Singurătatea lui Karadzic

Jasmin Hido, 49, who was a prisoner in one of the wartime camps, said Karadzic should get the death penalty. “I would send Bosnian kids with small hammers to keep hitting him over the head – so he has a slow and painful death. This is what he deserves.”

Domnul intervievat de ziarul canadian ar putea fi scuzat. A fost acolo când lucrurile se întâmplau. A fost întâi îndoctrinat şi înrăit iar, apoi, a deventi prizonier de război. I s’a spus ce trebuie să creadă, a crezut că există duşmani de moarte iar, apoi, a picat în mâinile celeilalte tabere. A fost convins că ai săi sunt îngeri. Subiectivismul său nu poate fi condamnat. Nu în restul vieţii sale.

Ceea ce, însă, (mă) intrigă este setul de bias-uri sub care prima zi de pledoarie a lui Radovan Karadzic a fost retransmisă de bună parte din canalele media. Cuvintele traducătorului au fost dublate în limba destinatarului mesajului, rostite fiind cu o înduioşătoare tonalitate acuzatoare. Căci „fiţi atenţi ce’a putut spune”, răsuna din vocea reporterului sau, mai degrabă, a redactorului care, la sfârşitul zilei, a făcut sinteza unei şedinţe maraton. În care, dragă ascultătorule, trebuie să ştii că licenţiatul în psihologie Karadzic a făcut uz de întregul său arsenal de cunoştiinţe acumulate în anii de studiu pentru a câştiga puncte din puterea monologului – galopant, acuzator etc.

Ce mi’a lipsit în cele câteva relatări pe care le’am auzit a fost punerea în context. Şi singurătatea lui Karadzic în boxa acuzaţilor. Acolo unde, de fapt, prea mulţi dintre tovarăşii săi de mâini mânjite nu au ajuns; şi nici nu vor ajunge vreodată.

După ani buni de „reporting ex-Yugoslavia”, după alţi ani buni de detaşare, după un deceniu şi jumătate de la evenimentele din primul război intra-iugoslav al anilor ’90, continuu să cred că înţeleg lucrurile altfel decât sunt ele cel mai adesea povestite. Şi continuu să cred că sunt mai aproape de adevăr.

Dennis Quaid joacă un rol interesant într’un film (produs de Oliver Stone) pe care trebuie să’l vadă oricine doreşte să ajungă la cheia tragediei din vecini – Savior (tradus la noi „Dreptul la viaţă”). Iar pentru ce s’a întâmplat în culise, o (altă) cheie interesantă se ascunde în No Man’s Land. Istoricilor nu le dau, deocamdată, credit. Nici jurnaliştilor. Cât despre Tribunalul de la Haga şi politicieni…

Un gând despre “Singurătatea lui Karadzic

  1. \”… continuu să cred că înţeleg lucrurile altfel decât sunt ele cel mai adesea povestite. Şi continuu să cred că sunt mai aproape de adevăr.\”Apropie-ne si pe noi de adevar !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.