Postacii de serviciu şi delfinii lui Răzvan

Şefu’ mi’a forwardat un mail primit, acum câteva ore, în cursul serii, la redacţie. Un domn, domnul Albert, ne povestea cum că statul nu are nici o vină în cazul Răduţă. Mi s’a aprins beculeţul când am citit pledoaria dumnealui despre transparenţa Ministerului Sănătăţii. Mi’am amintit, imediat, de fetiţa Lianei Stanciu şi a solistului de la Bere Gratis şi de transparenţa zgândărită de Mihaela Rădulescu.

I’am scris domnului Albert.

Mai ştiţi „Return to sender„?
Mailul meu s’a dus la adresa dată de domnul Albert şi s’a întors cum s’a dus. Adresa nu există.

La fel cum, la un moment dat, m’am întrebat în ce măsură bubele Toyota & Honda n’ar putea avea ceva necurat la mijloc, dat fiind că problemele au apărut la piese provenite din outsourcing iar industria auto are şi ea socotelile ei legate de criză, la fel, zic, m’am întrebat dacă domnul Albert nu e un postac activat de CNAS şi Ministerul Sănătăţii. Că doar căciuli s’or găsi şi muşte la fel.

Imediat mi’am adus aminte de modul în care l’am cunoscut pe El Comandante Răzvan Popescu-Mirceni şi Oceanic Clubul. Am scris despre una dintre acţiunile lui (cred că era vorba despre incendierile de stuf din Deltă; sau nu?) iar un domn de la Ministerul Agriculturii (sau era de la Mediu?) m’a sunat să îmi spună că, huh, el îl ştie pe domnul acela Mircescu… Popescu… mă rog, n’a nimerit’o dar, cert era, îl ştie el – şi e nebun.

Da. E nebun. Pot să bag mâna’n foc. Este. Şi mai sunt câţiva nebuni acolo, cu el. Şi eu, aşa, poate mai puţin – da’ şi eu sunt dus cu sorcova. Ei, însă, (ca şi cei câţiva prieteni de la Antipa)sunt frumos de nebuni.

Acum vreo doi ani am încercat să fac puţin PR (diletant) pentru campania Oceanic Club de salvare a populaţiei de delfini din Marea Neagră („Delfinii în criză / Dolphins in distress”). Lumea multă interesată, reacţii faine, oameni care iubesc delfinii şi detestă nepăsarea.

Oceanic Club şi’a văzut de ale sale, patrulând litoralul şi încercând să alveze ce mai putea fi salvat. Între timp, Mircea Maer şi cameramanul Eduard Grigore au realizat un excelent reportaj căruia i’au spus, tranşant, „Masacrul”. Pe care, cu specificaţia că n’o să vedeţi nimic fain, vă invit (vă rog, chiar) să – totuşi – îl vedeţi.

PS: prima parte are un minut şi vreo jumătate de reclame; scuze.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.