Cazul Daniel Răduţă. Zâne, zâni şi statul român.

E incredibil de frumos ceea ce se întâmplă de o vreme încoace în povestea asta. Şi se întâmplă pentru că le’a păsat unora. Cei câţiva trecători pe Fugit de acasă ştiu deja povestea, poate le cunosc, într’un fel sau altul, pe Ilinca/Ruxa, pe Anca, pe celelalte „zâne”. Încetul cu încetul, lucrurile au prins o dimensiune greu anticipabilă. Chinezu şi’a pus la bătaie ceea ce se cheamă „influenţă” în web 2.0, Lovin a dat şi el măsura poziţiei pe care şi’a câştigat’o în peisajul media, Mile Cărpenişan a ieşit puţin din carapace şi a făcut uz de respectul pe care şi l’a câştigat în timp, aducând cu el şi câteva instituţii media.
Efortul colectiv a fost, poate, stimulat şi de întâmplarea tristă din Haiti. Dar nu e cazul să mai povestesc şi nici să analizez.

Vreau doar să reclam, la o instanţă probabil inexistenţă, poate celor care îşi dau sufletul pentru scopul final al poveştii despre care spuneam, statul român.

Am citit, cu stupoare, pe blogul lui Daniel Răduţă, că

(…) Prin formularul E112 sunt însă şanse minime să obţin ceva, dată fiind procedura de care am nevoie (…)


Am luat’o băbeşte, ca să înţeleagă şi mintea mea de orăviţean din capătul acela de ţară în care cade trenul de pe hartă. Şi am aflat, cu ajutorul cuiva tobă şi uns cu toate alifiile în ce priveşte funcţionarea sistemului românesc de sănătate şi a programelor naţionale, că procedura este cât se poate de simplă dar statul face, cu tot dinadinsul, cu un cinism crunt, literalmente criminal, chiar, orice să ucidă orice speranţă.

Normele metodologice de aplicare a legii prin care formularul E 112 a fost introdus şi pus la dispoziţia comunităţii (sub o denumire anume dată pentru a îl face cât mai mic şi invizibil) spun, Doamne, iartă’mă, cât se poate de simplu & clar:




Or:
– cele două condiţii cumulative sunt îndeplinite (cu vârf & îndesat);
– motivul explicit şi argumentat pentru care acest serviciu medical nu poate fi acordat într’un timp normal într’o unitate sanitară din România îl înţeleg până şi eu, electroenergetician pe diploma de absolvent de liceu (cu dificultăţi în a schimba un bec), inginer miner neterminat şi licenţiat degeaba în sociologie;
– înţeleg, de asemenea, că, la nivelul Uniunii Europene, există medici/spitale care şi’au exprimat disponibilitatea de a’i acorda respectivul serviciu medical.
Am încercat să folosesc terminologia din documentaţia de pe site-ul CNAS.

Prin urmare, singurul lucru rămas în suspensie este BUNĂVOINŢA autorităţilor. Deşi, când spun bunăvoinţă, comit o blasfemie. Autorităţile trebuie să îşi facă, pur şi simplu, treaba. Atât. Atât & repede. Oricum, cineva (şi nu cred că e un singur individ în discuţie) trebuie să plătească pentru că lucrurile au ajuns în acest punct. Statul încasează sume enorme din diversele contribuţii şi taxe instituite – iar din banii aceştia ar trebui, pur şi simplu & nimic complicat, să se îngrijească de contribuabili. Punct.

La mobilizarea stârnită de „zîne” au răspuns – devenind pro-activi – persoane cu influenţă în peisajul media şi care nici măcar nu se pot plânge că, aşa cum se întâmpla cu puţini ani în urmă, ar putea să nu li se permită să investigheze o cauză sau să nu pună pe tapet un subiect pentru că instituţiile media sunt, de fapt, jucăriile unor indivizi cu interese ce pot fi lezate de un mod sau altul de abordare jurnalistică a unui caz. Sau chiar de simpla abordare a cazului. Trăim în epoca 2.0!

Cazul lui Daniel ar trebui să se fi rezolvat de alatăieri deja. E suficient ca cineva să se răţoiască puţin la marionetele care guvernează România. Aşa cum premierul Boc a fost în stare să ceară interzicerea halucinogenelor după o întâmplare nefericită, la fel ar putea să dispună rezolvarea cazului în regim de urgenţă. Care urgenţă înseamnă, de fapt, normalitate. Cu alte cuvinte, să ceară instituţiilor statului să’şi facă treaba. Şi să vegheze la asta. Îi stă în fişa postului. Cu riscul de a crea un precedent periculos pentru jocurile lor de interese (dar despre asta, cu altă ocazie).

Până atunci, campania „zânelor” merge mai departe. De la noi, după puterea fiecăruia. Pentru Daniel Răduţă. Cu statul ne’om socoti noi cândva şi cumva.

2 gânduri despre “Cazul Daniel Răduţă. Zâne, zâni şi statul român.

  1. multumesc, stefanescule! si pentru asta si pentru.. stii tu! cat despre statul roman (bine i'a zis cine i'a zis stat, pasaminte e de la verb, nu de la statura) sa stii ca o sa facem si;acolo tot ce trebuie facut. dar taman azi am citit despre un caz in care dosarul (tot despre leucemie) depus la DSP nu pleca spre minister pe motiv ca… atentie, nu avea cine sa'l duca, poftim! a stat asa vreo trei zile pana au venit niste oameni sa intrebe de dosar si iac'asa a ajuns la minister, unde alti oameni… din pacate, in cazul respectiv, speranta era doar in dosar. noi (mai) avem si alte resurse..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.