lui Inochentie Micu-Klein, cu ce vrei tu. Poţi să demonstrezi aberaţia ce ţi se face,, poţi muri cu adevărul în braţe dar nu, nu ai dreptate şi, mai ales, nu ai nici un drept.
Şi, în vreme ce fiecare dintre noi s’a înhămat la mari războiae şi dă şi luiptă şi luptă şi dă, în general deasupra unei tastaturi (pentru capul lui Băsescu sau lichidarea ţiganilor, contra topirii gheţarilor sau a conspiraţiei iudeo-masonice din Ţinutul Secuiesc, mama lor de negri), micile gunoaie (de pildă) intoxică nestingherite viaţa de zi cu zi şi toată lumea se crede prea importnat pentru războaie aşa de mici. Şi chiar când ne trezim răniţi între tranşee, ne aşezăm ca ardeleanul pe pioneza de pe scaun, dacă’i musai, cu plăcere, şi ne lăsăm răpuşi de lehamite. De parcă nu’i tot una leu să mori sau câne’nlănţuit… Dacă tot o furăm cu 0-3, măcar să nu mai facem deplasare.
PS: exemplul din paragraful anterior e doar unul; dar la fel se întâmplă la orice bancă, la orice operator de cablu sau telefonie mobilă, la orice provider de net, la orice instituţie publică, la Electrica Moreni; până şi în cârciuma de la MŢR…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.