Pânza cu jigodii

Sunt unul dintre cei care, deşi i’a pronunţat în câteva rânduri numele, are nevoie de un aide-memoire pentru a’şi aminti cum îl cheamă pe Liviu Babeş. Şi nici numele celor doi piloţi de la Carpatair, care au salvat pasagerii din zborul ce a aterizat forţat la Timişoara, nu sunt sigur că le ştiu pe dinafară. Babinski şi Oleakov, parcă. Mărturisesc: n’am să ţin minte prea mult timp numele lui Adrian Sobaru. Am să mi’l amintesc, în schimb, pe Chiţac, n’am să’i uit pe Nikolski sau Pleşiţă.
Aparent, ce scriu acum n’are nici o legătură cu gestul lui Adrian Sobaru. Aparent.
Am să amestec puţin verzele cu berzele şi cu viezurii. Printre oamenii minunaţi în preajma cărora am crescut, există unii care, la un moment dat, au ajuns, în vâltoarea democraţiei de junglă, şefi în administraţii sau instituţii publice. Moment în care s’au lepădat de tot ce’au fost cândva şi au reuşit performanţa de a dezamăgi la foc automat. Nu prin incompetenţă (greşelile’s umane). Nu prin parti-pris-uri (e greu să fii imparţial când toţi trag de tine). Nu prin vreo şpagă oarecare (puterea corupe oricum şi, deh, oameni suntem).
Nu.
Au devenit nişte jigodii. Au dat tot ce’au avut mai rău din ei. Au călcat pe cadavre – atunci când nu li s’a părut sub demnitatea lor sau lipsit de risc să se mai ridice din fotoliile de care ţineau cu dinţii. Când  i’a cuprins teama că le poate fugi scaunul de sub fund, au delegat pe alţii să calce pe cadavrele, în numele lor, în numele puterii de care ajunseseră să dispună, acolo, în fief-ul lor uitat de lume, acolo, în universul lor mărunt în care, deodată, deveniseră mari.
Am avut surpriza să regăsesc o asemenea jigodie, astăzi. Un individ venit de pe undeva din dulcele târg al Ieşilor, formator de opinie – pedagog de şcoală nouă, cum s’ar zice – ridicat la rang de stâlp al breslei în care şi’a făcut (dacă stau şi privesc retrospectiv, chiar nu mă prind cum şi cu ce, oare) un nume. Un personaj purtat pe la mese rotunde şi simpozioane precum moaştele sfintei Parascheva, lăsându’se pupat pe mânca’l’ar maica pă el dă înţăleptu’ satului!
Şi, brusc, după ce, printre atâtea pupăciuni încasate, a pupat şi el pe unde trebuie, personajul cu pricina s’a trezit învestit într’o foarte înaltă funcţie publică. Prielnic moment pentru a’şi da liber tuturor frustrărilor provinciale care l’au măcinat de’a lungul vremilor din urmă, propice ocazie de a deveni un jeg în plus printre multele gunoaie umane care au otrăvit ţara româneasacă în ultimii 20 de ani. Meritul lui suplimentar este că, agent cu legitimaţie al societăţii civile fiind, a făcut rău de două ori – întâi prin noua faţă rămasă fără aramă şi, apoi, prin anatema pe care o aruncă asupra tuturor celor ce mai cred că România nu e ceea ce pare la prima vedere. Şi’apoi: „Na, bă,” îşi va fi râzând boierimea fanariot-securistă în barbă, „v’am dat şi ardeleni să vă conducă, dacă v’aţi plâns că prea se fac la Bucureşti jocurile; v’am pus şi societate civilă în fruntea unor instituţii ale statului. Ce dreac’ mai vreţi? Ciocu’ mic! Acum – şi’n veacul vecilor – suntem tot noi la guvernare!”
Sărbători fericite, ţară…

Un gând despre “Pânza cu jigodii

  1. adrian sobaru nu există.şantajul emoţional pe care l-a practicat e de prost gust, exact ca al ălora care ameninţă că se aruncă de pe bloc dacă nu li se-ntoarce-acasă nevasta infidelă. le-a dat material de labă dobitocilor de la televiziuni.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.