Cărtărescu vs Pârvulescu.

Întrerupem pentru moment transmisiunile noastre sportive într-o încercare de a etala ceea ce ne’a rămas din acumulările sporadice de pe băncile unei facultăţi prin care, pentru a fi oneşti, am trecut. O facem pentru că ni s’a atras atenţia asupra unui recent comentariu publicat în Evenimentul Zilei de poetul şi gânditorul Mircea Cărtărescu sub titlul Suntem nişte nazişti nenorociţi?

Problema acestui eseu-comentariu este că observatorului aflat în ipostaza de lider & formator de opinie îi lipseşte pachetul de informaţii despre metodologie. Şi, ca atare, furia lui este greşită din start. În cercetarea sociologică, spre deosebire de matematică, ipoteza se înrudeşte cu concluzia. Ipoteza sociologică include sugestii de explicaţii pentru fenomen.
Urmează cercetarea propriu-zisă şi, la final, analiza datelor culese în teren. Rezultatele pot confirma sau infirma ipoteza. Vorbim despre ştiinţe sociale, despre o disciplină care măsoară comportamentul colectiv aflat sub un perpetuu asediu al subiectivismului – şi, deci, vorbim despre o luptă ştiinţifică dusă cu nişte parametrii fluctuanţi. De aici şi încrâncenarea cu care unii, mai cartezieni, convinşi că numai metoda, ordinea şi rigoarea dau valoare analizei, contestă apartenenţa sociologiei la ştiinţe.

Cristian Pârvulescu nu a urmărit să manipuleze ci a lucrat cu o ipoteză (care, să fim cinstiţi, circulă în societate dar se rosteşte pe la colţuri) pentru care, la final, a sintetizat rezultate. Citatul acela, care l’a inrigat definitiv pe Cărtărescu, şi care spune că scopul demersului demoscopic a fost „aflarea modului în care votul la un referendum ar putea fi influenţat de o retorica justiţiară şi ar putea genera, în final, efecte nedemocratice în societate, prin luarea unor decizii care să încalce drepturile omului”, e cât se poate de explicit – dar doar în cazul în care ştii ce spune cursul de metodologia cercetării sociale.

Ca urmare, demersul publicistic al lui Mircea Cărtărescu este, de data aceasta, greşit, inutil şi gratuit. Din păcate, el este (răs)plătit cu urale şi aplauze pentru că, la final, punctul ţintit a fost şi ochit – de văzut, în acest sens, comentariile din forum. Cuiva, cu sau fără voia autorului, comentariul din Evenimentul Zilei îi este de folos în răfuielile sale politice. Mare parte dintre cei care şi-au scos pălăria în faţa acestui text, însă, nu va afla niciodată că este, fie şi (probabil) neintenţionat, o minciună. Dar vor dormi liniştiţi, cu o dovadă în plus primită că se află de partea justă şi frumoasă a conştiinţei colective.

Îmi pare rău – nu pentru întreruperea transmisiunilor sportive, ci pentru că (vorba lui Vonnegut) aşa merg lucrurile.

Un gând despre “Cărtărescu vs Pârvulescu.

  1. Pai, e clar de aici: \”Acest domn, pe vremuri o speranţă a mea în domeniul politologic, m-a uimit şi mai mult\”. O \”fosta\” speranta. Daca era actuala, textul se termina altfel.Oare Cartarescu ar fi de acord acuma cu un referendum legat de reducerea salariilor si pensiilor?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.