Protocoalele afgane, la miez de noapte, pe nerumegate

Când să se ducă şi omul la culcare, înaintea unei zile în care urma să vie cu un interviu apetisant pentru cunoscători, explodează „Protocoalele afgane”!

Dacă au sau nu legătură cu filmul difuzat în primăvară de Wikileaks nici nu mai contează. Cert e că sunt 92.000 de file de dosar cu detalii amănunţite şi, în cea mai mare parte, incomode pentru Statele Unite, aliaţii lor de bază, supuşii docili ai Marelui Licurici şi întreaga haită de părelnici care, nepuşi de nimeni dar nici băgaţi prea mult în seamă, au ajuns să creadă în propria lor importanţă şi în adevărurile lor de multe ori complet paralele cu realitatea. A accepta greşeala, acolo unde ea e evidentă, a devenit pentru ei nu o soluţie imposibilă ci un fapt abstract. Când încerci de prea multe ori să convingi lumea că albul e negru, deşi îl vezi şi tu alb, ajungi nu doar să te dispreţuiască lumea ci să nici nu mai ştii ce e alb şi ce e negru.

„Protocoalele afgane” au fost preluate de la Wikileaks de Guardian, Spiegel şi New York Times. În fiecare, povestea întreagă e construită în jurul unui subiect central legat de Marea Britanie, Germania, respectiv Statele Unite.

Prima reacţie a Casei Albe:

„We strongly condemn the disclosure of classified information by individuals and organisations, which puts the lives of the US and partner service members at risk and threatens our national security. Wikileaks made no effort to contact the US government about these documents, which may contain information that endanger the lives of Americans, our partners, and local populations who co-operate with us.”

Redactorii-şefi al celor trei publicaţii, scrie Spiegel, au convenit, de fapt, să nu divulge anumite informaţii cu adevărat sensibile şi care ar pune în pericol vieţi. Dar, cu toate acestea, dezvăluirile sunt spectaculoase.

Tot Guardian scrie că Administraţia Obama a ţinut să sublinieze că acţiunea „protocoalelor” se petrece în timpul mandatului lui George W Bush. Asta, dacă un singur scandal, al conţinutului documentelor, nu era suficient (deşi republicanii sunt, încă, împărţiţi în „vulturi” şi „porumbei” în chestiunea afghană, când vine vorba de relaţiile cu democraţii, când li se arată o sabie, nu ezită să scoată la rândul lor – la nevoie chiar două).

Vara asta chiar ar putea să devină cea mai fierbinte din istorie!

Later edit: şi’a fost seară, şi’a fost dimineaţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.