Alice Cooper. Vodevil rock’n’roll.

Şaizeci şi doi de ani. Arată, de o veşnicie, ca şi cum ar avea 662. E brandul omului, macabrul. Ghilotina, spânzurătoarea, suliţa, ţepele, imitaţie de sânge, flexuri, scaune cu rotile, decapitări de păpuşi. A murit de mii de ori pe scenă, până acum. Probabil că şi’a ucis moartea de fiecare dată şi va mai trăi mult & bine.
Un vodevil, până la urmă. Un vodevil şoc, dar vodevil. Dacă dai la o parte scenografia, dacă asculţi muzica dincolo de instrumentaţie, e rock’n’roll. Mie aşa mi’a sunat.
Un show pe care nu merită să’l ratezi.

Mi’ar fi plăcut, poate, să’l aud cântând mai multe de pe Trash şi, mai ales, Hey Stupid. Sunt albumele de pe vremea în care l’am descoperit eu. Dar a cântat câte puţin din fiecare perioadă, cât încape într’un show de 90 de minute. Un show cu scurgere teatrală, întocmai ca denumirea turneului – Theater of death.

Faza serii s’a petrecut, însă, în public, undeva mai la dreapta, în faţa lui Chummy.

La Dirty Diamonds, Alice Cooper aruncă, la fiecare reprezentaţie, şiraguri de perle (e drept, simple gablonţuri) către public (pe unele le trece, întâi, prin gură – le scuipă, comentează Sebi).

Un astfel de şirag a căzut simultan în două mâini. Un tânăr de vreo 16-17 ani ţinea strâns de o parte; de cealaltă parte, o doamnă – mult mai în vârstă decât puştanul. Din spatele tânărului, o voce îl încuraja: „Fii bărbat!”. Privirea doamnei spunea, în schimb, totul despre relaţia ei cu starul de pe scenă.

În cele din urmă, în plină încleştare, tânărul s’a simţit bărbat – şi a cedat doamnei pseudo-perlele. Fericită, doamna şi le’a pus la gât şi a trăit până la capăt piesa, ca şi cum i’ar fi atârnat de gât chiar Alice Cooper.

După care, imediat ce Cooper a trecut la următoarea piesă (Billion Dollar Babies) şi’a scos şiragul de la gât şi i l’a pus tânărului.

Lângă doamnă, un domn. Şi, ca să nu fie nici un dubiu, a repetat de câteva ori: „E soţia mea!”.

PS: nu înţeleg regula asta a oganizatorilor de concerte – mie mi’au cerut să las aparatul foto la garderobă; în schimb zeci, uneori sute de iPhone-uri şi pocnitori foto (săpuniere), fac poze cu nemiluita şi filmează piese întregi.

PPS: ştiu că n’are nici o legătură însă nu pot să nu spun că, oricâtă solidaritate aş încerca să simt faţă de nişte nord-coreeni, pe care’i aşteptă întoarcerea în ţara aia a lor şi un viitor impredictibil, portughezii m’au fascinat; au semănat, în jocul lor, cu izvor de munte, cu cascada de la Beuşniţa (sau Şuşara) prin aprilie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.