Mândria de a fi de’al tău

Am început această postare de vreo trei ori. Vroiam – şi nu găseam formularea potrivită – să spun că ziua de ieri a fost prea-plină de referiri la contextul calendaristic. Şi nici acum nu mi’e foarte clar cum…
Mi’a trecut pe sub ochi următoarea înşiruire: Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu, „sângele unor sfinţi”, „premianţii olimpiadelor”, „naţiunea ca o familie mai mare”, „istoria cea adevărată”, „bunicul mort lângă Odessa”, citate din Iorga, „simpla nevoie a apartenenţei la un grup”, „existenţa unui ţel care ţine de foame”, Cioran, Ionescu, Palade, Paler, „apa trece, România rămâne”, „apără Duckadam”, „avem şes, deal şi munte”, „dacă eşti român, ai mari şanse să fii ortodox, iar dacă eşti ortodox, ai mari şanse să îl cunoşti pe Dumnezeu, iar dacă îl cunoşti pe Dumnezeu, ai avut un rost în lume” care, da, le’a pus capac. Şi dacă acestea au fost răspunsurile, care a fost întrebarea? Întrebarea e aici.
M’am grăbit să caut prin arhive, să merg pe urmele unei dezbateri purtate, acum câţiva ani, în Germania. O dezbatere din care îmi rămăsese în memorie doar o frază: „Ce merite am eu pentru opera lui Goethe de’ încerci să mă convingi să’l folosesc pentru a’mi justifica o eventuală mândrie de a fi german?”.
Trebuia să fie, totuşi, ceva mai mult de atât. Şi chiar este.
Anul trecut, la împlinirea celor 60 de ani de Lege Fundamentală a Republicii Federale (o poveste de succes, fără doar şi poate, oricât de impusă germanilor le’ar fi fost această pseudo-constituţie). A fost un prilej bun pentru media germană de a testa, iarăşi, acel (deseori hulit şi de multe ori cu teamă rostit) „Ich bin stolz ein Deutscher zu sein”. De ce eşti mândru că eşti german? După cum urmează:
– pacea socială (cum spunea Un Trecător cândva: normalitatea e plictisitoare!),
– disciplina democratică (Ordnung muß sein!),
– puterea economică (se întâmpla în anul de vârf al crizei mondiale!),
– Europa.
Şi’am mai găsit pe net aşa:
– eficienţa germanilor şi cultura democratică (pe asta a spus’o Gerhard Schröder pe când era cancelar şi îl huiduiau că taie în carne vie),
– promptitudinea cu care dăruiesc celor aflaţi în situaţii-limită (ok, Pakistanul cu inundaţiile recente chiar e un caz special),
şi, atunci,
– „de ce n’aş fi mândru?” (citat din şeful Asociaţiei Federale a Industriilor Germane)
Ar mai fi şi istoria un motiv de mândrie numai că, iaca, a existat o sincopă din cauza căreia e cam puţin fericit s’o enumeri. Germania, din acest punct de vedere, nu e chiar Polonia (dimpotrivă) dar, până la urmă, honit soy qui ataşează naţiune automat naţional-socialismului. Poate că a se mândri cu Beethoven sau Rudolf Diesel este un scut pentru ruşinile numite Hitler sau Auschwitz. După atâta vreme şi cel puţin o schimbare de generaţie, vorba ministrului Schäuble, „nu’i musai să fii mândru că eşti german; dar e voie!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.