RFG

Adică Republica Fotbalistică Germania.

Pe faţada blocului din capătul străzii, la intersecţia ce duce spre Pascha & Das Bordell, atârnă de două ori drapelul Germaniei şi câte o dată cele ale Portugaliei şi Ghanei. E şi unul al Turciei – dar e în plus. Ceva mai încoace stau, alături sau faţă în faţă, steagurile Portugaliei, Braziliei, Greciei şi Italiei. Printre ele, iarăşi steagul Germaniei. N’am văzut nici unul nord-coreean. Poate ar trebui să’mi cumpăr eu unul. Deşi nu ştiu de unde. Sau poate am să’l cumpăr pe cel al Serbiei. Şi aşa, când i’am spus ieri şefului că, în sfârşit, avem antrenor, la Timişoara, şi că e aproape bănăţean, sârbul Vladimir Petrovic din Belgrad, Chummy a conchis: „Întotdeauna am spus că regiunile sunt mai importante decât statele”.

În gara mare, spaţiul central al parterului era în şantier. Un tip cu scară monta steagurile celor 24 de finaliste, un altul fixa într’o platformă recent amenajată taburete; la unul dintre capetele platformei, un schelet de aluminiu aştepta montarea lcd-ului.

Puştiul cu care m’am intersectat în parcul cu coş de baschet de la colţul străzii împingea o minge mai mare decât el şi se’mpiedica într’un tricou al lui FC Köln cu numele lui Podolski scris pe spate.
La chioşcul de ziare se vând ediţii speciale ale revistelor dar şi abziehbild-uri Panini cu jucători. Am acasă albumele mondialului spaniol, al europeanului din 84 şi al celui din 88. Stăteam ore’n şir în „piaţa de sârbi” să facem schimburi de dubluri. „Dau un Mario Kempes pe patru hondurasieni şi patru algerieni”. Hondurasul, Algeria şi Salvadorul erau câte doi pe un autocolant.
Steaguri, tricouri, şosete, baticuri, trompete (nu vuvuzele, sunt interzise), chestii d’alea de’şi pun tensimenii la articulaţia mâinii, mă rog, un arsenal întreg de accesorii pentru fanii tuturor celor 24 de echipe calificate la mondiale se găsesc peste tot unde e legal să faci vânzare. Mingi zac în toate vitrinele. Inclusiv în cele ale magazinelor cu articole de bucătărie.


Sunt imparţial. Ca o balanţă.
Ţin cu sârbii. Îi am în sânge. Şi cred că le’a venit vremea să îşi arate întreaga valoare. Au valoare. Au o generaţie plină de jucători geniali (nu că pân’acum n’aveau) şi au şi un selecţioner maestru al antrenoratului. Au fost prea multă vreme puşi la zid şi, probabil, vor intra în competiţie nu doar cu talent şi tactică dar şi cu puterea pe care le’o dă mândria naţională. Până la urmă, fotbalul le e unul din puţinele sporturi de echipă în care mai au de luat titlul mondial (ok, titlul de la juniori nu se pune – dar dacă Iugoslavia nu se destrăma, generaţia aia nu ar fi avut adversari).
Ţin cu Brazilia. Dintotdeauna. Îi iubesc pentru că au ştiut să salveze mereu fotbalul. Au rămas poeţi. Au jucat mereu din plăcere. Poate că asta îi va şi pierde.
Ţin cu Germania. Uite’aşa. E firesc. Sângele, oricum, apă nu se face.
Ţin cu Olanda. Sper să nu afle nemţii. Dar şi în Germania ţin cu Kölnul şi cu Leverkusen. Ţin cu Olanda pentru tot ce înseamnă Olanda, Ajax Amsterdam, Amsterdam. Pentru că mi’i aduc aminte pe fraţii van der Kerkhof, Willy & René, cei care, în finala mondialului argentinian, primul pe care am văzut’o conştient, erau pe punctul de a’şi convinge coechipierii să iasă de pe teren înainte de începerea partidei, pe motiv că arbitrul nu era de acord ca René să joace cu mâna bandajată. Ţin cu Olanda de’amorul fotbalului.
Ţin cu Portugalia din acelaşi motiv pentru care ţin cu Olanda şi Brazilia: pentru că încă mai joacă fotbal.
Ţin cu Anglia. Pentru că e Anglia.
Ţin cu nord-coreeni. În amintirea celor doi colegi de la Petroşani, Kim şi Pank, care, pe 15 septembrie, au început anul I ca nişte sfinţi, cărând după ei cărticica roşie a partidului, scrisă, probabil, de chiar tatăl lor, al tuturor, Kim Ir Sen (avea cotoarele drepte şi o foloseau la tras linii), iar de 15 ianuarie purtau – ce blasfemie, ce decadenţă – blugi, fumau, beau cu noi răchie de Jitin şi Ciclova, cântau de mama focului „haaaaaaaaaaj-de” la refrenul piesei lui Bajaga „Plavi Safir”, îşi lăsaseră părul mai lung decât ar fi putut visa vreodată – iar Pank învăţase ce înseamnă punk-ul. Profu’ de desen tehnic ni’i dădea mereu exemplu – dar nu’nţelegea că ei erau cei mai buni din ţara lor iar noi eram doar nişte rataţi care nu reuşiserăm să intrăm la alte facultăţi şi ne’am refugiat la Petroşani de teama armatei. La următorul 15 septembrie au lipsit de la apel Kim şi Pank. Erau, amândoi, ceva colonei prin armata lui Kim Ir Sen iar relaţiile nordului cu sudul stăteau să explodeze, la paralela de la Panmunjon. Nu. Nu ţin cu Coreea de Nord. Oricum nu se transmite la televiziunea nord-coreeană nici un meci iar nefericiţii ăia de vegetarieni nu au la ce să se bucure.

