Cartea albă, imaculată, a memoriei ce se pierde

De felul său un taciturn, bărbatul stă, acum, la capul soţiei sale moarte şi vorbeşte încontinuu. Îşi povesteşte viaţa dinaintea celor cinzeci de ani petrecuţi alături de femeia pe care, în noaptea asta, o vede pentru ultima dată. Cândva, demult…

Povestea merge mai departe în ritmul romanului pentru care Herta Müller tocmai şi’a luat Nobelul. Ar fi fost un început bun pentru un documentar despre un om ajuns în gulag pentru că…

Într’o bună zi, bărbatul va pleca fără să fi apucat să lase cuiva amintirile sale. Va fi şi crucea mea. Şi’o să le povestim nepoţilor adevărurile altora şi’or să crescă în scrofăielile cotidianului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.