Tonomatu’ rău, tonomata bună şi agenda mea

Pur şi simplu n’am avut răbdare să m’aştern să scriu ceva despre subiectul lunii. Timpul ăla despre care spuneam că îl tot ucid cu nimicuri şi ajung să rezum chestiunile importante în format telegrafic (cum ar fi mailurile către mama, despre care am mai scris). Aşa că fix de o analiză politică semnată de Ştefănescu nu ducea lipsă lumea.

Pe de altă parte, mi’a ajuns efortul eşuat de a’mi convinge, la fumoar sau la cantină, înainte de masă, în timpul ei şi după, un coleg despre imaginea deformată pe care o are despre realităţile din ţara pe care a lăsat’o acasă acum peste 20 de ani.

Aseară, preţ de câteva minute, am tras cu urechea la bătălia mogulilor cu salvatorii neamului. Am prins fix momentul în care unul dintre mogulii de profesie spunea ceva despre „vălmăşagul” din capul unei domnişoare (?) care se prezintă drept jurnalistă deşi are cel puţin tot atâtea motive câte are şi SRS să fie apelată drept „fost jurnalist” – şi care, în văzul publicului larg, emană prin toţi porii o chestie pretenţios denumită etică.

Doamna (domnişoara?) cu porii de deontolog despre care vorbesc are însuşirile perfecte ale unui tonomat cu euroi. Da’i tonomatu’ „bun”. Nu’i singurul tonomat „de bine”, da’ alţii, de bine de rău, au condei, motiv pentru care mi’s dragi – sau, cel puţin, digerabili. Vorba cuiva, sunt „de un oranj mai pal”.

Acuma, Doamne, iartă’mă, cum să mai ai chef să mai comentezi când lupta se dă între militarii profesionişti ai unor generali de mucava iar tu eşti, cel mult, un soldat neinstruit într’o oaste intifadică?

Şi, până la urmă, eu am câteva dorinţe simple: o cotă de impozitare care să mă stimuleze să muncesc pentru bani în plus, siguranţa mea pe străzi şi acasă, y compris respect din partea poliţaiului, încurajarea unei natalităţi selective (ia nu mai bateţi Ciuleandra aia pe loc, măi, flăcăi!), instrumente reale de protecţie a drepturilor mele de consumator… A, da: şi ar mai fi libertatea de a nu fi tratat cu dispreţ şi minţit în faţă.

Pentru restul războaielor există tonomatele. Cele transaprente dar şi cele care, bine camuflate, strigă din toţi porii, „TONOMATELE!”.

Un gând despre “Tonomatu’ rău, tonomata bună şi agenda mea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.