Mare’i grădina 2.0

Un amic 2.0 se minuna mai devreme despre caracteristicile unei anumite arhive online: ai acces la propriile’ţi informaţii numai pe o perioadă limitată îndărăt. Sau, cel puţin, aşa pare, la prima vedere.
Am zis să’l liniştesc aşa că i’am spus că n’are a’şi face griji – cine trebuie le’a arhivat bine.
Şi’am încheiat cu un icon care se traducea prin: pot să trăiesc la fel de bine cu şi fără grija altora pentru vorbele mele. Sunt ale mele, inclusiv după ce le dau drumul într’un spaţiu public, şi mi le asum. Nu înseamnă că nu fac niciodată lucruri pe care ulterior nu le’aş putea regreta. Dar odată făcute, mă ţin de ele – chiar dacă asta înseamnă că le iau din nou între degetele mele neîndemânatice şi le demontez, fie doar cu un simplu „ok, n’am avut dreptate!”.
Dar cum sfântu’ Isidor al internetului nu poate fi mereu peste tot şi cum azi e fix 13 (cel mai fain 13 din an), peste remarca aceea a mea nevinovată – şi inspirată de realităţile lui post-9/11 şi succesivele Patriot Act-uri americăneşti – s’a evărsat furia unei doamne pe care n’o cunosc şi care nu mă cunoaşte dar care’i şcolită în comunicare şi jurnalism undeva într’o ecole superieur din La Grande Nation, anvergură de la care îmi dă cu paranoia’n cap cu o viteză de cam câteva ori pe frază şi’mi mai arde şi nişte puerilităţi peste nas.
Ce faci cu asemenea oameni? Le spui „case closed” şi îi ignori, îi laşi să bată câmpii şi te întoci la oile tale pe cărora, însă, va trebui să le cânţi frumos să se liniştească pentru că imitatorii ăştia de patruped mic şi agitat le’au tulburat pastorala linişte. Tu, care mai că n’ai avut o răfuială existenţială cu propriul tată încercând să’l convingi că nu crezi c’o să ne fure cineva Ardealul, tu, convins că numai aglomerarea de stupiditate a creat conjunctura actuală şi nu vreun diabolic plan din umbră (ceea ce, până la urmă, e şi mai trist), tu, al cărui film favorit rămâne Forest Gump, tu – adică ţie, măi, să ţi se arunce’n faţă paranoia? Şi, pân’la urmă, ce’ţi pasă? Da’ de ce te consumi? Cu ce te’ajută? Numai un lucru să nu uiţi: şi asemenea oameni merg să voteze!
Deunăzi m’am întrebat cu glas tare dacă 1,35 euro pentru litrul de motorină înseamnă cumva război. Şi, iar aşa, cineva – nu cunosc, nu mă cunoaşte – m’a luat la trei păzeşte (de unde o fi venind expresia asta?) că mă arde’n tastatură să scriu prostii şi că, vezi, Doamne, ca mulţi alţi români, mi se pare că Sarkozy sau Frau Merkel ar avea ceva cu România. Nu ştiu, treaba lor, probabil c’or avea, poate or avea şi motive (cu un Băsescu spunând că premierul bulgar Borisov e o râmă, nici nu m’ar mira s’o furăm programat). Doar că motorina costa 1,35 fix în Germania doamnei Merkel. Păi da, asemenea oameni, guralivi nevoie mare şi degrabă vărsători de sânge nevinovat, nu se limitează doar la a fi repeziţi şi a se arunca fără discernământ în lumea virtuală ci o comit şi în viaţa reală. Şi’o fac păgubindu’i pe cei din jur.
Ca’ntr’o ţară de povestit în ştirile de la ora 5.
Vestea tristă e că offline-ul începe să aibă explicaţii când răsfoieşti reţelele de socializare. Vestea bună e că, răsfoind reţelele de socializare, ai şansa de a te mai linişti – te’ai speriat degeaba, eşti mai întreg la cap decât te temeai c’ai ajuns!
Sfinte Isidoare, protector al Internetului, roagă’te pentru noi, navigatorii. Şi nu ne duce pe noi în spam ci ne mântuieşte de cel bug şi cel troian. Amin punct com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.