Și ne iartă nouă ridicolul nostru…

 
 
Înainte de epoca lui Sir Alex și a lui Arsene, managerii din fotbalul englez aduceau, puțin, cu finanțatorii pe care îi are astăzi România. Printre ei, unii erau mai chiori împărați în țara orbilor. Norocul englezilor a fost – știu, nu e frumos – tragedia de pe Heysel, când au rămas pe din afara Europei câțiva ani.
Într-o vreme în care mai exista ceva romantism în fotbal, nu se modernizase de tot, Brian Clough a tot antrenat diverse echipe mici pe care le-a făcut mari, mari de tot. A câștigat, cu Derby United, pe care, de fapt, o cam inventase, cam tot ce se putea câștiga pe tăpșanele Majestății Sale – dar avea un vis la viața lui: să bată pe Leeds United.
De bun ce era, într-o bună zi a ajuns antrenorul acestei Leeds United (în perioada cu pricina, cea mai tare echipă a Angliei). Și visul i s-a împlinit, în cele din urmă: cât a stat pe banca lui Leeds, echipa a pierdut toate meciurile.
Mi-am amintit de Clough azi, când am aflat că Academia Cațavencu, rebotezată Cațavencii, se mută în ograda lui Patriciu. Și prin fața ochilor mi-a trecut Gregoire, l’Ecrivain, deseori subiect al Cațavencilor, acum coleg cu aceștia – poate chiar de birou, vorba lui Cristi Dorombach.
Dar cum ziua trebuia să fie rotundă, sfârșitul i-a aparținut marelui, unicului, inegalabilului Marian Vanghelie, proaspăt ejectat de la conducerea organizației PSD București:
„Nu poti sa conduci organizatia Bucuresti decat daca esti bun, ca altfel te ejaculeaza”
Bravo, Mariane. Sau Mareane. Asta fu o mostră de gândire fără erecție! Care este ea fără direcție, măi, Goagăle. Numai bună de pus în almanahe.
Râd. Dar nu e râsul meu.
Și-acum primiți, ca bonus, această ilustrată cu flori din hârtie creponată:

În singurătatea serii și ăn propria-i singurătate, mintea mea odihnită se gândi că programa de școală generală ar trebui rapid modificată. Nu de clase obligatorii de religie au nevoie copiii în România – ci de cursuri intensive într-ale simțului ridicolului.
Deși, ca-n cazul bietului pitic cel mic din desene animate, mi-am retras repede ideea și am băgat-o cu caoul în grămadă: numai definirea pe înțeles general a obiectului disciplinei ar cam fi muncă de Sisif.
PS: dacă există ceva național, unitar și constituțional indivizibil în România, apăi nesimțirea este! Aceeași la Traian, Atilla sau Pardaian.
PPS: na, că iar am uitat de învățămintele Ancăi și nu am fost capabil să scriu un text pozitiv; n-o să devin A-List blogger.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.