Cartea care face naveta

Dacă nu mai e maşina, e trenul. Şi chiar bicicleta. Nu e cine ştie ce. Un second (sau chiar third) hand. Vânzătorul o expusese cu eticheta „pentru dezmembrare”. Nu, nu are probleme, îmi explică, lanţul e puţin mai larguţ „dar puteţi circula cu ea încă 1000 de kilometri, poate doi, poate cinci…”
OK, şi, atunci, de ce se vinde preferabil pentru dezmembrare? Pentru că dacă ar schimba ei lanţul, cu piesa şi manopera, preţul ar sări de 100 de euro – şi cine ar da 100 de euro?
Bine, bicicleta pleacă, deci, cu mine.
A, da. E alb-violet. Desigur!

Azi dimineaţă am folosit’o pentru prima oară. De acasă la staţia Köln Vest fac, în şa, zece minute. Şi, asta, pe lângă plusvaloarea de 20 de minute pe care o aduce dimineţii, căci economisesc vreo patru staţii, pe care le parcurgeam în plus cu trenul dacă îl luam de lângă casă.

Am lăsat bicicleta legată lângă faţada gării, printre alte vreo 50 de biciclete, şi’am apucat să savurez şi o ţigară pân’a venit trenul regional.

Şi, acum, povestea despre lecturile la lumina răsăritului. Ce citeşte navetistul pe ruta Köln-Bonn?

Ar fi, mai întâi, doamna grasă şi uşor atinsă de calviţie, cu un clipboard sub braţul stâng şi un contor asemeni celor din reclamele la Axe în pumnul drept. Ne citeşte pe noi şi ne numără din degetul mare care apasă, ritmic, pe declanşatorul contorului. Trece după fiecare staţie. Nu ştiu dacă ne’a renumărat pe toţi, de la capăt, de câte ori a trecut. Mă sperie puţin gândul că avea capacitatea de a distinge feţele noi de cele vechi.
Tânărul de lângă mine citeşte printuri dintr’un curs. Din titlu deduc, pentru început, că a ajuns la lecţia despre Conferinţa de Helsinki, din 1975. Pe pagina următoare face sublinieri cu un marker galben peste câteva pasaje despre efectul documentului CSCE asupra relaţiilor dintre cele două Germanii. Cursul e în engleză.
Trece prin faţa noastră un domn cu ziarul Express în mână şi se opreşte lângă uşa vagonului. Express e un fel de Evenimentul Kölnului. Ziar bulevardier. Aşa arată şi domnul.
Mai e cineva care citeşte ziar în preajma mea. Citeşte Kölner Stadt Anzeiger. Categoria oarecum quality a presei locale. Nu i’am văzut faţa din cauza doamnei care stă, la dreapta mea, între noi şi citeşte Patty Smith – Just Kiss.
Între studentul în ştiinţe politice şi doamna cu Just Kiss stă un individ cu o carte neagră întredeschisă în mână. Tocmai nu citeşte din ea, fiind precupat cu cititul feţelor companionilor navetişti. Şi al titlurilor cărţilor cu care aceştia îşi câştigă cele 25 de minute de la Köln la Bonn.
În colţul opus al vagonului, o doamnă cu aer şleampăt nu citeşte ce scrie de zor într’un macbook în care introduce nişte informaţii aflate, la ora aceea a dimineţii, pe câteva file. Cele două picioare lipite ale doameni sunt suficient de late pentru a ţine loc de birou.
Chiar vis-a-vis de individul care citeşte feţele oamenilor şi coperţile cărţilor altor, deşi are şi el una, stă o tânără înaltă, cu trăsături fine şi cu pistrui aruncaţi peste tenul nemachiat; a ajuns cu lectura spre finalul unuia dintre romanele voluminoase ale lui Harry Mulisch. Lângă ea, un tânăr cu insignă pe care scrie Vote for Pedro citeşte Greaţa lui Sartre. La Brühl urcă cineva care se apucă să citească Grisham, după ce s’a aşezat alături de un cititor de Oleg Larsson.
Apare, din nou, doamna cu contorul. În Roisdorf aruncă o privire de’a lungul peronului şi pleacă, prin tren, îndărăt spre locomotivă.
Individul cu cartea cu coperţi negre în mână priveşte peste umerii navetiştilor de vis-a-vis. La un moment dat se trezeşte. Doamna cu macbook-ul scoate dintr’un colţ de compartiment un pacheţel de fiare cu două cauciucuri. Începe să le despacheteze. Mai întâi asamblează un ghidon, apoi scoate la iveală o roată şi înalţă un şiţ. Deci, da. E bicicletă. Roata din spate rămâne sprijinită pe un cadru dreptunghiular cu patru rotiţe. Trenul încetineşte la intrarea în Bonn şi, la un moment dat, începe să înainteze nfrânat. Individul cu cartea cu coperţi negre s’a ridicat, între timp; este, acum, preocupat să opună rezistenţă inerţiei. Păcat – a pierdut momentul în care, dintr’o mişcare bruscă, doamna cu macbook-ul (ajuns în rucsac) a scos la iveală şi roata din spate a bicicletei. Tânăra cu tenul palid dar pistruiat este mai înaltă decât individul cu cartea cu coperţi negre.

Cartea cu coperţi negre este „Prof de drum” a lui Andrei Codrescu, tradusă de Ioana Avădani. Individul care o cară după el citeşte periodic pasaje, ca şi cum ar asista la prelegerea unui maestru într’ale naraţiunii de călătorie. Poate învaţă ceva… poate se lipeşte ceva de el, de individ.

PS: nu, Cătălin, nu se fură bicicletele ; e drept că sunt mai toate legate – dar lacătele’s, oricum, pentru oameni cinstiţi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.