Ţombi s’a pornit a prinde viaţă, se ridică, învârte curios ochii, de mâncat mănâncă oricât îi dai, nu’i place să’l scarmeni în scăfârlie, presupune că latră când Tataie îl fluieră, a’nceput să comunice pe o limbă piţigăiată cu vecinul lui, papagalul albastru şi doarme încolăcit pe un animăluţ de pluş despre a cărui specie mi’e destul de greu să mai spun ceva după ce’a fost ros, în fel şi chip, în ultimii doi ani, de Nora.

Şi vă transmite salutările de rigoare!