Nea Groşan şi igrasia de pe pereţii sistemului

Imbecilul ăla de procuror, un alcoolic pe care m’am ferit, într’o seară, ani mai târziu, să’l gratulez, pe o stradă întunecată, cu un bolovan după ceafă nu de teama consecinţelor ci pentru că n’aş fi putut trăi cu sufletul împăcat ştiind ce’am făcut, imbecilul ăla de procuror, zic, stătea în faţa mea, respirând greu şi năduşind asiduu. Scopul lui era să’l scoată pe D vinovat de un accident pe care nu’l comisese – şi n’avea cum, de vreme ce’n ziua aceea, la ora cu pricina, se afla, împreună cu mine, la circa 200 de kilometri distanţă de locul accidentului. Procurorului fie i se pusese pata pe D, fie nu’i ieşea norma. Un jeg de procuror comunist, cu faţa pornită deja spre o buhăială ce’avea să se amplifice, după 1989, când şi trupul i se va fi încovoiat, împleticindu’i şi mai mult mersul oricum dezarticulat de’atâtea beţii. Nu’mi aduc aminte numele lui dar lumea’l ştie; era „instituţia”, în oraş.
Acum, în dupa amiaza târzie de început de septembie, stătea acolo, pe scaunul scârţâind, între biroul scorojit şi peretele pătat de igrasie, privindu’mă cu ciudă – mă tem că era prea mărunt să poată naşte un sentiment atât de puternic cum este ura. Stăteam între cei patru pereţi despre ştiam cu toţii că ascunseseră atâtea mârşăvii. Aveam coala albă în faţă şi eram gata demult să’nchei socotelile dar individul trăgea de timp şi refuza  să’mi deavoie să scriu. Ceea ce’i spuneam nu corespundea cu asamblajul pe care şi’l pregătise pentru a rezolva cazul. Eram, amândoi, la capătul răbdării. El avea pâinea şi cuţitul, eu aveam frica. Mi’era frică să nu mă abandoneze şi uzul raţiunii. Mi’era teamă că aş putea comite un gest necugetat pe care nu doar eu l’aş fi plătit, mai apoi.
Securizat de poziţia în care se afla, avea să treacă la ameninţări. Îmi schiţa un viitor de care fugisem, în anii din urmă; îmi punea în vedere un dosar penal şi excluderea din facultate. La confruntarea spuselor mele cu realitatea – pe care el, desigur, o cunoştea şi pe care doar eu o povesteam altfel – urma să plătesc amarnic nu doar pentru încercarea de a deturna adevărul şi complicitate ci şi pentru că îngreunez mersul anchetei. Şi, desigur, pentru că îmi bat joc de munca lui. Munca lui, da?
Într’un final, după ceasuri multe, m’a lăsat în pace – să scriu ce vreau şi să mă pregătesc pentru consecinţele cuvenite.
Ancheta a rămas în coadă de peşte pentru că a venit revoluţia iar autoritatea procurorului s’a prăvălit fix precum muntele din cărţi de joc (cred că e mai mult decât o metaforă, aici) pe care se cocoţase.
Oricum, D nu era vinovat. În ziua şi la ora accidentului eram, amândoi, în maşina sa, dar nu în Oraviţa ci la Haţeg. Eu coboram să iau un ia’mă-nene spre Petroşani, el îşi continua călătoria spre Mediaş.
Până la urmă, nici măcar nu sunt convins că atunci avusese loc un accident.
Ieri seară am aflat, ca şi mulţi alţii, despre un angajament semnat de nea Ioan Groşan cu Securitatea. Ne ştim binişor dar nu am avut timp sau ocazii (poate nici motive) să devenim chiar atât de buni prieteni încât să’i reproşez că n’a mărturisit la momentul potrivit. Dar înţeleg perfect circumstanţele în care i s’a’ntâmplat şi nu pot să îl judec. În fond, cine’s eu să judec alţi oameni?
În schimb, pot să judec o instanţă – CNSAS – chemată să ajute la lustraţia societăţii şi care a ajuns să joace o ipocrită partidă de discreditare colectivă şi de legitimare a celor mai odioase personaje (oricum rămase nedemascate). În cazul – puţin probabil, vorba stewardeselor – unei demascări a vreunuia dintre cei intangibili, reacţia unanimă se va topi într’un indiferent „ei, şi?”. Căci (nu’i aşa?) sunt pe punctul de a ne convinge că „toţi am fost turnători”.
Iar celor ce’o să mai avem tupeul să mârâim câte un „nu, n’am fost toţi” (şi, oricum, destui dintre cei ce au semnat angajamente pot fi iertaţi sau cel puţin înţeleşi), ei, cei care au demonetizat sau discreditat deja condamnarea comunismului (pe lângă multe altele, inclusiv însăşi democraţia), ne vor trânti tăcerea peste gură cu o bandă adezivă având pe post de clei „şi cutărescu al tău a dat rapoarte”.
O să’ncerc să mă iert că n’am fost, la vremea aceea, suficient de valoros încât să mă dorească printre ei. Iar pe nea Groşan am să’l citesc pe mai departe cu aceeaşi plăcere cu care l’am citit ani şi ani, atunci când, în stilu’i inegalabil, a turnat, la ziar şi’n cărţi, toate grozăviile unei lumi ajunsă, între timp, în pragul unei prăbuşiri care’o să ne doară cum nici nu ne putem încă imagina.

3 gânduri despre “Nea Groşan şi igrasia de pe pereţii sistemului

  1. Intoxicare. Ase se cheama demascarea aceasta programata si dirijata.Eu as vota pt desfiintarea CNSAS. Oricum nu mai ajuta pe nimeni, cu nimic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.