Poate că toate trei la un loc nu merg. Poate că datoriile publice se împing din ce în ce maimult către generaţiile viitoare. Poate că lucrurile sunt utopice.
N’am idee. Nu mă pricep. Singurele modele economice trăite pe pielea mea, până acum, sunt falimentul comunist şi capitalismul de cumetrie. Well, poate că modelul Merkel o să fie tot o catastrofă dar eu, unul, îi las pe cei mai inteligenţi decât mine să comenteze, să analizeze, să facă prognoze, să se dea iniţiaţi – vreme în care o să merg la circa financiară a primăriei de care ţin şi’am să le cer o fişă fiscală. Şi’o să’mi plătesc, disciplinat, afurisitele de dări către statul german, să nu mai trimit bani înspre bugetul lui Boc şi portofelul lui Udrea, să nu mă caute Andrei Gheorghe şi să nu mă invoce Băsescu la aritmetica voturilor. Dacă am noroc, poate apuc să’mi plătească şi mie vreun neamţ pensia, că pe fanii lui Guţă nu’mi pun baza.
PS: citiţi linkurile alea două; nu vă speriaţi că primul e mai lunguţ – merită o lectură pentru a vedea diferenţă de abordare.