Ceva d’acasă: „Ăl mai tare om din lume”

Trîmbiţ, dobe, larmă, chihot,

Fluier, strîgăt, rîs şi ropot…

Şie să fie ? Şie să fie?

Iacă-n tîrg, „minajărie”!

O „comegie” d-a cu fiară

Şi-mprejur lumie şî ţară.

În căletcă, o măimucă

Baş ca omu mînca nucă;

Alta, blăstămată, şoadă,

Şă ţînea numa’ în coadă

Ş-alcele, mînca-le-ar focu!

Nu-ş găsau o clipă locu.

Lupi, urşi, mîtă, oi, cornuce,

Fel dă fel dă joavini sluce;

Chiţorani, arişi şi vulturi,

Dă prîn lume, dîn ţînuturi

D-elea gîbe, d-elea rele,

Feri-mă, Doamne, dă iele!

Mulce-am văz’t, pă bani, viedz bine.

Cum nu vege ori şî şine.

D’apăi l-am văzut anume

P-„ăl măi tare om dîn lume”,

Care să juca cu leii

Si-i băcea dă-i lua tăti zmeii!

Cui l-o doborî-n tărînă

Işia că-i plăceşce-n mînă

O hîrcie d-a d-o sută

Fără dă nişi o dispută.

Dar cum mi ce puni cu neamtu,

Care-n ghinţ îţ rupe lantu?

Să loviau fişiorii-n coace:

„Şiine-i? Unge-i? Care poace?”

Cînd d-odată, – iacă-amaru!

Sandu Blegia, – tăbăcaru,

Să sufulcă şî tuşeşce,

Lîngă „comegianţ” să-opreşce.

Să râgea neamţu dă Sandu,

Dară Sandu, fişiorandu,

Mi-l cuprinsă dă subsoară,

Şî nu să lăsă cu „doară” !

„Strânjie-l ! Suşie-l ! Zî-i pă nume !

Ălui mai tare dân lume !”

Gâfăia neamţu a sâlă,

Dar lu Blegia nu-i fu milă,

Hopa-ţupa, ţupa-hopa,

Ş-o găsât nemţoiu popa !

„Ţânie-l ! lasă-l ! Ia-l dă mână !”

Zdup cu neamţu în ţărână !

„Bravo ! – Sandu să trăiască !”

Dar, când fu să îi plăcească,

Işie neamţu: „Abăr, frace…

Nu să pringe că-i pă space”,

Vrea: că-i pungă şi că-i ceacă,

Suta zuitată s-o-facă !

„Nu ce joşi cu mine, dragă !

„Asta, viedz, în cap ţ-o bagă !

„N-ascult vorbe io şî glume,

„Când mi-s io mai tare-n lume !

„Ş-adă suta !” işie Blegia,

„Că dă nu – ‘ţ fac prav comegia !”