Dimineaţa văzută de la burduf

Parafrazând o vecină din Oraviţa, trebuie să fiu de două ori mai cuminte decât germanii, pentru că sunt român. Ceea ce îmi dau silinţa să execut.

Cineva, însă, a băgat un chiştoc de ţigare în fanta prin care automatul de bilete de pe peronul gării Köln West încasează bancnote. Nu înţeleg de ce. Bancomatul nu fumează. Şi chiar dacă ar fuma, fumatul este interzis în toate gările din Germania. Aşa că, fără voia mea, n’am putut, azi dimineaţă, să mă ţin de promisiunea pe care mi’am făcut’o. N’am fost singur, însă. Neputinţa mi’a împărtăşit’o şi un domn german care, asemeni mie, a urcat fără bilet în trenul regional 48 Wuppertal – Bonn-Mehlem (a propos, poate vreun vorbitor de limbă turcă să’mi confirme că Mehlem înseamnă ceea ce am aflat eu că ar însemna?).

Personal, am oareşce dubii că pasagerii încremeniţi la sol sub norul de cenuşă au decis să ajungă la destinaţie cu rata ferată RB48. Dar a cam fost înghesuit, trenul, azi dimineaţă.

Din buzunarul unei doamne atârna să cadă un pachet de West. Din solidaritate am atenţionat-o. A prins un scaun. Prietena cu care a urcat în tren, în schimb, n-a avut aceeaşi baftă. Ne-am îngesuit la burduful de la mijlocul vagonului care, probabil impresionat de prezenţa mea, a cam scârţâit ostentativ, în câteva rânduri. În schimb, trenul ăsta personal, un fel de săgeată albastră de culoare roşie, a prins curaj, de când cu suspendarea zborurilor, căci, la un moment dat, gonea destul de vijelios. Şi, chiar dacă stăteam la burduf, aproape că nu simţeam nici o zdruncinătură. Şi sunt sigur că nu am fost singurul, căci pe unul din scaunele alăturate dormita, cu fruntea lipită de geam, o negresă. Avea părul creţ prins la spate, aranjament capilar ce amplifica dimensiunea buzelor. Sub jacheta de blugi avea o cămaşă cadrilată, deschisă la câţiva nasturi. Iar prin decolteu se întrezărea o piele fină, netedă, strălucind cafeniu, domnule Gaugin.

Mi’am amintit de cei doi puşti care alergau ieri prin iarba cu multe flori albe din curtea clubului unei biserici evanghelice. Mai multe viitoare mame şedeau la taifas pe băncile dispuse în formă de careu, înălţându-şi sarcinile spre soarele plăcut al după amiezii de primăvară. Ăştia mici, mulatri amândoi, se zbenguiau cu stângăcia primilor paşi. El era desculţ şi mi’a părut rău că n’am avut aparatul la mine, să’i fotografiez picioruşele cafenii printre florile albe; ea purta, pe sub fustiţa evident prea scurtă, un scutec de două ori mai rotofei decât capul, semănând cu o piatră legată de poponeaţă, să n’o zboare firava boare de duminică seara. Jos, în subsolul clubului bisericii evanghelice, colega şi prietena Catrinel ne-a citit câteva dintre poeziile scrise în dimineţi cretane, toscane, veneţiene…; superbe jurnale de călătorie în versuri albe.

Îmi deschid rucsacul şi micul Obleix mă priveşte dinăuntru. Zăcea, acolo, la colţul străzii, pierdut între un colţar, un fotoliu, o măsuţă uşor ştirbă şi alte rebuturi de mobilier aşteptând sosirea maşinii care, periodic, trece pentru a aduna mobila abandonată – niciodată, însă, înainte ca pe străzile cu pricina să se fi perindat vânătorii de ocazii recondiţionabile sau, uneori, direct folosibile. Aş fi pedalat fără să’l văd însă ceva – nu ştiu ce – mi’a întors privirea. Era, acolo, mic, neajutorat, ţipând, mut, şi gesticulând. Ia’mă! Ia’mă! L’am luat. Diseară îl iau cu mine la duş. Îl frec sănătos, poate îi dau şi cu nişte after-shave!

Intrăm în Bonn. Vis-a-vis de negresa care încă mai moţăie, o tânără medicinistă citeşte de pe nişte file A4 litere ceva mai mici decât furnica pe care am surprins’o dând târcoale uşii care dă dinspre terasă. Incredibil, cât de bine pot vedea unii oameni… Tot ce’am reuşit să descifrez este un titlu care mi’a dat convingerea că este un curs de la facultatea de medicină – şi limba. Era în engleză. Ea, roşcată, roşcovană, nu este acasă. Ea, negresa din faţa ei, nu este nici ea acasă. Nici eu nu sunt acasă. Toţi mergem la Bonn. Ca şi japonezele cu viori pe care le’am întâlnit mai zilele trecute. Ca şi băiatul care studia ştiinţele politice, răsfoind cursuri în limba engleză, din primul episod al povestirilor mele de navetist.

Un gând despre “Dimineaţa văzută de la burduf

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.