Natașa al nostru

Pe Natașa îl cheamă, de fapt, Anatol.
Dar cum nu ne prea aducem aminte că-l cheamă Anatol, acceptăm să-i dăm un nume de cod – iar acesta este Natașa.
Bine, Natașa nu știe. Nici Anatol.

Natașa e rus din Lituania, poet, homosexual, prieten cu fetele redacției române și ultimul (sau singurul) marxist rămas în viață pe care l-am întâlnit. Deși, dacă ar fi să dăm crezare look-ului, ar fi mai degrabă troțkist de felul lui. Posibil să fie de la ochelari și de la mustața ce aduce a dadaism (la care, între timp, a renunțat).
Apăsat de deznădejde, obosit de lumea în derivă, nostalgic cât cuprinde dar, totodată, plin de o speranță cu riduri și păr cărunt, Natașa al nostru continuă să aștepte revoluția aia, înjunghiată mișelește, pe la spate, de ucigașii lui Che și Troșki. el, însă, o simte încă vie. Nu știe unde se ascunde dar e cu siguranță pitită în niște subterane, se adună în vreo clandestinitate – de unde va reveni, într-o zi, pentru a învinge și a proclama victoria socialismul. Da, da, glumă veche, știu: asupra poporului!
Acum câțiva ani (buni) s-a dat pe lângă un (pe atunci) tânăr coleg, proaspăt venit din România. Îi zâmbea pe coridoare, în lift și la cantină, s-a împrietenit cu colega de birou a acestuia (de aici și amiciția ulterioară cu fetele redacției române, probabil), era pe cât posibil în anturaj românesc. Îl bănuiesc, de altfel, că a făcut o pasiune pentru Miron Cozma, ca babele cu pieptul ciuruit de medalii care m-au „fermecat” în Piața moscovită Manejnaia, colț cu Piața Roșie, în iarna lui 1995 și în vara lui 1996.
Lucrurile s-au lămurit la o bere – la care, desigur, Natașa al nostru nu a participat: ei, bine, colegul purta, uneori, o pereche de pantaloni de piele. Ce nu știa Natașa al nostru e că pantalonii cu pricina stăteau fără vreun motiv anume pe acel cineva, recent venit dintr-o țară în care simbolistica încă nu mușcase din mărul occiental; se știa, în țara aceea de unde venise colegul, că motoriștii poartă piele – și staniștii ăia murdari de rockeri irosind tot timpul a bere; dar homosexualii în piele erau complet străini minților în curs de dezghețare.
La peștele catolicului de vinerea asta (adică la cantină, unde, vineri, unul dintre meniuri e neapărat cu pește) ne-am conversat cu Natașa. A făcut, de ceva vreme, o pasiune pentru Belarus, societatea – zice el – ideală (sau cel puțin a momentului).
Paranteză:
Acum câțiva ani, când a mai emis niște aberații marxistoide, i s-a sugerat să lase dracului decadența capitalistă, noncultura occidentală și societatea germană și să plece îndărăt, să consolideze ultimele redute post-staliniste. Poate la Tiraspol. Ei, bine, a plecat. În Lituania sau în Rusia, chiar… în fine, pe acolo, pe undeva. S-a întors după ceva vreme, cu coada între picioare. Dar continuă să creadă în utopiile comuniste.
Paranteză închisă.
Natașa e fascinat de un Belarus pe care l-a văzut patriotic și plin de fabrici – la care oamenii merg la muncă; e fascinat că proletariatului din Belarus i se oferă șansa de a munci, nu ca în Lituania lui. Nu-i vede abătuți, nu-i vede că merg înghesuiți în hârburile de autobuze fumegânde și scârțâinde, rămase din vremea societică, Merg la muncă unde construiesc autobuze moderne. Pentru export. Le cumpără Radu Mazăre.
Pentru Natașa, rus din Lituania dar și marxist, entuziasmul concetățenilor săi după alungarea ocupantului sovietic este lipsit de conținut. Rușii au făcut bine Lituaniei, zice Natașa. Au ridicat fabrici. Care, acum, zac în ruină. Iar lituanienii sunt obligați să meargă în Belarus pentru a putea supraviețui. Măi, Anatoale, lituanienii se duc în Belarus la cumpărături, că e mai ieftin. Nu și nu și nu! Natașa al nostru știe el. Lumea asta, în care a intrat și Lituania lui, e un dezastru. Păi, zice,
– Nu vezi ce se dă la televizor toată ziua?
– Păi ce se dă? La ce canale te uiți tu?
– Nu mă uit! Nu am televizor!
PS: Natașa al nostru privește peste peștele de post prăjit în cocă grasă – și peste ochelarii săi cu ramă rotundă și subțire; și admite, candid (amintind de o seară îndepărtată de duminică în compania lui Iosif Sava și Florian Pittiș), că nu a știut până de curând că Beatles au făcut și muzică, adică și altceva decât numai dum-dum-dum; și nici jazz nu-i place; Natașa al nostru, poet și marxist… Dasvidania!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.