Vocea cu ochi prezumtiv vinovat albaştri

Există câteva biznisuri strategice în România. Aducătoare de profituri imense pentru băieţii deştepţi. Nu am decât două surse – dar din cele două surse ştiu că telefoanele tuturor micilor „strategici” care lucrează în afacerile cu pricina sunt supravegheate pas cu pas, minut cu minut. Sau impuls cu impuls.
Dar lucrurile încep să prindă o dimensiune hilară, dacă nu ar fi isterizantă şi chiar monstruoasă.
De când s’a spart monopolul telefoniei, ani de zile, apelurile mele dinspre Germania spre România au circulat prin prefixuri de China. De multe ori, eu mă auzeam pe mine, „strategicul” se auzea pe sine, ei auzeau tot. Dar fibra optică e de vină, nu de cea auditivă.
Dar timpul trece, tehnologia avansează, progresul ireversibil deschide noi porţi, alea-alea (numai domnul Lazaridis de la Blackberry nu e mereu convins de asta – mă rog, altă poveste…).
Aşa, cum ziceam, noi porţi: serviciul de telefonie şi internet la care sunt abonat mi’a oferit flatrate cu reţelele similare din Europa, America de Nord şi alte câteva naţiuni privilegiate. Pot suna orice numere din orice reţea fixă – şi vorbesc cât vreau, gratis. Oriunde, şi’n fundul lumii, fie acesta, la o adică, la Oraviţa . Edrept că dacă ne adunăm doi surzi, mama şi cu mine, se aude greu. Dar nu sistemu’i de vină!.
De o vreme, însă, de câte ori încerc să sun un anumit număr dintr’o firmă având ca obiect de activitate o „strategică” dintr’astea, o voce blondă şi, cred, cu ochi albaştri îmi spune, în româna aia de PTTR (precursorul Poştei şi Romtelecomului, pentru cei ce au deschis mai târziu micile ecrane): „Creditul dumneavoastră nu este suficient pentru a apela acest număr”. Hait! Nu, zău?! De unde până unde?
Înainte de a se porni astfel de bube comunicaţionale, când sunam de pe fix pe telefonul mobil al unui angajat la fel de „strategic” mă afişam pe ecranul de la celălalt capăt al conversaţiei cu numere româneşti – deşi sunam de pe un telefon din Germania. De curiozitate, „strategicul” meu a sunat la unul dintre acele numere. Şi i’a răspuns un robot care i’a cerut să apase tasta unu dacă îl doare capul, dacă s’a lovit la genunchi să apese tasta doi – şi, tot aşa, până la casa de nebuni.
Între timp, lucrurile au evoluat. Odată cu lichidarea lui Osama bin Laden, probabil, gradul de alertă a trecut la o fază superioară. Astfel că, sunând astăzi de pe fix pe mobilul „strategic”, am aflat, de la doamna PTTRistă pe care – cu riscul de a mă trezi suspect de paranoia – o bănuiesc de ochi albaştri, că, „pentru moment nu  puteţi suna numărul apelat de pe acest telefon” (am citat din memoria care, şocată, a reţinut cam ce’a mai apucat). Cum nu am fost tare convins, am reluat experimentul şi, în trei rânduri, am avut o conversaţie interesantă – şi taxată – cu unul şi (cred) acelaşi făşăit. Cred că făşăia într’o limbă străină, pen’că n’am cam înţeles mare lucru. Bine că o să’i oblige Socaciu uite’acuş să-şi bage traducerea în gură.
PS: pe bune, acum, dragă MRU, că ne ştim de atâta amar de vreme, puneţi şi dumneavoastră o vorbă, acolo, la colegi, să mă lase dracului să vorbesc, dacă tot mă’nregistrează; zău aşa!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.