Cine te apără de statul român?

Le’au luat decenii să tragă o conductă de apă dintr’o sursă permanentă pentru un oraş care se baza pe infrastructura construită, cu secole în urmă, de austrieci. Acei austrieci care, în 1986, au trimis o scrisoare la primăria oraşului prin care avertizau că garanţia de 100 de ani a podului de cale ferată (cel mai vechi din România) expiră şi că, fără o revizuire, nu’şi mai asumă responsabilităţi suplimentare.

Probabil că ăsta’i singurul lucru bun din faptul că primarul e din partidul de guvernământ: i s’a găsit loc pe lista de investiţii.

S’au apucat, aşadar, de spart asfaltul şi trotuarul, au săpat şanţurile, au pus ţeava, au aruncat grămada de pământ la loc şi’au plecat mai departe. A venit codul galben şi, apoi, ploaia. Care, exact ca în vorba românului, a plouat de’a rupt pământul. Şi pământul s’a făcut noroi şi’a luat’o la vale. Aşa că şanţul, această pasăre Phoenix, s’a’ntors.

Apa de ploaie, de regulă, se scurgea, frumos, pe rigolă până la canalizare şi, de acolo, alţi trei-patru metri, până’n gârla pretenţios numită pârâu (apelativul Ogaş i se potriveşte mai bine).

Ei, bine, de când cu şantierul românesc, apa de ploaie se făcu stăpâna jocurilor şi, cum nu mai avu rigolă, porni pe unde o tăiă capul. Respectiv, mai întâi, în jos. În jos, nu la vale. Adică săpă şanţul. Apoi, când se sătură de adâncit, se porni pe lăţit. În absenţa rigolei, năvăli pe unde’şi găsi ea, singură, loc de rigole. Aşa că intră, pe sub poartă (mare, metalică), taman în curte, atacând colţul casei din două direcţii – din şanţ, direct la fundaţie, şi de la nivelul solului, la faţadă.

Dacă se revărsa Ogaşul ziceam că n’am avut noroc. Da’ dacă oamenii ăia au făcut treaba de mântuială, cui să’i ceri socoteală, în România? Că primăria spune c’a e treaba Apelor Române, Apele Române spune că’i treaba firmei care execută, care firmă nu prea se dă văzută căci nici nu există decât ca intermediar, desigur, pentru că ea, firma, e o persoană din anturajul partidului de guvernământ, care pur şi simplu a luat banii şi a dat treaba mai departe într’o suveică perpetuă. Doar suntem în ţara lui frunză verde lobodă vodă…

Între timp, vin şi pleacă ploile cu tot cu fundaţia, dragă domnule primar care te vaiţi că nu ai nici o vină, Ionele, tată, că ne ştim de’atâta vreme, de când eram mascota voastră în deplasările echipei de volei.

Acum trei luni, cam pe la crăpatul fictiv al primăverii (care azi, la 13 grade, se termină ca şiu cum n’ar fi fost), nişte turci au săpat un şanţ pentru fibră optică pe strada asta lăturalnică dintr’un cartier al Kölnului. Săpau o porţiune, lucrau, astupau şi, în vreme ce săpau următorul şanţ, veneau doi oameni care puneau trotuarul la loc. Dracu’ m’o pus să mă uit în bucătăria lor…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.