Imbecili din toate ţările, urniţi’vă!

M’a chemat Chummy să’mi arate ceva.

Se ia un ziar. Serios. Foarte serios. Die Welt. Quality. A nu se confunda.
Se alege un subiect. Senibil.

Se ţine cont de lumea în care trăim şi, prin urmare, se ia decizia suspendării funcţiei de comentarii la articol.


Abstract

După zeci de ani au găsit încă un nazist asupra căruia planează nişte suspiciuni.

Aşa. OK. Şi? Se va duce omul la tribunal şi, după ce’or să’l judece, vor spune dacă a fost sau nu complice la nişte asasinate. După care, dacă e cazul, va plăti. El sau cei care l’au suspectat.

În ce drac’ de lume trăim de’am ajuns în halul ăsta de bezmetici?
Ce’au făcut din noi de ne urâm atât de tare încât avem nevoie de şase miliarde şi ceva de izolatoare, pentru că, vorba aia, nu ştii niciodată când şi pe cine îl apucă pandalia şi cui i se pune pata?
Ne speriem de ce poate să iasă din gura unora şi, ca’n povestea cu drobul de sare, închidem preventiv gura oricui şi tuturor?
Am ajuns sclavii unor descreieraţi (imbecilii noştri & imbecilii voştri & imbecilii lor, toţi laolaltă!) din cauza cărora suntem constrânşi să ţinem gura închisă, obligaţi să trăim în compania camerelor de supraveghere şi microfoane, să ne controlăm vocabularul şi să ne ferim ca dracu’ de tămâie de subiecte delicate?

Mă uitam şi la reacţiile din presă de după povestea cu (ha!) „nomazii” şi Sarkozy. Toate vorbesc despre cât de mult îl critică lumea pentru deciziile anunţate. Chiar nu pot să cred că n’a fot nimeni, unul singur, măcar, un francez, acolo, să spună „bravo, Sarko”! Aşa. Şi? Dacă cineva a spus’o, ce? Avem şi noi imbecilii noştri, aveţi şi voi imbecilii voştri, au şi ei imbecilii lor.

E impudic ce ni se întâmplă. E imoral. E imoral! Nu ştiu dacă îngraşă!

Mai astă iarnă, un coleg îmi explica – ferm convins (aşa cum pare a fi mai mereu) că deţine adevărul absolut – gravele abateri deontologice comise atunci când este reprodusă, într’o ştire, o declaraţie a unui personaj cu adevărat negativ. O declaraţie, de exemplu, a lui Osama bin Laden. Că tu, ca jurnalist, trebuie să filtrezi fluxul de informaţii diseminabile. Aşadar, n’are importanţă faptul că acel individ s’a cocoţat pe o piatră şi a spus (de exemplu, din nou) „O să distrugem America pentru că e rea!”; tot ce contează e că răutatea pe care o vede Osama bin Laden în America este o deformare a realităţii şi, ca atare, nu trebuie multiplicată.

Nu ştiu dacă a găsit vreo pauză în monolog cât să mă audă spunându’i că lucrurile despre care nu vorbim continuă să se întâmple.

Ne’am tâmpit de tot. De’atâtea resentimente. De’atâta ură. De’atâta teamă faţă de ura străinului de lângă noi. Plonjăm în paranoia. De’atâta grijă să nu spunem lucruri etichetate ca fiind incorecte ne’am pierdut auto-controlul. Am ajuns să trăim în şabloane şi vom ajunge să gândim în şabloane. Omul nou, varianta 2.0. Şi, în vreme ce ni se cere să tolerăm, suntem împinşi înspre intoleranţă. Ca şi cum am fi supuşi, într’un experiment de laborator, unor stimuli din ce în ce mai puternici, ca, mai apoi, să facem faţă unei realităţi care’a’nceput să’şi rătăcească uzul raţiunii.

Era o vorbă: dacă toţi aruncătorii de pietre ar fi închişi într’o cameră şi şi’ar vedea de treaba lor preferată, lumea în care trăim ar putea deveni un loc mai bun?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.