Deontologia care nu este

Omul ăsta – că animal nu-mi vine să-i spun – are opt copii cu fiica vitregă care tocmai a făcut 25 de ani; și și-a violat și forțat la prostituție copiii de ambe sexe. Sau așa suna, ieri dimineață, acuzarea. Până seara a recunoscut parte din vină, deci e clar un nenorocit condamnabil și demn de oprobiul public.
Ei, bine, ieri seară, una dintre televiziunile comerciale germane, mai bulevardieră, așa, de felul ei, îi blura fața în imaginile înregistrate în sala de tribunel și nu îi pronunța numele de familie.
Fiica unor amici a fost în mașina părinților la un filtru al poliției, care verifica dacă pe bancheta din spate copiii poartă centura de siguranță. Cum se practică la noi, poliția s-a dus pe teren cu presa după ea. Mă rog, chestie de PR, treaba lor. Dar aia mică a fost, în seara respectivei zile, pe toate canalele românești de televiziune, pentru că pe CNA o doare în bască numai dacă se vorbește de rău Președinția și ca atare televiziunile noastre nu dau doi bani pe cei pentru care, vezi Doamne, se laudă că fac orice pentru a-i informa și-n a căror slujbă invocă, desigur, că s-ar afla.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.