Aşadar:
Aşa zic ei, c’o trecut; de fapt, criza în Germania nu vine neapărat de la americani ci se trage, mai degrabă, de la excesul de politici sociale din ultmele decenii, de la statul providenţă care a încercat să facă economie de piaţă pe un suport aproape socialist. Adică, în cele din urmă, falimentar.
Sfârţitul a tot fost prelungit, recesiunea trăia în sufletul fiecăruia, cam cum stau guvernanţii români călare pe cursul valutar înainte de fiecare alegeri – dar, sub Schroeder (care a şi pus osul la degringoladă prin incompetenţă managerială), au pornit-o serios la vale; atâta, doar, că au reuşit să planeze, nu s’au prăvălit.
Concret, criza se manifestă în special prin reducerea destinaţiilor de concediu; adică în loc de trei ieşiri în străinătate anual, neamţul face numai una; hai, două! Bine, asta, în condiţiile în care e din ce în ce mai greu să spui că Mallorca şi Ibiza nu’s landuri germane.
Acuma, sigur, au prins şi antreprenorii ocazia să astupe gura sindicatelor şi să facă restructurări; pe de altă parte, criza nu se va termina în Germania decât după ce se va fi terminat peste tot
căci Germania e prin excelenţă profitabilă din exporturi. Or, poţi fi oricât de Made in Germany – dacă n’are cine să te cumpere, beep şi căciula!
