Karlovy Vary. M(a)ica Rusia care a câştigat Războiul Rece

Nu ştiu dacă baba aia Vanga, bulgăroaica a avut dreptate sau a prevestit al treilea război mondial după calendarul nereformat, aşa că tre’să mai aşteptăm vreo două săptămâni cu frica’n sânu’ cui vrea fiecare.
Nu ştiu nici măcar ce s’or fi sfădit mai marii lumii la sfatul G20 de la Seul – poate că acolo, de fapt, chiar or fi pus sămânţa de gâlceavă şi baba aia Vanga ştie mai multe decât noi.
Dar ştiu că există cel puţin un loc, pe lumea asta, în care ruşii au ieşit învingători din cel de’al doilea război mondial şi la capătul războiului rece. După ce, zeci de ani, cehii i’au tratat cu ostilitate şi le’au bătut obrazul c’au stricat caldarâmul din piaţa Venceslas, după ce i’au gonit cu fluierături în 89, după ce s’au insinuat repede sub scutul NATO, astăzi, în graţioasa zi de 12.11.10, Karlovy Vary, perla reumatismului ceh, se linguşeşte pe lângă rublă, vorbind limba în care refuzau, acum 30 de ani, să le răspundă, când militarii sovietici întrebau dacă la coada la care s’a pus au venit buteliile sau încă se mai aşteaptă. Centrul staţiunii este de vânzare, casă cu casă, iar anunţurile sunt, mai peste tot, în limba rusă. Poate că e destul de limpede cam ce hram poartă un om de afaceri care, la 21 de ani, venit din îndepărtata Siberie, îşi permite să cumpere, vândă şi închirieze reşedinţe de trei-patru etaje, renovate după stilul gloriei imperiale, în mijlocul staţiunii.
Magazinele de aur şi alte preţiozităţi sunt mai multe decât la Antwerpen – şi, asta, pentru că les nouveaux riches ai Maicii Rusii îşi trimit maicile şi nevestele trecute de prima tinereţe să bea apă fierbinte şi sărată din ulcioarele din porţelan de Bohemia, cât timp ei, rămaşi acasă, mai pun de un târg de joburi pentru asistente şi secretare. Dacă în mare parte din Europa, în vitrinele magazinelor şi restaurantelor apar anunţuri cu „Gavarim pa ruski”, la Karlovy Vary se mai găseşte, înghesuit prin vreun colţ, un locşor pentru un înscris în limba doctorului David Becher, cel care a dus faima Cehiei în cârciumile lumii dincolo de limitele berii şi, mai ales, ca digestiv după multă bere. Meniurile includ mai întâi borş şi de’abia mai apoi knedliki. În multe dintre ghidurile turistice, obiectivul arhitectonic cel mai recomandat este biserica rusească – şi, asta, în condiţiile în care barocul a lăsat urme vii pe cele două străzi ale staţiunii. Iar echipa locală de hochei a luat, de curând, în calcul varianta de a juca – curată blasfemie pentru sportul naţional al cehilor – în campionatul Rusiei.
Karlovy Vary, oraş în care au tras, de’a lungul vremii, regi şi poeţi, nu mai prea are multe în comun cu Cehia. Boemia se scrie, la 20 de ani de la retragerea trupelor sovietice, în caractere chirilice.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.