Nu ţin cu Italia. Italia e echipa aia care câştigă fără să joace nimic. Iar italienii mi’s dragi cum îi e drag câinelui să lingă sare.
Nu ţin cu Franţa. N’are ce căuta la Mondiale. A furat. E sub demnitatea unei Grande Nation.
De aceea nu ţin nici cu Argentina. „La mano de dios” îmi stă pe creier. Oricum nu mi’au plăcut niciodată. Poate doar Pasarella. Dar ăla’i aproape englez.
Nu ţin cu Spania. Poate că are cea mai bună echipă a momentului dar n’am să uit niciodată modul abject în care fragmentau jocul şi cerşeau arbitraje în deceniile trecute; şi pentru că, prin cele două cluburi ale lor (restul nu există, în Spania), au inventat „fotbalul modern”, ăla pe mulţi bani, distrugând, de fapt, fotbalul.
Nu ţin cu grecii. Oricâtă minune au făcut la europeanul din Portugalia. Nu’i am la suflet. Nu’mi plac. Nu de echipa lui Otto „Rehakles” nu’mi place (deşi n’are ce’ţi place la echipa aia), ci de greci în general. Şi pentru că nu recunosc minorităţile.

Mai ţin cu Irlanda şi Coraţia. Dar nu s’au calificat. Mai ales de irlandezi îmi pare rău. Mda… Mâna Franţei.
Peste doi ani, la europene, o să ţin cu Bosnia. Pentru că o să se califice din grupa din care România n’o să se!

A propos: dacă aveţi chef să pariaţi fără să vă coste nimic, încercaţi la Campionatul Mondial al Pariorilor, organizat de Deutsche Welle; e cu premii şi ar fi păcat să’l câştige vreun chinez, rus sau, Doamne fereşte!, bulgar fără ca măcar să fi încercat vreun român!

PS: şi’mi pare atât de rău că, în 2005, am fost suficient de fraier să mă întorc în România, pierzând frumoasa poveste de vară a mondialului german din 2006!

3 gânduri despre “RFG

  1. DEUTSCHLAND! DEUTSCHLAND!Noi am intrat foarte devreme in atmosfera anul asta:-) Avem trompete, gume de sters, bomboane si duminica si un tort negru-ros-galben:-) Duminica avem si party:-))Iar diseara merem la bar sa vedem meciul:-)Sunt fetele mele in extaz ca in sfarsit incepe fotbalul:-))Da simmer dabei! Dat es prima!

  2. Phuaaaaai, şi eu merg diseară la un public viewing, da' nu ştiu unde, că's prea multe. Probabil la prietenii mei irlandezi, să ţin, alături de ei, cu Uruguay, contra Franţei.Iar duminică o să fie curat Sommermärchen. Măcar până'ncepe meciul, că p'ormă mai vedem dacă se descurcă.Ia te uită, jut kölsch, la tine!Viiii-vaaaa Colonia!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.